In localitatea Hartiesti din judetul Arges, la marginea acesteia, se afla un tumul de aproximativ 4-5 metri inaltime, cu un diametru de 10 metri, numit de localnici “Mormantul Dacului”. El ne-a fost semnalat anul trecut de inginerul Gheorghe Stefan din Hartiesti, acum la pensie, un mare pasionat de istoria dacilor. Am fost acolo sa-l vedem, ne-am convins ca merita cercetat, dupa care am inceput demersurile pentru obtinerea unui parteneriat cu arheologii din Arges.
In acest moment va pot spune ca Asociatia Geto Dacii a inchiriat terenul pe care se gaseste tumulul si, de asemenea, a incheiat un contaract de parteneriat cu “Societatea pentru Cercetare Arheologica, Restaurarea si Conservarea Patrimoniului (SCARCP)” – ONG asociat cu Universitatea din Pitesti.
Conducatorul santierului arheologic de la Hartiesti este domnul Barbulescu Constantin Augustus, arheolog, decanul Facultatii de Stiinte Socio-Umane din cadrul Universitatii din Pitesti.
Intreg procesul de cercetare al acestui tumul va fi prezentat pe Nasul Tv si pe internet, asa ca veti fi tinuti la curent in permanenta cu ce se intampla pe santier. Teoretic, saparea lui completa se va face intr-o luna si ceva, asa ca in iunie, vom sti ce anume este in interior. La o prima analiza a specialistilor, este foarte posibil ca in interior sa fie unul sau doua morminte antice.
Pentru ca dorim ca santierele pe care noi le sustinem financiar sau cu mana de lucru sa fie deschise tuturor, va lansez invitatia sa veniti voluntari pe acest santier. Cei care doresc sa participe la aceasta extraordinara experienta de descoperire a istoriei stravechi, ca si voluntari, sunt rugati sa ne scrie. Ei vor fi programati in functie de nevoile santierului.
In acelasi timp, va lansez rugamintea de a ne sprijini si material in acest proiect. Costurile finalizarii sapaturii arheologice sunt evaluate la aproximativ 20.000 de lei (4.500 Euro). Cei care doriti sa sprijiniti aceasta cercetare arheologica, o puteti face prin donatii, sponsorizari sau prin SMS, cumparand o carte in format digital. Nu in ultimul rand, puteti achizitiona produsele noastre de pe Magazinul online Dacia Art. Va multumim anticipat pentru orice sustinere!
Pentru donatii si sponsorizari (direct pe contul asociatiei sau prin paypal) sau pentru SMS-uri, accesati acest link:
http://www.geto-dacii.ro/donatii-si-sponsorizari/
Pentru achizitionarea unui produs de pe magazinul Dacia Art, accesati acest link:
Va multumim!
Daniel Roxin
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.