Reteaua Corect

Aplicaţia YouTube pentru Android poate reda acum clipurile în mod „Picture in picture”

Scris de newsreporter in 08 aprilie 2019 la 12:08, in ScIT. 436 vizualizari Intra in discutie TaguriAndroid, aplicatie, Picture in picture, you tube shortlinkhttp://crct.ro/nuh5

Aplicaţia YouTube pentru Android din SUA permitea afişarea clipurilor în mod „Picture in picture” de mai multă vreme, chiar şi atunci când în prim-plan erau afişate alte aplicaţii, scrie Go4it.ro.

Această funcţie era iniţial dedicată celor cu abonamentel YouTube Premium, însă aceasta a fost oferită şi celor care folosesc aplicaţia „gratis”. Se pare însă că funcţionalitatea Picture in picture este acum disponibilă şi în alte ţări, limitând astfel nevoia de a folosi diverse metode neoficiale pentru a asculta muzică sau privi clipuri video în timp ce faci şi altceva pe telefon.

Primii care au raportat noua funcţie sunt utilizatorii din Italia, însă este posibil ca această funcţie să devină disponibilă şi în alte regiuni în perioada următoare. Pentru a verifica dacă Google a activat funcţia şi pe contul vostru, este necesară îndeplinirea câtorva condiţii. În primul rând, telefonul folosit trebuie să folosească Android 8.0 Oreo sau o versiune mai nouă. Apoi, aplicaţia YouTube trebuie să fie actualizată la cea mai recentă versiune din Google Play (poate fi verificat prin simpla rulare a magazinului de aplicaţii şi verificând actualizările în tab-ul My Apps & Games).

În cazul în care dispozitivul Android este actualizat la aceste versiuni, în setările aplicaţiei, la categoria „General” ar trebui să apară opţiunea Picture in Picture, care poate fi activată sau dezactivată, după bunul plac. Odată activată, această funcţie permite închiderea aplicaţiei prin apăsarea butonului home şi pornirea altor aplicaţii din telefon, clipul video rămânând într-un colţ al ecranului, redând conţinutul dorit.

 

În trecut, mulţi utilizatori apelau la aplicaţii neoficiale sau la funcţia „split screen” din Android, lăsând aplicaţia YouTube pe o porţiune din ecran şi afişând o versiune trunchiată a altei aplicaţii (browser, aplicaţii de social media, etc.) pentru a putea reda muzica sau clipurile simultan. Mulţi şoferi foloseau YouTube în split screen alături de o aplicaţie de navigaţie precum Waze sau Google Maps , suprafaţa pentru harta afişată fiind semnificativ mai mică.

Este posibil ca nu toate conturile să aibă încă acces la această funcţionalitate, iar momentan în România funcţia nu a apărut. Având în vedere că deja funcţia a ajuns în ţări din afara Statelor Unite, probabil că nu va mai dura mult până când aceasta va fi disponibilă în toată lumea.

Sursa: Go4it.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.