Klaus Iohannis semnează un editorial alături de alţi lideri UE

Și de ce nu? Este suficient ca suveranitatea să fie prevăzută în Constituție? Este suficient ca demnitarii să fie obligați să jure că vor respecta suveranitatea statului român? Este suficient să facem parte din cea mai puternică alianță politică și militară a lumii, pentru ca suveranitatea noastră să fie garantată? S-a dovedit că nu. Poate că nu vine nimeni să ne ia suveranitatea cu japca. Poate că nu ne forțează nimeni cu pistolul la tâmplă să renunțăm la atribute ale suveranității. Dar ce se întâmplă dacă noi înșine o facem, așa cum s-a mai întâmplat în istorie? Poate că, din această perspectivă, este nevoie de o lege specială a suveranității. Dar cine să o facă?

Sfîrșitul competenței. „Expunerea la informatii in era tehnologiei alimenteaza un egalitarism intelectual narcisist si orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere”.

Pe măsură ce Armata Română devine din ce în ce mai insignifiantă sub aspect numeric, Casa ei de Pensii înflorește. Este un aspect bizar, care poate deveni scandalos, dar prea puțin important în raport cu conceptul de strategie națională de apărare. Pentru că, până la urmă, această strategie este compromisă, în timp ce statul suportă costuri tot mai mari de înarmare și-și rezervă posibilități din ce în ce mai mici de a-și păstra la o adică suveranitatea. Pentru că alianța NATO se dovedește pe zi ce trece mai degrabă o alianță politică decât una militară.

„Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”.

România nu se mai învecinează cu Uniunea Sovietică şi nici cu succesoarea ei, Rusia. La frontiera noastră de est se află Ucraina (desprinsă din URSS), pe lângă celălalt stat românesc frăţesc (trup din trupul ţării...), Republica Moldova, Basarabia românească, de fapt. Ucraina – 45 de milioane de locuitori, cu o suprafaţă de 576 450 km2 fără Crimeea, cu un PIB nominal pe cap de locuitor de 3 055 de dolari în 2014 – este cel mai mare vecin al României şi, potenţial, cel mai periculos, mult mai periculos decât Ungaria, cu care ne hârjonim interminabil. Şi mai periculos decât Rusia, cu care mai avem totuşi două diferende nestinse : tezaurul şi Basarabia, în care Rusia continuă să se implice/amestece, deşi aceasta şi-a declarat independenţa. Republica Moldova se învecinează tot cu Ucraina, care seamănă din ce în ce mai bine cu un stat eşuat în curs de dezintegrare, dar se învecinează „intern” şi cu Rusia prin Transnistria, ocupată de armata rusă.

Partidul Național Liberal i-a luat pe toți prin surprindere. Era de așteptat să ducă o bătălie crâncenă cu aliații săi, pentru a câștiga una dintre cele mai importante instituții ale statului. Cea de Avocat al Poporului. Celelalte trofee în dispută, televiziunea publică, radioul și Agerpresul reprezentând simple ciozvârte în raport cu Avocatul Poporului. Făcând o mișcare neașteptată pe tabla de șah, Ludovic Orban, cu acordul lui Klaus Iohannis, a oferit însă pe tavă această importantă poziție UDMR-ului. De ce a procedat astfel? Este prima întrebare la care trebuie să răspundem. Dar, pentru a răspunde, trebuie în prealabil să aflăm dacă nu care cumva UDMR primește un măr otrăvit.