REVISTA 22, DESPRE CULISELE PLAGIATULUI: CIUCA E SRI, CITU E SIE

O informație interesantă ne transmite azi președintele Klaus Iohannis, după ședința CSAT. Anume că ”a cerut personal” aducerea de trupe franceze și americane în România, ca răspuns la evoluțiile din zonă. O informație care, pusă în conexiune cu o alta, mai veche, ridică anumite semne de întrebare. Începînd cu aceea dacă CSAT mai are vreun rost?

Dacă Franţa tot va trimite trupe în România – aşa a propus preşedintele Emmanuel Macron –, merită să ne uităm cu mai mare atenţie la alegerile prezidenţiale din această ţară din 10 şi 24 aprilie a.c., adică de peste vreo două luni şi jumătate, şi la alegerile parlamentare care le vor urma, din 12 şi 19 iunie. Armata franceză e cea mai mare şi cea mai bine dotată din UE. În jurul nucleului francez ar putea să se organizeze o armată europeană care să scadă dependenţa militară a Europei de SUA şi de NATO (controlat de SUA).

S-au împlinit 15 ani de când România a intrat în Uniunea Europeană. Putem face un bilanț. Cât am câștigat și cât am pierdut din această afacere? Care este jumătatea plină a paharului? Și care este jumătatea goală? Ce beneficii am avut, după ce am acceptat o serie întreagă de constrângeri și, mai ales, după ce ne-am impus noi înșine constrângeri?

În ianuarie 2009, Europa s-a trezit cu gazele rusești tăiate, pe fondul unei dispute ruso-ucrainene în urma căreia Gazprom a închis robinetul, provocînd panică pe tot continentul. În România s-a declarat stare de urgență, singurul mesaj ”optimist” către români fiind opinia premierului Emil Boc că ”trecem iarna cu bine dacă nu scad temperaturile sub minus 15 grade”. Criza gazelor a împins toate cancelariile europene să discute despre nevoia unor măsuri care să elimine dependența de toanele Rusiei. Și România a decis la fel. Dar 13 ani mai tîrziu e mai rău în loc să fie mai bine.

Cu câteva luni înainte de precedentele alegeri prezidențiale din SUA, într-o discuție cu interlocutori chinezi, mi s-a cerut să fac o prognoză cu privire la politica externă a viitoarei administrații americane, în funcție de cel care va ajunge la Casa Albă - republicanul Donald Trump sau democratul Joe Biden. Am răspuns că Donald Trump și echipa sa, sesizând că principalul rival strategic al Americii este China, în mod prioritar vor pune presiune asupra Beijingului, încercând, în același timp, o apropiere de Moscova, măcar și pentru a nu se trezi în fața unui front comun ruso-chinez. În ceea ce îi privește pe Joe Biden și ai săi, foarte probabil, inclusiv sub efectul reflexelor dobândite pe timpul Războiului rece și confundând Rusia cu URSS, aceștia se vor îndrepta în primul rând împotriva vechiului rival strategic, încercând să încheie conturile cu Moscova înainte de a intra în coliziune cu Beijingul. Am adăugat că diferența între Donald Trump și Joe Biden mai constă și în împrejurarea că cel dintâi înțelege că America nu mai poate avea pretenția la păstrarea statutului de hegemon global, măreția ei având șansa de a supraviețui doar prin creșterea capacității proprii de a negocia o poziție influentă în cadrul unei ordini mondiale post-americane, pe când cel din urmă ambiționează să prelungească agonia imperiului american, respectiv a lumii construite de America în care ea este liderul maxim. „Atunci ar trebui să ne dorim ca Biden să câștige?” – m-au mai întrebat chinezii. „Eu cred că asta va trebui să vă doriți.” – am răspuns eu. „Dar nu vă uitați propriul proverb: aveți grijă ce vă doriți, căci s-ar putea să se întâmple!”.

După ce generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, ajuns grație lui Klaus Iohannis premier al României, a fost prins încă o dată cu cioara vopsită, în sensul că și-a plagiat lucrarea de doctorat, am auzit, stupefiat, fel de fel de opinii cum că o asemenea dezvăluire ar reprezenta un atac la siguranța națională. Și asta pentru că România s-ar afla sub o amenințare de război. Dar nici de Virgil Popescu nu ne putem lega? Nici de acest individ, care după ce a zăpăcit literalmente o țară întreagă în domeniul energetic, ne duce în continuare cu preșul? Fiind incapabil să le dea vreun răspuns clar cetățenilor acestei țări, loviți cumplit de facturile la energie și amenințați zi de zi că, dacă temperaturile scad, nu vor mai avea curent electric și gaze? Și acesta este un atentat la siguranța națională?

Președintele care a vrut cîndva să devanseze cu vreo 6-7 luni aniversarea revoluției din decembrie o comite din nou: de Ziua Micii Uniri, s-a aflat în Parcul Carol, la Monumentul Ostașului Necunoscut. Nicio legătură cu lipirea Munteniei și Moldovei, în 1859. Locul tradițional al sărbătoririi primei uniri e, dintotdeauna, orașul Iași, secondat de Focșani; cînd coana Chirița de la Cotroceni nu mai vrea în dulcele tîrg al Ieșilor, e semn de deranj mare în popularitate.

În ziua de 4 februarie, Vladimir Putin urmează să aibă o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping. Nu este greu de presupus cam ce vor discuta și cam ce vor decide cei doi în materie de strategie geopolitică. Până atunci, noul țar de la Kremlin așteaptă un răspuns scris la solicitările sale din partea Statelor Unite și a Alianței Nord-Atlantice. Și se știe ce așteaptă. La fel cum, în linii mari, se știe și ce așteaptă China.