România și Bulgaria vor forța un în decembrie un nou vot pentru intrarea în Schengen

În luna iulie, premierul Marcel Ciolacu a dat aviz negativ din partea Guvernului României propunerii de modificare a Codului Fiscal inițiată printr-un proiect de lege depus de mai mulți parlamentari AUR, argumentînd, după cum observa Juridice.ro, că modificările de acest tip trebuie să intre în vigoare după minim 6 luni. În plus, avertiza premierul, Codul fiscal fusese supus în ultimele 6 luni unor dese intervenţii legislative, iar o nouă modificare ar fi fost de natură a crea un climat de incoerenţă şi instabilitate legislativă, contrar principiului stabilității legislative şi principiului statului de drept. Două luni mai tîrziu, același Ciolacu modifică prin OUG Codul Fiscal și după alte cîteva zile, din nou, prin asumarea răspunderii în parlament.

Cine se îneacă? Ditamai ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Și cum se îneacă? Strâns din ce în ce mai mult cu ușa prin întrebări legitime legate de cheltuielile nesăbuite pe care le face din bani publici, Andrei Muraru încearcă disperat să ia o gură de aer, inventând o oportunitate pentru România. Care se numește simplu „fără vize în Statele Unite”. Iar când i se pune o întrebare precisă, legată de termen, ne oferă un răspuns suprarealist: la sfârșitul lui 2025. Se vede că omul vorbește la disperare!

Premierul Marcel Ciolacu s-a produs marți în Parlament, la asumarea legii privind reforma, cu un discurs cu tentă electorală maximă, devoalată atît de exprimările repetate la persoana întîi singular, cît și de masiva utilizare a negației, în încercarea, probabil, de a transmite mesaje de forță, de fermitate. Nu mai vorbim de formulări populiste gen ”românii se întreabă ce se va întâmpla cu taxele și impozitele lor, dacă vor ajunge prin vreun portbagaj”.

Când AUR-ul și-a prezentat lista la europarlamentare, dând startul luptei electorale pentru 2024, restul partidelor au zis că e prea devreme și că tocmai pentru că s-au grăbit, auriștii o s-o încurce; numai că nu a fost așa. AUR a continuat să crească în sondaje (eu cred că la ora actuală au depășit PSD-ul), iar în PSD, PNL, USR și restul a început viermuiala internă la concursul de locuri pe liste. Dar ce te faci că, în condițiile în care scorul intrinsec al acestor partide este destul de mic deja și în scădere, singurul lucru salvator ar fi oameni noi pe listele lor, PSD, PNL, USR, că de făcut treabă la guvernare de către PSD și PNL, respectiv, nu se așteaptă nimeni.

Provenită dintr-o familie bună – pentru comuniști extrem de rea – Mona Vrăbiescu Kleckner s-a simțit izgonită din imperiului răului. Și s-a refugiat acolo unde credea că se află imperiul binelui. În Statele Unite. Unde a făcut o impresionantă carieră. După decenii întregi de experiență, de studii aprofundate, după mai multe cărți de analiză pe care le-a scris, cărți de mare succes, se prezintă astăzi în fața concetățenilor ei din România cu o uluitoare sinteză. O sinteză despre toate administrațiile americane din 1989 până în prezent. Inevitabil, descoperă că dacă a existat și există un imperiu al răului, nu este obligatoriu să existe și un imperiu al binelui. Astfel încât octogenara își permite să facă o radiografie severă, necruțătoare chiar, a tuturor administrațiilor americane.

„Unde se află România pe harta mondială a sprijinului oferit Ucrainei invadate” ridică întrebarea legitimă Europa liberă, într-un material difuzat luni.

Nimeni nu se aștepta ca un partid lansat relativ recent pe scena politică, împotriva căruia se desfășoară nenumărate tentative de marginalizare și chiar de demonizare, să lanseze pentru prima dată în istoria recentă a României proiectul unei academii politice. O academie care să-i pregătească pe viitorii lideri ai acestui partid. De la Partidul Comunist Român, care a întemeiat Academia de Studii Politice „Ștefan Gheorghiu”, unde-și pregătea cadrele de nădejde, niciun alt partid din această țară nu a mai inițiat un asemenea program. În 1990, o tentativă relativ repede abandonată a inițiat PNȚCD. Însă programul de pregătire al „cadrelor” s-a cantonat de fapt la o inițiere a acestora în ceea ce privește prestația lor în campania electorală. Asistăm la un nou fenomen? Și dacă da, cum se explică el?