Pînă la depunerea moțiunii de cenzură de către AUR și USRPLUS știam foarte bine care sînt taberele înaintea Congresului PNL, dar nu numai cele din PNL, ci și din rîndul televiziunilor, al analiștilor politici, al moderatorilor sau editorialiștilor. Le puteam arăta cu degetul: ăia erau cu Cîțu, ăilalți erau cu Orban.

În urmă cu trei-patru ani, România era un stat emergent al Europei de Est. Și era de prevăzut că urma să aibă nevoie de mai multă energie, pentru a întreține motoarele economice aflate în accelerație. Era analizată cât se poate de serios perspectiva transformării acestei țări într-un hub energetic pentru întreaga regiune. Astăzi, totul pare că s-a prăbușit. Românii, în loc să plătească cel mai ieftin preț pentru energie, sunt arși la buzunare. Facturile sunt mai mari decât în cele mai multe state europene. Ajungem să înghițim, cât se poate de concret, un hap. De ce?

O știre arzătoare la buzunare a bulversat azi bucureștenii, provocînd inclusiv reacții politice, apoi a venit imediat o a doua, care a bulversat și mai tare lucrurile. Dintr-o eroare a venit prima știre, ne-a explicat primarul Nicușor Dan. Singurul lucru care nu a venit e demisia lui ori a vinovatului pentru eroarea menționată.

Chiar așa! Pare de necrezut, dar în scurt timp Raed Arafat va dispune în România de o armată de 90.000 de combatanți. În uniforme. Dotați cu armament. Împuterniciți ca, la nevoie, să tragă. Și care se vor deplasa de colo-colo în întreaga țară, în sute și sute de vehicule dotate cu girofaruri și având prioritate absolută. Acești combatanți vor putea decide amenzi uriașe, pedepse penale, percheziții și confiscări. E un scenariu science-fiction? Nicidecum!

În sistematizarea filosofică a pragmatismului reflexiv, pe care profesorul Andrei Marga a angajat-o, o secțiune o formează studiile strategice. Ea cuprinde volume deja publicate, precum Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică (2010), The Destiny of Europe (2011), Ordinea viitoare a lumii (2017), România în Europa actuală (2018), Europa și Israelul – o simbioză istorică (2020).

Nimeni n-a înţeles până la capăt de unde a pornit criza guvernamentală de la Bucureşti. De la alegerea unor procurori sau de la PNDL-ul lui Cîţu (fost al lui Orban) pentru a cumpăra primari PNL la alegerile din 25 septembrie, cele pentru preşedinţia partidului ? De fapt, se pare că nici de la una, nici de la cealaltă. Noua criză politică, absurdă, iraţională, a fost provocată de Klaus Iohannis, prin Florin Cîţu, care l-a demis pe ministrul USR al Justiţiei, Stelian Ion. În spatele lui Klaus Iohannis au fost, ca de obicei, cei care l-au plasat la Cotroceni. Pentru că nu a fost pus acolo graţie votului românilor. Românii nu i-ar fi dat concurenţi pe imaturul Victor Ponta în 2014 şi pe „gospodina” Viorica Dăncilă în 2019. Şi, la fel ca în cazul lui Traian Băsescu, „softurile” nu au fost controlate de alegătorii români, nici măcar de STS, un simplu executant.

Tot mai insistent, reprezentanții a trei partide politice vorbesc despre scenariul suspendării președintelui. Afirmând că sunt gata să o facă. Inițial, tema a fost lansată de AUR. După care a fost preluată de către președintele Klaus Iohannis. Iar acum s-au alăturat și voci din USR. Probabil există motive diferite. Și obiective diferite. Dar, în toate situațiile, o întrebare nu-mi dă pace: nu cumva o asemenea tentativă este de natură să-l recredibilizeze pe Klaus Iohannis?