Henry Kissinger, George Soros și George Friedman sunt cu toții susținători ai ideii că omenirea are nevoie de o ordine globală care, pe deasupra frontierelor culturale, să stabilească și impună persoanelor fizice și vechilor entități politice create de ele, reguli de comportament apte a duce la evitarea războiului, într-un univers în care interdependențele obiective generează solidaritatea intereselor, lăsând în urmă independența și competiția între națiuni. Această viziune, considerată a fi specifică secolului al XXI-lea, este pusă astăzi în discuție de războiul superputerilor decadente ale secolului al XX-lea, Rusia și SUA, de fapt războiul dintre Occidentul euro-atlantic și Orientul euro-asiatic, purtat pe frontul ucrainean, acolo unde intervenția militară rusă este acuzată ca fiind inspirată de mentalitățile secolului al XIX-lea. De fapt, pe zi ce trece, realizăm că ciocnirea este nu între globalism și naționalism, ci, pe lângă lupta pentru putere (și sfere de influență), una între culturi diferite (anticipată de Samuel Huntington), circumscriind diferite globalisme. („Globalismul” fiind o ideologie referitoare la administrarea globalizării ca fenomen obiectiv de neoprit; poate doar Inchiziția a încercat, cu un succes limitat, să îi frâneze marșul.) Criza ucraineană nu pune în discuție globalizarea și nici măcar globalismul, ci confruntă diferitele concepții globaliste privind ordonarea sa. Aceste diferențe de concepție (prezente chiar în tabăra americană / occidentală) apar în diferitele propuneri ale principalilor geo-politologi americani cu privire la soluționarea respectivei crize. Citeste mai departe » |
