Macron intervine în criza NATO

Fostul lider al PNL, Ludovic Orban, aruncă o bombă pe scena politică, dezvăluind, într-un interviu că, actualul premier Nicolae Ciucă, precum și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, au fost impuși pe listele parlamentare de către președintele Klaus Iohannis, ulterior ambii fiind desemnați miniștri. Cum președintele României se plasează în afara partidelor și, implicit, a jocurilor lor electorale, marea întrebare care se ridică este: pentru traficul său de influență, Klaus Iohannis este penal sau doar neconstituțional, deci suspendabil?

La Davos, fostul secretar de stat american Henry Kissinger nu a vorbit în numele lui Putin și nu a prezentat ideile lui Putin. (Nici eu, care am exprimat de mult idei similare, nu am făcut asta vreodată.)

Se suprapun în mod periculos două evenimente. Ambele, legate de Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova. Un fel de flagrant întârziat, din care reiese că a primit o consistentă șpagă. În calitate de șef al statului. Și, aproape instantaneu, au apărut acuzații cum că ar fi spion în toată regula al Federației Ruse. Un președinte spion. În contextul războiului din Ucraina, scandalul poate lua proporții colosale.

SUA, NATO şi UE, Occidentul în general, şi-au asumat riscuri majore, chiar existenţiale prin implicarea totală, pe faţă, în războiul din Ucraina. E evident că SUA, Marea Britanie şi tot Occidentul dominat de SUA s-au implicat mai demult, cu Maidanul de la Kiev, cu lovitura de stat din 2014 şi chiar începând cu 2004-2005, odată cu revoluţia portocalie. Din 2005, prin alegerea la preşedinţie a lui Traian Băsescu, revoluţia portocalie s-a extins şi implementat şi în România.

Războiul ruso-ucrainean nu este singurul război care se derulează în emisfera nordică. De fapt, acesta este, în primul rând, un „război-spectacol” care abate atenția de la marele război mondial real – cel hibrid de care vorbim de ani buni. Ceea ce a făcut Rusia – inspirat sau neinspirat, istoria o va spune urmașilor noștri – invadând Ucraina, a fost doar să dea formă convențională unei confruntări neconvenționale. O confruntare nu între democrație și autoritarism, nu între libertate și dominație, nu între naționalism și globalism, nu între suveranism și imperialism și, evident, nu între binele absolut și răul absolut, ci între marile puteri decadente care vor să își mențină supremația în ordinea mondială, inclusiv cu prețul transformării acesteia într-o dezordine integrală. În acest război mondial, puterile emergente sunt inevitabil implicate. Una dintre cele din urmă este UE și vocea ei cea mai puternică în acest moment este cea a Președintelui Franței, Emmanuel Macron. De aceea SUA nu duce războiul doar cu Rusia, ci și cu UE sau, mai exact, cu „Vechea Europă” (expresia îi aparține lui Donald Rumsfeld). Perspectiva americană asupra viitorului a fost, întâmplător sau nu, perfect simbolizată de rezultatul „concursului” Eurovision, manipulat politic masiv, care a plasat pe primele două locuri Ucraina (în lupta cu Rusia, aceasta este, pentru administrația Biden, ceea ce a fost Albania pentru administrația Clinton) și Marea Britanie (în lupta cu Europa, aceasta este, pentru America, ceea ce a fost Italia mussoliniană pentru Germania hitleristă), și pe ultimele două Franța și Germania, în timp ce Australia, marele aliat alb al SUA din Pacificul de sud, a devenit, printr-o „măiastră” inginerie geopolitică cu caracter „cultural”, „cântăreț european”.

În această logică, este ratat războiul de ambele părți. Federația Rusă nu poate să obțină o victorie cât de cât semnificativă, dacă nu paralizează comerțul Ucrainei și ieșirile ei strategice la Marea Neagră. Iar Ucraina nu poate supraviețui pe termen mediu și lung fără cele două porturi. Care, comercial și strategic, sunt legate între ele.

Din senin, din iarbă verde, Suedia și Finlanda au solicitat să devină membri ai NATO. Lung prilej de vorbe și de ipoteze. Ce interese le mână pe cele două? Ce interese au SUA și UK pentru a împinge la o asemenea extindere a NATO în flancul cel mai puțin amenințat și cel mai greu de apărat? Ce interese are Germania să vadă Marea Baltică devenind „lac american”? Ce deranjează Turcia care se opune primirii Finlandei și SUA dând astfel o altă lovitură coerenței și coeziunii NATO? Care sunt interesele României, în acest context complex și complicat?

Scufundarea crucișătorului Moscova este un dezastru pentru regimul Putin. O lovitură de imagine, importantă pentru mobilizarea internă și internațională, dar și o victorie ucrainiană pe frontul din Marea Neagră, unde rachetele Neptun au trimis flota Rusiei în ape mai sigure. Și mai depărtate de Odesa.

Ex-președintele României a decis: se ține cu dinții de vila de protocol. Nu este dispus, după cum declară, să se mute. Face apel la Justiție. Petrov se ține după el. Nici numele conspirativ nu se dă dus din imobilul de pe strada Gogol din Primăverii, pe care Băsescu l-a pierdut conform legii. Cu alte cuvinte, amândoi se leagă cu lanțuri.