Reteaua Corect

Cel mai vechi tratat de chirurgie din lume – Papirusul Edwin Smith

„Papirusul Edwin Smith” este un text medical străvechi. Denumirea sa, destul de neobișnuită pentru un text antic, provine de la numele persoanei care l-a achiziționat în anul 1862, la Luxor, în Egipt, scrie Cunoaștelumea.ro.

E un text medical de mare valoare, conceput de către egiptenii antici și, în același timp, este cel mai vechi tratat de chirurgie a traumatismelor descoperit până acum. Constituie, totodată, un manual de chirurgie, în care sunt descrise 48 de tipuri frecvente de traumatisme ce surveneau, în cele mai multe cazuri, pe câmpurile de luptă. Printre aceste traumatisme se numărau plăgile cutanate, dislocările la nivelul articulațiilor, contuziile, fracturile etc.

Fascinantul papirus Edwin Smith are o vechime de circa 3600 de ani și este unic, între cele patru principale papirusuri pe teme medicale care s-au păstrat până astăzi, fiind redactate de către egiptenii antici. Spre deosebire de „papirusul Ebers” sau de „papirusul medical londonez”, ce reprezintă texte în care medicina este amestecată cu practicile magice (acestea fiind predominante), papirusul Edwin Smith este caracterizat de către o abordare raționalistă, mai apropiată de medicina modernă.

Papirusul Edwin Smith are forma unui sul și o lungime de aproape 470 cm. Pe fața principală a papirusului textul e organizat în 377 de linii și 17 coloane, în vreme ce pe verso sunt 92 de linii și 5 coloane. Străvechiul document a fost scris de la dreapta spre stânga, fiind utilizată scrierea hieratică. La scrierea sa au fost întrebuințate cerneluri de culoare neagră și roșie.

papirus

egiptean

În cea mai mare parte, informațiile din papirus se referă la tipurile de traumatisme și remedierea lor chirurgicală, însă, pe verso, există și secțiuni de dimensiuni reduse ce se referă la ginecologie și cosmetică. Fiecare dintre cele 48 de feluri de traumatisme prezentate pe fața principală a papirusului, oferă, în detaliu, informații legate de diverse leziuni, de metodele de examinare a pacientului și de diagnoză, prognoză, tratament. Pe verso sunt prezente, în spiritul locului și al epocii, opt formule magice și cinci rețete.

În opinia unor specialiști, papirusul Edwin Smith este cea mai veche scriere din lume care s-a păstrat până azi în care este menționat cuvântul „creier”. Istoricii au colaborat cu neurochirurgii și lingviștii, stabilind că vechii egipteni aveau o surprinzător de bună cunoaștere a unor structuri ale sistemului nervos central – alcătuit din encefal și măduva spinării.

egipteni

E posibil ca papirusul Edwin Smith să se bazeze pe o altă sursă, pe un „manuscris compozit” ce a fost redactat în intervalul cuprins între anii 3000 și 2500 î.Hr. Astfel, l-ar putea avea, printre autori, pe marele vizir Imhotep, ce deținea și însemnate cunoștințe de medicină și arhitectură. Dacă informațiile din papirusul Edwin Smith provin, într-adevăr, din mileniile IV – III î.e.n., ele sunt uluitor de avansate pentru acea epocă.

Papirusul Edwin Smith este un document ce ne oferă o fascinantă perspectivă asupra nivelului la care ajunseseră cunoașterea medicală și chirurgia în Egiptul condus de către faraoni. Din anumite puncte de vedere, cunoașterea medicală a egiptenilor de la jumătatea mileniului II î.e.n. era mai avansată decât cea pe care o dobândiseră grecii după mai mult de un mileniu, mai notează Cunoaștelumea.ro.

tratament

medicina egipteana

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.