Cunoașterea lumii presupune orizonturi deschise sau, măcar, deschiderea lor. Este, de altfel, veche constatarea că altfel se favorizează erori. Să ne amintim, de pildă, că dezastrul anilor treizeci a început, între altele, cu conflictul viziunilor eronate. Una era aceea că, în esență, lucrurile în societăți pot continua așa cum sunt. Alta, că totul ar fi demn să i se dea foc. Nu insist asupra radicalismului distrugerii, din Mein Kampful lui Hitler, care a fost culminația.

Zilele trecute, Silviu Predoiu, fost adjunct al Serviciului de Informații Externe, i-a făcut o radiografie extrem de dură lui Victor Ponta, fost ofițer acoperit al aceluiași serviciu. Și asta după ce, în prealabil, fusese consilierul acestuia la Pro România. Cazul nu este deloc singular. Și mi-a inspirat titlul de mai sus. În definitiv, ce caută acești foști șefi ai serviciilor secrete în politica la vârf? Nu sunt ei rădăcini ale statului subteran?

Pe când toată lumea se uita să vadă dacă Rusia își trimite armata ca să taie nodul ucrainean, iar SUA, NATO și UE o amenințau cu teribile sancțiuni în caz că o va face, izbucnește ceva între răscoală și revoluție în Kazahstan. La o primă vedere, evenimentele amintesc mai mult de „primăvara arabă” decât de „revoluția portocalie” de la Kiev. De ce? Pentru că la fel cu statele arabe lovite de „primăvara” adusă de vânturile euro-atlantice, și statul kazah disciplinează între granițele sale o populație încă nedesprinsă de originile sale tribale, ale cărei forme arhaice de socializare nu sunt tocmai compatibile cu democrația creată de modernitatea națională. Când o asemenea populație reclamă, în afara pâinii (a se citi, reducerea prețurilor la energie), și valori americane (adică un mod de viață american), nu poți să nu te gândești imediat că fitilul a fost aprins de SUA. Iată de ce, cvasi unanimitatea observatorilor politici au concluzionat rapid că incendiul din Kazahstan, curtea din spatele casei ruse, a fost provocat de Washington pentru a-i crea probleme Moscovei în vecinătatea sudică, în așa fel încât aceasta să devină mai puțin exigentă cu vecinătatea sa vestică, permițând SUA ca, la negocierile ruso-americane programate să înceapă peste câteva zile la Geneva, să obțină acordul de a face ea ordine în Ucraina, curtea din fața casei ruse. Prin urmare, America și-ar continua „exportul de revoluție”. De data asta, din nou, în Asia Centrală, din care tocmai părea că se retrage, după experiențele nefaste din Afganistan, dar și din Irak și Siria. Să nu ne pripim, totuși, cu concluziile, lăsându-ne duși de aparențe.

„Cred că un pas important al Omenirii va fi cel al renunțării la Revelion. Când nu vor mai exista zile care să aparțină unei luni sau unui an, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ”. Oana Bogdan, membră a conducerii Plus, cea despre care Dacian Cioloș ne informa că este ”roata motrice din spatele partidului”.

Autoritățile de la Washington acuză autoritățile de la Moscova de faptul că, atunci când pun piciorul într-o casă, nu o mai părăsesc. Aluzie evidentă la desantul în Kazahstan al celor 3.000 de militari ruși, cărora, de formă, le-au fost adăugați încă o mie de militari aliați. Acuzația l-a înfuriat pe Putin. Iar replica nu s-a lăsat prea mult așteptată. La rândul său, Kremlinul susține că, atunci când americanii pun piciorul într-o casă, trec imediat la violuri și refuză să o mai părăsească. Avem deci de a face nu numai cu evenimentele propriu zise din Kazahstan, dar și cu o nouă confruntare în toată regula, cel puțin în plan propagandistic, între Moscova și Washington. Cine are de câștigat și cine are de pierdut din evenimentele violente care zguduie acest stat, întins cât toată Europa de Vest și mai bogat de zece ori?

Negocierile ruso-americane de la Geneva din 9-10-12 ianuarie 2022 au început cumva în Kazahstan la 2 ianuarie printr-o tentativă de „revoluţie colorată”, un nou Maidan ? Preşedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev (omul Rusiei), la fel ca acum câţiva ani Assad al Siriei, a cerut sprijinul Rusiei şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (organizaţie condusă, de facto, de Rusia).

Un eveniment care riscă să schimbe geopolitica momentului, prin posibilele consecințe: în Kazahstan aflăm că a izbucnit revoluția populară, după un model aproape identic celui românesc din 1989. O răsculare spontană, zice-se, a cetățenilor nemulțumiți de creșterea prețurilor carburanților de la 1 ianuarie. Iar revolta contra creșterii prețurilor a devenit rapid una cu substrat eminamente politic, intern și chiar extern, fără legătură cu micile probleme ale traiului de zi cu zi. Există o singură mică enigmă: de unde știau americanii cu aproape trei săptămîni înainte despre revoluția ce va să vină a kazahilor și despre revendicările lor?

Îmi permit ca, într-un prim demers editorial pe această temă, să explic un mecanism pe cât de simplu, pe atât de infernal. Cum anume sunt valorificați, prin monetizare, morții și infectații? Și ce sume colosale sunt câștigate de unii pe seama victimelor pandemiei? Prin ce mecanisme?