Reteaua Corect

Când știința se ciocnește cu conspirația. Cum vede un fizician teoria Pământului plat

Scris de newsreporter in 07 octombrie 2019 la 11:23, in ScIT. 460 vizualizari Intra in discutie Taguricluj, conferinta, pamant plat, românia, teorie shortlinkhttp://crct.ro/nv5J

​La Cluj a avut loc în acest weekend o conferință internațională a oamenilor care cred că Pământul este plat. Organizatorul principal, un român din SUA, mi-a spus că și-a dorit să aibă la conferință și un fizician respectat cu care să dezbată aplicat subiectul, dar că acesta nu a venit. Pentru a nu lăsa așa lucrurile, am intermediat eu întâlnirea dintre conspirație și fizică. Iată ce a ieșit, scrie HotNews.ro.

Conferința de sâmbătă și duminică a fost prima de acest gen organizată la noi cu speakeri din străinătate, iar locația a fost una pe măsură: hotelul Hilton din Cluj-Napoca. O dovadă că oamenii se respectă, au și fonduri suficiente și asta chiar dacă restul locuitorilor planetei Pământ se uită chiorâș la ei.

Doar ca o paranteză vreau să mai spun că „flat earther-ii” se înmulțesc, de la lună la lună, pe măsură ce teoriile lor par din ce în ce mai conspiraționiste. De exemplu, contul de Twitter al „Flat Earth Society” are 86 de mii de followers, iar grupul de Facebook are 57 de mii de membri.

Anul trecut a apărut și un film documentar despre „flat earthers” care se cheamă „Behind the Curve” și poate fi văzut pe Netflix.

„Flat Earther-ii” spun că au chemat și un fizician la conferință dar acesta nu a venit

Adi Rus, principalul organizator al conferinței

Conferința de la Cluj a fost deschisă de principalul organizator, Adi Rus, autorul primei cărți în limba română despre Pământul plat. El a făcut turul istoriei gândirii astronomice, de la Mesopotamia antică, trecând prin vremurile bune când oamenii credeau că Pământul e plat și Soarele se învârte în jurul său și a încheiat cu prima imagine a unei găuri negre publicate anul acesta, despre care a zis că n-ar fi reală.

Nu au lipsit din prezentare NASA și maniera în care agenția spațială americană amăgește lumea. Dar majoritatea timpului l-a dedicat presupuselor contradicții din fizică și cum ar corecta cei care cred că Pământul e plat lucrurile. Mă gândeam că o să fie amuzant dar când a început să pună formule și ecuații pe ecran m-am pierdut în știință și m-am simțit cam prost că n-am fost mai atent la orele de fizică din liceu.

L-am întrebat pe Adi Rus dacă au avut vreodată un fizician la unul din evenimentele astea, să confrunte ce zic ei. Mi-a răspuns că nu, dar că la această conferință l-a invitat pe fizicianul Cristian Presură. Acesta i-a spus însă că nu poate veni.

Pe Cristian Presură îl poți găsi pe canalul său de Youtube, eu am reușit să dau de el la telefon. Am vrut să văd dacă e adevărat că a fost chemat dar mi-a spus că sincer nu își amintește, fiindcă uneori răspunde atât de multor e-mailuri că de unele mai și uită.

Însă mi-a explicat de ce nu stau în picioare principalele trei argumente aduse de flat earther-i, așa cum mi le-a sumarizat organizatorul conferinței.

Unde dispare un vapor când nu-l mai vedem?

Fizicianul Cristian Presură

Cea mai mare problemă pe care o au „flat earther-ii” este cu gravitația, că dacă ar accepta-o, așa cum e explicată de știință, le-ar cădea în cap Pământul plat. Gravitația atrage orice obiect cu masa suficient de mare într-o formă aproximativ sferică. Așa că unii susțin tot felul de ciudățenii pe tema asta, ba că gravitația n-ar exista, ba că nu funcționează așa cum spun fizicienii, care n-ar înțelege-o nici ei.

Cristian Presură mi-a explicat de unde apare ideea că gravitația ar fi un mister pentru fizicieni:

„Când vorbim de gravitație, întâlnim două confuzii. Prima este că Einstein l-ar fi contrazis pe Newton, «deci uite, nici fizicienii nu se pun de acord». În partea practică, gravitația este 99% cea formulată de Newton iar ea este cunoscută foarte bine. Einstein face o teorie a gravitației care este mai finuță decât cea newtoniană, el nu o neagă, ci vine cu niște mici lucruri de rafinament. Nu zice că Newton nu avea dreptate, ci uitați-vă că la unele aspecte o să vedeți lucruri puțin diferite.

A doua confuzie ar fi că fizicienii nu înțeleg gravitația. De unde apare aceasta? Deocamdată la nivel de particule elementare nu s-a reușit măsurarea forței de atracție dintre acestea. Când oamenii spun că și gravitația lui Einstein ar avea probleme la acest lucru se referă sau la faptul că, la un moment dat, legile gravitației trebuie unificate cu mecanica cuantică și deocamdată nu știm cum”, mi-a spus Cristian Presură.

Cum rămâne însă cu principiul al doilea al termodinamicii? Teoria „Flat Earth” zice că acesta ar face atmosfera să se disipeze în vidul spațiului, dacă Pământul ar fi un sistem deschis. Șah mat, conspirație a oamenilor de știință!

De ce nu se întâmplă asta, ar fi și o altă explicație, în afară de cea privind gravitația, una care poate îi convinge și pe oamenii care sunt certați cu ea?

„Este adevărat că, pus într-un spațiu gol, un gaz are tendința să se extindă și moleculele să se împrăștie peste tot. Iar asta chiar se întâmplă și la nivelul atmosferei. Dacă te uiți la exosferă, stratul cel mai înalt, unele molecule reușesc să scape în spațiu. Există în mod continuu o parte foarte mică a atmosferei care se pierde dar asta nu este o problemă fiindcă noi aici pe Pământ facem permanent lucruri care o alimentează. Ce se întâmplă când punem lemne pe foc? Ele dispar și tu mai rămâi cu niște cenușă. Unde au dispărut lemnele alea? S-au dus în atmosferă. Deci aceasta n-are nici un fel de problemă, se regenerează suficient pe cât pierde. În plus, Pământul are un dinam intern care creează un câmp magnetic foarte puternic ce apără atmosfera de vântul solar.”

Ultima problemă a conspiraționiștilor e vizavi de curbura Pământului și cum poate fi ea demonstrată. Poate ți se pare una hilară dar trebuie să ții cont că dacă NASA generează pe calculator toate imaginile cu Pământul, programul spațial și aselenizarea sunt niște farse, iar sateliții sunt de fapt ridicați cu baloane în atmosferă, nu lansați în spațiu, așa cum cred acești oameni că stau lucrurile, nu poți doar să scoți o fotografie din buzunar.

Deci orice explicație trebuie să pornească de la nivelul solului.

Adepții Pământului plat nu sunt însă convinși nici când stau la plajă că vaporul pe care îl văd că se pierde în zare, sub orizont și nivelul mării ar fi din cauza curburii Pământului. Ei zic că e de vină perspectiva sau alte lucruri.

Ideea i s-a părut atât de ridicolă fizicianului încât nici nu merită dezbătută. Însă mi-a propus un exercițiu de imaginație.

„Să ne gândim așa: dacă Pământul ar fi plat asta ar însemna că tu ai vedea un obiect care se îndepărtează de tine făcându-se din ce în ce mai mic. Dar continui să îl vezi, atâta timp cât se poate, că la un moment dat nu te mai ajută ochiul. Dar acesta este mecanismul: el devine tot mai mic. Acuma imaginează-ți însă că Pământul are o curbură. Dacă privești un obiect foarte înalt care se îndepărtează de tine la un moment dat el o să «cadă» după curbură. Tu n-o să-l vezi făcându-se din ce în ce mai mic, până devine un punct, ci îl vezi cum coboară așa, ca un lift. O să începi să îi mai vezi doar jumătatea de sus, doar sfertul de sus, până dispare cu totul, de zici că a intrat în pământ. Asta se întâmplă cu vapoarele care dispar după linia orizontului pe mare”, spune Cristian Presură

Dumnezeu ar fi făcut Pământul plat


Sala unde a avut loc conferința

Însă ideea care mie nu-mi dădea pace era cea a conspirației globale. Care ar fi motivația? L-am întrebat în pauză pe Cristi, unul din susținătorii devotați ai Pământului plat:

„O minciună poate fi repetată și spusă cel mai convingător de către cei, după cum bine i-a denumit cineva, idioți utili. Numai că oamenii ăia nu mint, ei cred că ăla e adevărul. Cu alte cuvinte, ei nu fac parte din conspirație. A conspira înseamnă să știi că spui e o minciună. Cei care știu sunt adevărații ticăloși. Ticălosul numărul unu, indiferent de numele din mitologii, este diavolul. Restul sunt oameni înșelați. Scopul nu sunt banii, ei fiind doar un mijloc. Scopul este puterea iar ea are multe fațete, cea mai importantă fiind cea de a influența total mințile și sufletele oamenilor. În esență, lumea aceasta este un câmp de război spiritual. Iar cum adevărul este Dumnezeu, războiul este împotriva lui, dar el fiind intangibil, nu ai cum să îl enervezi decât lovindu-i creația.”

Și că tot s-a ajuns la Dumnezeu, ironia a făcut ca următorul speaker să dezvolte ideea Pământului plat tocmai din perspectiva escatologiei biblice. Ștefan Muntean a fost celălalt speaker român, iar aici chestiile au început să devină cu adevărat dubioase în viziunea mea de idiot util.

Pe lângă lucrurile la care te-ai aștepta când vine vorba de o conspirație de genul s-a trecut și la conspiratită de mare angajament, ca 9/11 și turnurile gemene, masoneria și illuminati, sau iezuiții și evreii care sunt în spatele conspirației globale. Concluzia ar fi că toată istoria este o minciună și că la Apocalipsă diavolii o să se deghizeze în extratereștri, să prostească credincioșii.

L-am întrebat de ce Pământul-plat e cel corect biblic, din moment ce niciuna din marile confesiuni creștine nu contestă modelul globului. Mi-a zis că toți ar avea un sistem de îndoctrinare uniform la facultățile de teologie, în pofida pasajelor din Geneză sau a a altor versete care ar demonstra că Pământul e plat. M-a asigurat însă că există și preoți care sunt de acord cu el.

Până la urmă un vorbitor ne-a enervat și pe mine și pe flat earther-i

După pauza de prânz a venit rândul invitaților străini să ia cuvântul. Până aici nu pot să spun că am fost prea surprins, că s-au spus lucruri despre care am mai auzit. Dar Sasha Cullen, reprezentanta Canadei, a reușit să mă scoată din sărite. După perspectiva fizică și cea religioasă, ea a venit cu o viziune epistemologică asupra teoriei Pământului plat. Conform ei, știința nu oferă adevăruri, sau cel puțin nu „știința adevărată”.

Ce e însă știința adevărată?

Greu de spus, fiindcă tehnologia nu e știință adevărată și nici metoda științifică, deși asupra ei s-a contrazis ceva mai târziu zicând că unul din motivele pentru care oamenii pun din ce în ce mai mult la îndoială știința e fiindcă sunt mai informați și sunt tot mai numeroși cei care cunosc metoda științifică. Însă orice formă de cunoaștere științifică care oferă răspunsuri ce nu lasă loc de interpretări, discuții și mai multe variante, nu e știință ci „scientism”.

Chipurile, știința ar fi devenit un fel de religie în care oamenii au credință oarbă iar „marii preoți” ai ei îți pretind să îi crezi pe cuvânt, fiindcă nu poți să îți construiești un accelerator de particule în propria casă. Trebuie să admit că asta m-a dat pe spate.

Am întrebat-o cum poate susține așa bălării, când unele lucruri sunt verificabile chiar și pe cont propriu, că poți testa Legea lui Arhimede acasă în cadă sau temperatura de fierbere a apei la tine pe aragaz. A încercat să o scalde cum că apa fierbe la temperaturi diferite în funcție de presiune (de parcă acesta ar fi un lucru necunoscut pentru știință), iar de chestia cu forța arhimedică s-a făcut că uită.

M-a bucurat însă că nici măcar adepții Pământului plat n-au părut a-i da crezare elucubrațiilor și i-a cam enervat și pe ei când au întrebat-o dacă ea crede că Pământul e rotund sau plat și s-a eschivat să răspundă. Știe doar că nu e rotund. Am mai ascultat un speaker care nu a zis însă lucruri noi. Am așteptat să își termine discursul, i-am mulțumit lui Adi Rus pentru amabilitate și tricoul primit și m-am întors acasă să mă întind în patul meu plat.

Articol preluat de pe HotNews.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.