Klaus Iohannis, cel mai silitor propagandist pro-Ucraina dintre liderii de stat

Cu profunzimea-i cunoscută, fostul cancelar german Helmut Schmidt a lăsat în urmă cel puțin trei atenționări: Uniunea Europeană să nu aștepte totul din afară, ci să acționeze competent pentru a-și rezolva disfuncțiile; să nu se amestece în relația mai mult decât milenară a popoarelor rus și ucrainian; să nu înlocuiască integrarea Uniunii Europene, care are nevoie încă de ani, cu extinderea ei (Die Mächte der Zukunft, 2006). Se pot cita și alte atenționări, din partea cunoscătorilor reali. Mulți au avertizat că birocratizarea dăunează, iar strivirea suveranității statelor și mai mult.

Săptămâna trecută Marcel Ciolacu a făcut un anunț groaznic, rămas însă nedezbătut de presă:
''Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea!''

Victoria pe care premierul a obținut-o în Parlament este zdrobitoare. Opoziția, mai gălăgioasă decât oricând, s-a dovedit incapabilă să depună o moțiune de cenzură. Drept urmare, „Legea privind unele măsuri fiscale” va merge la promulgare. Și intră în vigoare. Dacă nu care cumva Curtea Constituțională va spune „ba”.

În luna iulie, premierul Marcel Ciolacu a dat aviz negativ din partea Guvernului României propunerii de modificare a Codului Fiscal inițiată printr-un proiect de lege depus de mai mulți parlamentari AUR, argumentînd, după cum observa Juridice.ro, că modificările de acest tip trebuie să intre în vigoare după minim 6 luni. În plus, avertiza premierul, Codul fiscal fusese supus în ultimele 6 luni unor dese intervenţii legislative, iar o nouă modificare ar fi fost de natură a crea un climat de incoerenţă şi instabilitate legislativă, contrar principiului stabilității legislative şi principiului statului de drept. Două luni mai tîrziu, același Ciolacu modifică prin OUG Codul Fiscal și după alte cîteva zile, din nou, prin asumarea răspunderii în parlament.

Cine se îneacă? Ditamai ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Și cum se îneacă? Strâns din ce în ce mai mult cu ușa prin întrebări legitime legate de cheltuielile nesăbuite pe care le face din bani publici, Andrei Muraru încearcă disperat să ia o gură de aer, inventând o oportunitate pentru România. Care se numește simplu „fără vize în Statele Unite”. Iar când i se pune o întrebare precisă, legată de termen, ne oferă un răspuns suprarealist: la sfârșitul lui 2025. Se vede că omul vorbește la disperare!

Premierul Marcel Ciolacu s-a produs marți în Parlament, la asumarea legii privind reforma, cu un discurs cu tentă electorală maximă, devoalată atît de exprimările repetate la persoana întîi singular, cît și de masiva utilizare a negației, în încercarea, probabil, de a transmite mesaje de forță, de fermitate. Nu mai vorbim de formulări populiste gen ”românii se întreabă ce se va întâmpla cu taxele și impozitele lor, dacă vor ajunge prin vreun portbagaj”.

Când AUR-ul și-a prezentat lista la europarlamentare, dând startul luptei electorale pentru 2024, restul partidelor au zis că e prea devreme și că tocmai pentru că s-au grăbit, auriștii o s-o încurce; numai că nu a fost așa. AUR a continuat să crească în sondaje (eu cred că la ora actuală au depășit PSD-ul), iar în PSD, PNL, USR și restul a început viermuiala internă la concursul de locuri pe liste. Dar ce te faci că, în condițiile în care scorul intrinsec al acestor partide este destul de mic deja și în scădere, singurul lucru salvator ar fi oameni noi pe listele lor, PSD, PNL, USR, că de făcut treabă la guvernare de către PSD și PNL, respectiv, nu se așteaptă nimeni.

Provenită dintr-o familie bună – pentru comuniști extrem de rea – Mona Vrăbiescu Kleckner s-a simțit izgonită din imperiului răului. Și s-a refugiat acolo unde credea că se află imperiul binelui. În Statele Unite. Unde a făcut o impresionantă carieră. După decenii întregi de experiență, de studii aprofundate, după mai multe cărți de analiză pe care le-a scris, cărți de mare succes, se prezintă astăzi în fața concetățenilor ei din România cu o uluitoare sinteză. O sinteză despre toate administrațiile americane din 1989 până în prezent. Inevitabil, descoperă că dacă a existat și există un imperiu al răului, nu este obligatoriu să existe și un imperiu al binelui. Astfel încât octogenara își permite să facă o radiografie severă, necruțătoare chiar, a tuturor administrațiilor americane.