Reteaua Corect

alageri-1000x600.png

De la alegeri anticipate, la alegeri amînate

10:59 / 07 aprilie /  Intra in discutie

Poate nu vă vine să credeţi, dar, exact în urmă cu o lună, Florin Cîţu era desemnat pentru funcţia de prim-ministru. Nu pentru a obţine învestirea, ci pentru a declanşa procedura alegerilor anticipate, ca prim guvern căzut, într-un plan care urma să ducă şi la doilea guvern picat în Parlament, astfel încît preşedintele Iohannis să poată să dizolve Parlamentul şi să se organizeze ALEGERILE ANTICIPATE.

Citeste mai mult »
7 aprilie 2020
Petru Romosan

Tirania doctorilor. Aşteptând criza economică

07 aprilie 10:58 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVx

Cu cât se va prelungi consemnarea la domiciliu a populaţiei, cu atât costurile politice pentru cei aflaţi „ghinion !” la putere, dar şi pentru cei aflaţi norocos în opoziţie dacă nu au soluţii alternative, vor fi mai mari. Mergând, probabil, până la dispariţia completă a actualei clase politice, cu procese interminabile, cu condamnări la ani grei de puşcărie, pierderea averii, oprobriul public etc. Din cauza costurilor economice care se întrevăd a fi faraonice. Din cauza crizei sociale care va urma implacabil. Şi a crizei sau a crizelor politice inevitabile.

Citeste mai departe »
Radu Golban

Revoluția Corona

07 aprilie 10:54 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVw

Mai întâi o vedem pe Merkel la cumpărături, apoi e plasată în carantină, suspectă de coronavirus. Aceasta este fie cea mai bună teorie a conspirației apărută vreodată, fie adevărul gol-goluț. Oricum ar fi, este platforma perfectă pentru regizarea umanizării celui mai sumbru profet al Europei.

Citeste mai departe »
Sorin Rosca Stanescu

Frica de asumare

07 aprilie 09:58 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVo

Președintele Klaus Iohannis ezită să-și asume răspunderea. Se teme. Dovedește nu bărbăție, ci lașitate. Își dorește să fie în poză. Chiar în centrul ei. Dar asumarea răspunderii pentru măsuri dure de austeritate o lasă pe seama altora. Care urmează să devină țapii ispășitori. În timp ce Iohannis rămâne cu fotografia de lider național.

Citeste mai departe »
6 aprilie 2020

VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 35

06 aprilie 12:40 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVn
media-158219083131425400.jpeg

În acest episod, Dana Budeanu face trimitere la un interviu acordat de Bill Gates, cel care vorbea despre ţări imunizate şi ţări neimunizate, situaţie care va putea duce la limitări călătoriilor internaţional. Dana Budeanu oferă Guvernului o soluţie: decontarea testărilor pentru toţi românii, prin cardul de sănătate, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Iohannis a convocat luni o nouă ședință de URGENȚĂ la Cotroceni

06 aprilie 11:07 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVh
media-158591866578019100.jpg

Președintele Klaus Iohannis, a convocat și luni o ședință de urgență la Cotroceni, invitând la discuții premierul și mai mulți miniștri.

Citeste mai departe »

Andrei Caramitru anunță BIG BROTHER pentru TOATE contractele semnate de PNL în stare de urgență

06 aprilie 10:47 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVd
media-156372612485597600.jpg

Fostul consilier al liderului USR Dan Barna, Andrei Caramitru, lansează un apel public pentru monitorizarea atentă a contractelor semnate de guvernarea PNL în stare de urgență, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Tăriceanu, semne de întrebare privind românii infectați anunțati de Guvern

06 aprilie 10:22 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvVa
media-158203726795000800.jpeg

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că cifra de 10.000 de infectati cu COVID-19 înaintată de guvernanți „pare ca este o decizie politico-administrativă luata in cercurile inalte care ne conduc tara” pentru a se arata că „acest Guvern s-a descurcat mai bine decat italienii, spaniolii, francezii, britanicii, americanii, portughezii”. Tăriceanu a adăugat că „probabil ca tabletele care dadeau castigatorii in alegeri inainte ca votul sa se termine au inceput sa lucreze din nou”, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »
Andrei Marga

Curajul de a schimba

06 aprilie 10:02 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvV8

Că epidemiile nu sunt ceva nou, se știe. Se și spune că “de a lungul istoriei, atunci când oamenii s-au răspândit în lume, au avut însoțitor constant bolile infecțioase. Chiar în această eră modernă, epidemiile sunt aproape constante” (Mohammed Cherkaoui, The Shifting Geopolitics of Coronavirus and the Demise of Neoliberalism,19 martie 2020). Doar de la Primul Război Mondial încoace s-au înregistrat “gripa spaniolă” (1918-19), cu patruzeci de milioane de morți, “febra asiatică” (1957-58), HIV/AIDS (1981), “gripa aviară” (1997), SARS (2002-2003), EBOLA (2014-2016) și altele.

Citeste mai departe »
Sorin Rosca Stanescu

Urgențele de la Cotroceni

06 aprilie 09:52 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvV7

Starea de urgență pe care a decretat-o, i-a fugit cumva de sub picioare președintelui Klaus Iohannis. Acesta a constatat repede că, cel puțin în această perioadă a pandemiei, nu mai are practic un joc al lui. Reuniunile internaționale sunt sistate, iar în plan intern rol de primadonă politică îi revine ministrului de interne Marcel Vela. Pe lângă acesta și pe lângă cei câțiva specialiști care asigură comunicarea publică, nici măcar Ludovic Orban, care se învârte ca un titirez, nu-și mai găsește obiectul muncii. De bine de rău însă, Orban poate convoca ședințe de Guvern. Pretext bun pentru a ieși la declarații. Dar Iohannis?

Citeste mai departe »

Ministrul Aurescu deratizează MAE de ȘOBOLANII ROȘII ai lui "Nea Mele"!

06 aprilie 09:19 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvV5
ministrul-aurescu-deratizeaz-mae-de-obolanii-ro-ii-ai-lui-nea-mele--1.png

"Întorcându-ne la cel de-al doilea tronson de activitate foarte important, activitate care va continua de altfel pe un interval destul de îndelungat în cursul acestui mandat şi care se referă la reforma ministerului afacerilor externe, aici iarăşi este o activitate extrem de laborioasă. Am găsit în Ministerul Afacerilor Externe în primul rând, o atmosferă foarte, dacă vreţi, de descurajare, de lipsă de motivaţie pentru diplomaţi. Este nevoie de o primenire a corpului diplomatic şi consular, pentru că unul dintre factorii care a dus la astfel de situaţii este şi numărul foarte mare de detaşări, mai ales cele din mediul privat, într-o proporţie foarte mare, scrie Ziuanews.ro.

Citeste mai departe »
5 aprilie 2020
Bogdan Tiberiu Iacob

Legea pușcăriei la domiciliu și minciunile liberalilor, cu Orban în frunte

05 aprilie 11:50 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvV0

„Este o aberatie. E un proiect de lege care a fost initiat de un senator al nostru fara a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fara a avea acordul conducerii PNL”. Declarația așa-zis iritată de mai sus îi aparține liderului PNL, Ludovic Orban și se referă la legea închisorii la domiciliu, inițiată de Alina Gorghiu. Numai că Orban ori minte, ori e complet rupt de realitate, ambele, lucruri obișnuite la el: la vîrful PNL s-a știut de acest proiect și el a fost chiar girat de nume extrem de grele.

Citeste mai departe »
Adrian Severin

Moartea bisericii de Învierea Domnului? Quo vadis Domine?!

05 aprilie 11:19 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUZ

„Dacă Isus nu a înviat, degeaba este credința voastră și propovăduirea noastră.” – spunea Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, punând prin aceasta Învierea în centrul religiei creștine și făcând din comunitatea creștinilor biserica Învierii. A se permite accesul credincioșilor în lăcașele lor de cult pentru a celebra, potrivit tradiției și regulilor lor, Învierea Domnului Isus Hristos, sau nu? Iată întrebarea! Cine îi poate răspunde? Drept măritorii creștini? Agnosticii? Statul secular?

Citeste mai departe »

Analiză într-o publicație MApN: Postacii Kremlinului, mai periculoși decât COVID-19

05 aprilie 11:15 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUX
media-150092144171222000.jpg

Pe site-ul trustului de presă al Ministerul Apărării Naționale a fost publicată o analiză potrivit căreia „postacii Kremlinului” au declanșat în România o campanie „furibundă” de dezinformare în perioada stării de urgență, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Asanarea monetară și cenzura

05 aprilie 11:02 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUU
Stan-PETRESCU1-277x300.jpg

Este nevoie permanentă, ca în situații de criză și de tensiune, instituțiile statului să funcționeze neîntrerupt, eficient și hotărâtor, în scopul de a menține funcționarea societății în limitele normalității.

Citeste mai departe »
Sorin Rosca Stanescu

Rețeta magică

05 aprilie 10:40 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUR

Unul din cinci angajați nu mai muncește. Unul din cinci angajați stă acasă. Asta înseamnă, simplificând lucrurile, că economia României scade cu o cincime. Pe de-o parte. Pe de altă parte, unul din cinci este plătit din fondurile publice pentru șomaj. Asta înseamnă, tot simplificând lucrurile, că bugetul statului are cheltuieli mai mari cu o cincime. Se adună astfel zeci de miliarde de euro, pe care le putem pierde în acest an. Există vreo soluție? Putem evita acest lucru? Dacă da, care este rețeta miraculoasă?

Citeste mai departe »
4 aprilie 2020

PNL cere ca profesorii să intre în ȘOMAJ TEHNIC

04 aprilie 10:53 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUN
media-157908101087100500.jpg

Florin Roman, liderul deputaților PNL, susține că bugetarii care sunt nevoiți să rămână acasă, din cauza crizei generale de coronavirus, ar trebui să aibă același statut cu angajații din privat care se află într-o situație identică, adică să stea pe șomajul tehnic plătit de stat. El vrea ca toate cadrele didactice fără activitate, precum și personalul auxiliar din învățământ, să intre în șomaj tehnic, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Suntem in plin razboi hibrid cu coronavirusul iar guvernantii nostri habar n-au

04 aprilie 10:34 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUL
suntem-in-plin-razboi-hibrid-cu-coronavirusul-iar-guvernantii-nostri-habar-n-au-atacul-e-total-medical-economic-social-informatic-si-bio-terorism-situatia-e-scapata-de-sub-control-pentru-ca-a-fo-1.jpg

Suntem in plin razboi hibrid cu coronavirusul iar guvernantii nostri habar n-au! Atacul e total: medical, economic, social, informatic si bio-terorism. Situatia e scapata de sub control pentru ca a fost tratata ca o victorie electorala inexistenta, cu date false.

Citeste mai departe »
3 aprilie 2020

VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 34

03 aprilie 12:43 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUH
media-158219083131425400.jpeg

n acest episod, Dana Budeanu continuă dezvăluirile despre Spitalul Universitar, dar trece şi la problema contractelor de achiziţii şi a economiei care este momentan blocată. Luat în vizor este ministrul Economiei, Virgil Popescu, cel care afirma recent că firma Farmec va produce biocide pentru spitale, lucru care nu s-a mai întâmplat, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

PNL atacă la CCR legile privind amânarea plății ratelor bancare

03 aprilie 12:05 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUG
media-158400921085579900.jpg

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat că proiectele de lege referitoare la amânarea plății ratelor bancare și suspendarea plății la utilități și „scrise parcă de Viorica Dăncilă și Dănuț Andrușcă” vor fi atacate la CCR, fiind „legi populiste scrise de Dăncilă și Andrușcă”, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Ponta face ACUZAȚII înainte de votul pe amânarea ratelor

03 aprilie 12:01 Publicat in Politics Intra in discutie shortlinkhttp://crct.ro/nvUF
media-155119180413664000.jpg

Liderul PRO România, Victor Ponta, anunță că amânarea plății ratelor românilor va fi votată astăzi în Parlament. Acesta acuză că lieralii sunt singurii împotriva, din cauza unui ordin de partid pe care nici ei nu îl înțeleg, relatează Știripesurse.ro.

Citeste mai departe »

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.