Rareș Bogdan, reacție după noul mesaj al lui Adrian Năstase

La trei ani şi jumătate de la votul pentru Brexit, din 23 iunie 2016, britanicii au plebiscitat ieşirea din UE şi pe carismaticul lor prim-ministru Boris Johnson. Boris Johnson e de-acum cel mai puternic lider european, cu un mandat de cinci ani în faţă. Parlamentarii agăţaţi de interese corporatiste interne şi externe, susţinători ai rămânerii în UE, au fost măturaţi la alegerile anticipate din 12 decembrie. Johnson e fostul primar al Londrei (2008-2016), student şi absolvent de Eton şi Oxford (mari şcoli ale aristocraţiei de merit din Regatul Unit), unde a făcut studii clasice, şi reprezentant al Partidului Conservator în Parlamentul britanic din 2015. Fost ziarist şi editorialist, noul „ţar” Boris al Regatului Unit, încă tânăr (55 de ani), e mai şcolit, mai cultivat decât toată clasa politică britanică şi europeană. Asta împotriva propagandei globaliste, care vrea să ni-l livreze ca pe un excentric rudimentar, confuz şi campion al gafelor.

Un președinte al Franței spunea la un moment dat că reprezentanții României au pierdut ocazia să tacă. Pentru a-și masca nepriceperea, spun unii analiști, vârful statului apelează, șiret, la „popor”.

Ce va alege să facă number one? Să rămână alături de Orban cel Bun, după ce acesta și-a încălcat angajamentul de a nu racola pesediști? Sau să înghită broasca, așa cum a recomandat cu câțiva ani în urmă unul dintre fruntașii PDL, ajuns astăzi fruntaș PNL? Vom asista sau nu vom asista la un divorț politic, dinainte anunțat sub forma unui avertisment fără echivoc al lui Rareș Bogdan?

In timpul campaniei prezidentiale din 2014, scriam că Iohannis este mai balcanic decât oricare dintre noi. Ideea că un nou Carol I va ajuta la constructia unei Românii moderne, după cele două mandate ale lui Băsescu, s-a dovedit inselătoare. Lipsa unui contra-candidat de anvergură, din partea stângii, a făcut ca el să obtină, anul acesta, un al doilea mandat.

…este data la care opinia s-a întors definitiv împotriva PSD. Nu mai suntem in 1990, telefoanele portabile, televiziunile private au făcut ca imaginile oribile ale represiunii să ajunga peste tot.

Nu este vorba nicidecum de glonțul de argint, așa cum afirmă. Și cum îl îngână în cor apropiații săi din PSD. Mortalul glonț de argint, cu care el amenință Guvernul Orban, se dovedește a fi un jalnic glonț de cauciuc. Și, astfel, orice formă de rezistență a PSD în fața valului de asumări de răspundere generat de Guvernul PNL eșuează lamentabil. Tigrul PSD se transformă în pisicuță. O fi la mijloc un blat?

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai mare procent din istoria sa (recordul a aparținut totuși FSN-ului) PSD a parcurs ceea ce Iohannis a denumit pe drept o „guvernare eșuată”. Una care a început cu prelucrarea unui motiv personal al liderului Dragnea, împiedicat de a fi premier de o condamnare teleghidată de aceleași forțe care au determinat succesul actual a lui Iohannis, și care a deturnat atenția generală de la obiectivele majore ale programului, continuată cu nu mai puțin de două moțiuni de cenzură împotriva propriului guvern (situație întâlnită în practica politică doar cu două decenii în urmă, când Convenția Democratică n-a știut nici ea cum să scape de Ciorbea și Vasile).

Constituția spune că o asumare de răspundere se poate solda cu introducerea unei moțiuni de cenzură din partea opoziției. Tot Constituția limitează numărul moțiunilor de cenzură. Doar una într-o singură sesiune parlamentară. Ce te faci însă când un premier trăsnit introduce deodată mai multe asumări de răspundere? Cum mai împaci prevederile Constituției? Și, mai ales, ce te faci când premierul minte de îngheață apele? Prezentând asumarea de răspundere drept una dintre cele mai democratice căi de a legifera?

În vremurile noastre, pretutindeni în lume, nici ţările, nici guvernele, nici firmele, nici gospodăriile populaţiei şi, înainte de toate, nici băncile nu mai pot fi în siguranţă fără o percepere reală a tabloului riscurilor ce le-ar putea lovi la un moment dat. Şi, mai cu seamă, fără să proiecteze şi să construiască sisteme de apărare eficiente. Iar băncile, pretutindeni, motivul fiind acela că sunt instituţii care fac intermedieri financiare cu banii firmelor şi ai populaţiei, sunt supuse celor mai dure şi sofisticate reglementări privind strategiile de apărare împotriva riscurilor de toate felurile.