Reteaua Corect

A X-a CONFERINȚĂ DE LA MOSCOVA PRIVIND SECURITATEA INTERNAȚIONALĂ

Scris de Adrian Severin in 17 august 2022 la 12:57, in Politics. 648 vizualizari Intra in discutie Taguriconferinta, Moscova, securitate internationala shortlinkhttp://crct.ro/nA24

În ziua de 16 august 2022, a avut loc a X-a Conferință de la Moscova privind securitatea internațională. Principalul organizator a fost Ministerul Apărării Federației Ruse.

Evenimentul, la care am fost invitat să particip, s-a desfășurat într-o formulă mixtă - cu prezență fizică și online. Am răspuns invitației cu convingerea că numai ascultând poți înțelege și numai vorbind te poți face înțeles; înțelegerea iar nu cearta și acuzațiile reciproce fiind ceea ce ne trebuie tuturor, căci numai astfel pacea poate lua locul războiului. Din rațiuni personale, inclusiv ținând de dificultățile deplasării pe timp de război, nu am putut fi prezent decât apelând la mijloacele de comunicare virtuală. 

 

Făcând rezumatul Conferinței precedente, la care, de asemenea, am luat parte, în luna iunie 2021, notam, printre altele, următoarele: 

 

Realizarea “stabilității strategice”, bazate pe echilibrul controlat și durabil al forțelor convenționale și neconvenționale de care dispun principalii actori regionali și globali, apare ca o prioritate pentru dialogul ruso-american post Geneva și ca o posibilitate reală în măsura în care acest dialog va fi lansat și continuat cu onestitate, răbdare și seriozitate… răspunderea pentru ceea ce va urma, în caz de eșec, fiind plasată în curtea SUA.

 

Rusia nu este interesată și nu dorește un alt Război rece, dar nici nu se teme de el și crede că evitarea lui depinde de relația ruso-americană; tot așa cum “coexistența pașnică” în timpul Războiului rece a depins de modelul relației dintre Moscova și Washington.

 

Singura regiune a lumii în care perspectivele păcii au fost descrise ca problematice a fost Europa; atât UE, cât și vecinătatea sa estică (cu precădere cea ucraineană). Din nefericire aceasta este regiunea în care se află România; și nu oricum, ci ca țară de primă linie, campion al războiului retoric cu Rusia. Identificarea Europei ca sursă de vulnerabilități pentru pacea mondială și “stabilitatea strategică” anunță decizia Rusiei de a lua cu fermitate măsurile de forță pentru ca ziua de 22 iunie 1941 să nu se mai poată repeta. Aceasta este, fără îndoială, în viziunea Moscovei, o “linie roșie” a politicii sale de securitate.

 

Sunt mesaje pe care cei ce au urechi de auzit ar trebui să le audă și să le evalueze. A le identifica și a le așeza la temelia oricărui răspuns politic eficient nu este semnul rusofiliei, ci al rezonabilității și, până la urmă, al sănătății mentale. Politica nu se face din plămada din care sunt născute visele, ci din materialul dur al realismului politic.”

 

Recitind ceea ce am scris atunci și constatând că toate evaluările mele s-au confirmat, se poate spune că războiul de azi din Ucraina nu ar fi trebuit să ia prin surprindere pe nimeni. Politica este arta posibilului. În măsura în care s-a ajuns la concluzia că războiul nu poate fi evitat, nimeni nu este fără vină. Cei mai în putere să găsească soluții pentru a-l preveni au fost SUA și UE. Istoria ne va judeca pe toți. 

 

Urmărind integral desfășurarea lucrărilor celei de a X-a Conferințe de la Moscova, am făcut următoarele observații principale: 

 

  1. Tonul discursurilor (în special ale celor rostite de reprezentanții Rusiei, începând cu Președintele Vladimir Putin și continuând cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, precum și cu membrii de rang înalt ai ierarhiei militare ruse) a fost calm și ponderat. Au fost formulate mai degrabă reproșuri, decât acuzații la adresa „hegemonismului occidental”, fără isterie și fără excesele de limbaj pe care le auzim zilnic în tabăra noastră. Cea mai sarcastică remarcă i-a aparținut Președintelui rus când a vorbit despre „lipsa de bărbăție” a liderilor naționali „îngenuncheați” în fața exigențelor acelor „hegemoni” a căror singură preocupare este „perpetuarea propriei puteri” și care, spre a-și atinge scopul, „au închis ochii în fața recrudescenței nazismului”. Ceea ce, să recunoaștem, în circumstanțele date, este moderat și indică dorința de a nu arde toate punțile și a păstra căi de dialog. Concluzia ar fi, deci: dialogul este încă posibil. 
  2. Cuvântul Ucraina” a fost utilizat aproape exclusiv ca denumire geografică, fără a i se adăuga conotații politice și fără a fi pomenit numele liderului maxim de la Kiev, Volodymir Zelenski. Minimizarea, în acest fel, a rolului celui din urmă, a fost de natură a sublinia și mai puternic ideea că disputa (practic războiul) se poartă între SUA și Rusia iar la pace numai prin negocierile dintre acestea se poate ajunge
  3. Dacă până acum obiectivele concrete ale intervenției militare ruse în Ucraina (exceptând formulele generice de „demilitarizare” și „denazificare”) au fost „fixate” doar de purtătorii de cuvânt ai SUA/NATO/UE/G7, pe baza unor speculații, iluzii și dorințe proprii în funcție de care a fost proclamată / profețită înfrângerea strategică a Rusiei, la Conferința de la Moscova, Președintele Putin a fost specific în a spune că ținta tactică urmărită este „eliberarea completă a Donbasului” (despre schimbarea statutului Crimeii, se subînțelege, neputând fi vorba). Se poate spune, astfel, că ni s-a oferit, în fine, o bază de negociere. (Între marile puteri negocierile cu condiții prealabile negăsindu-și locul, decât ca semn al refuzului de a negocia.)
  4. Prelungirea războiului din Ucraina și, s-a subînțeles, a stării de beligeranță globală (care dacă război nu e, nici pace nu e) a fost trecută în contul SUA, care ar dori eternizarea crizei, în loc să se implice pentru a-i pune capăt. Cu alte cuvinte, Rusia ar fi gata să negocieze pacea cu SUA. Diplomația română ar trebui să discute urgent acest aspect cu diplomația americană, ca între aliați și parteneri strategici. Numai intrarea SUA cu sinceritate în negocieri ar putea proba sinceritatea declarațiilor Rusiei. În acest sens, SUA și aliații săi ar trebui să spună clar ce vor să ofere și ce vor să primească.
  5. Reproșurile cele mai aspre nu au fost adresate SUA, ci Marii Britanii, descrisă, în subtext, ca un fel de fostă putere colonială care vrea să reînvie alimentând războaie pretutindeni (atât în Europa, cât și în regiunea fostelor sale colonii indo-pacifice) și împingând America în ele. 
  6. O temă care s-a făcut auzită repetat a fost aceea a pericolului nuclearizării Australiei. În oglindă, este de consemnat angajamentul Chinei (reprezentată la nivel ministerial) cu privire la denuclearizarea peninsulei Coreea. 
  7. În contextul problematicii nucleare, de remarcat a fost declarația ministrului Șoigu, potrivit căreia Rusia nu intenționează să utilizeze armament nuclear în Ucraina, întrucât …. nu are nevoie de așa ceva. Ceea ce înseamnă că, dacă va fi împinsă să aibă nevoie, ar face-o. (Pentru cei care nu pun preț pe declarațiile politice, este de reamintit că liderii NATO înșiși, pentru a calma spiritele la ei acasă, au cerut Rusiei să declare că nu va iniția recursul la arsenalul nuclear. Acum au primit răspunsul.)
  8. Rusia a vrut să profite de conferință pentru a arăta că războiul din Ucraina nu este de natură a-i absorbi toate resursele și toată atenția, Moscova fiind capabilă să se angajeze în dezbateri teoretice și acțiuni practice interesând întreaga ordine mondială, ca și arhitectura de securitate din principalele regiuni ale lumii, acolo unde are parteneri strategici de încredere. 
  9. Cu privire la ordinea mondială mesajul a fost că Rusia o construiește, cu sau fără voia SUA, împreună cu puterile regionale și globale emergente, pe baza principiului multilateralismului și policentrismului, opuse unilateralismului american, precum și pe cel al respectului pentru dreptul internațional creat prin consens universal, iar nu pentru reguli impuse de hegemonii globali. În acest context, nu a fost negată globalizarea și nevoia reglementării ei, dar, toți participanții care au abordat subiectul au cerut ca acestea să se realizeze cu respectarea multiculturalismului, a diversității identitare și a suveranității naționale; precum și cu excluderea încercuiri / îngrădirii și sancțiunilor unilaterale din instrumentarul politicii internaționale. Așadar, un „globalism multipolar, simetric și consensual”. A rezultat că războiul actual este unul global care se poartă între susținătorii ordinii unicentrice și promotorii ordinii pluricentrice. Acesta ar fi modelul luptei dintre SUA și aliații ei, pe de o parte, cu Rusia / China și restul lumii, pe de altă parte. 
  10. Cu privire la ordinea regională, au fost luate în discuție regiunea Indo-Pacifică (cu diverse sub regiuni, precum ASEAN), Orientul Mijlociu și Asia Centrală, Africa și America Latină. Aproape ostentativ, Europa și America de Nord nu au făcut obiectul vreunui interes (spre deosebire de conferințele trecute). Sintagma „Uniunea Europeană” nu a fost, practic, niciodată pomenită, sugerându-se astfel că UE nu mai este un actor cu relevanță internațională. Statele vest europene (cu excepția UK) nu au fost, de asemenea, numite decât în bloc, fără a referire individuală la numele lor. 
  11. Suedia și Finlanda au fost menționate numai în contextul extinderii NATO, fără vreo dramatizare și fără ca acesteia să i se acorde vreo importanță specială, doar cu mențiunea că deplasarea alianței transatlantice către Oceanul Artic, acolo unde Rusia are interese vitale și este deja implantată, va impune acesteia ajustarea corespunzătoare a planurilor sale de apărare.
  12. Notabilă a fost alăturarea în grupurile de discuții (paneluri) și în analiza strategică a Rusiei, Chinei, Indiei, Pakistanului și Iranului, acestea alcătuind, se pare, un grup de putere emergent ai cărui membri descoperă că realitatea conformității intereselor lor obiective are un potențial federalizator mult mai mare decât motivele de dispută care au alimentat și încă mai alimentează dezbinarea în cazul unora dintre ele. La aceasta se adaugă fenomenul consolidării și potențialei extinderi a BRICS. 
  13. Deși s-a vorbit despre globalizare și o nouă ordine mondială comună, impresia lăsată este că lumea tinde spre o divizare nouă în cadrul căreia vor apărea două ordini sau două lumi, fiecare cu ordinea sa, dacă nu ostile cel puțin indiferente una față de alta. Ar fi vorba despre lumea euro-atlantică împreună cu extensia sa australo-niponă, dominată de SUA (bazată prioritar pe coaliția anglo-saxonă) și restul lumii, prin excelență policentrică. Rusia, pentru prima dată de la domnia lui Petru cel Mare, se îndreaptă, nu atât de plăcere cât de nevoie, către cea din urmă. Cât de stabil și cât de pașnic va putea fi acest dualism global, rămâne de văzut. Probabil că nu va fi nici stabil nici pașnic. Cert este că România se va găsi chiar pe linia de ruptură, care va fi și cea de ciocnire a acestor plăci tectonice. 
  14. Conferința s-a dorit să arate și a arătat că Rusia nu este izolată în lume, că are aliați mulți și puternici, actuali și potențiali, precum și că se mai bucură de influență și capacitate de coagulare a forțelor combatante.
  15. Numărul statelor participante a fost mare și nivelul participării înalt (majoritatea la nivel de miniștri ai apărării). De reținut este că în sesiunea de deschidere, în afara Președintelui Putin și a ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, au mai vorbit Consilierul pentru Securitate Națională al Republicii Belarus și Secretarul General al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. Aceștia par a fi pilonii securitari privilegiați de Kremlin. 
  16. Au lipsit mesajul mesajul (tradițional) Secretarului General ONU, dar și cel, altminteri firesc, al Secretarului General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră. În cazul din urmă absența vorbește despre moartea clinică a acestei organizații. În primul caz, de incapacitatea ONU, în actuala sa formulă, de a ține în dialog statele lumii, atunci când principalele puteri mondiale sunt în conflict. Regretabilă, de asemenea, absența OSCE, transformată din actor specializat în prevenirea și gestionarea crizelor pe deasupra frontierelor ideologice, în mare preot secular” care, în loc să unească lumea în conviețuire pașnică, o împarte „neo-calvinist în salvați (euro-atlantici) și damnați (ruso-asiatici).
  17. Prezența discretă a statelor arabe și, mai ales, absența Turciei, indică nu situarea acestora în tabăra euro-atlantică, ci prudența cu care ele încearcă să evite ostilizarea vechiului lor aliat american, precum și dorința lor de a-și păstra autonomia strategică (în spiritul tradiționalului joc oriental la mai multe capete).

************

Intervențiile în dezbateri - orale sau în scris, în direct sau înregistrate video - au fost / vor fi incluse într-o culegere de documente ale Conferinței. În continuare se găsește textul intervenției trimise de mine gazdelor. 

Problema nu este dacă ne plac rușii sau americanii. Ceea ce nu ne place este războiul cu rușii.

Problema nu este cine a început războiul. Ceea ce ne interesează este cum să îi punem capăt.

Problema nu este dacă ne place să trăim ca rușii, chinezii, iranienii etc. sau ca americanii, britanicii, francezii, nemții etc. Ceea ce este obligatoriu este să găsim calea pentru a coexista pașnic inclusiv cu cei al căror model de viață nu dorim să îl împărtășim, iar nu să le impunem. zadarnic modelul care ne place nouă.

Problema nu este dacă este mai agreabil să fim dominați de americani sau de ruși. Pariul destinului nostru este să trăim liberi, după gustul nostru, în pace cu toți.

 

URMEAZĂ TEXTUL INTERVENȚIEI MELE SCRISE:  

A X-a CONFERINȚĂ PE PROBLEME DE SECURITATE INTERNAȚIONALĂ  DE LA MOSCOVA

Mesajul prof. dr. Adrian Severin                                                                                                       Viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor externe al României (1996-1997)

Conferința internațională de la Moscova privind securitatea a fost un eveniment important în complementaritate cu alte evenimente similare organizate în special în spațiul euro-atlantic. Astăzi, sub amenințarea unui nou Război rece, Conferința de la Moscova devine și mai importantă, dar apare ca eveniment alternativ. În mod obiectiv ea este forțată nu să caute căi pentru a consolida ordinea mondială, ci soluții pentru a consolida capacitatea unei părți a lumii de a se opune celor care, constatând că actuala ordine, altminteri impusă de ei, nu mai este viabilă, doresc să o modifice în formă pentru a o păstra în fond, pe calea războiului. 

 

Conferința pentru securitate de la Moscova are loc în acest an într-un moment în care de la Capul Nord și până la Bosfor, de la Helsinki și până la Tbilisi, o nouă Cortină de fier se lasă pentru a împarți iarăși Europa în două blocuri adverse. 

 

De această dată cortina nu mai este sovietică, ci americană. De această dată, blocul est european este format aproape în totalitate din Federația rusă. Faptul împinge Rusia la a ieși dintr-o simplă logică regională (europeană) pentru a organiza sau participa la organizarea unui bloc transcontinental: euro-asiatic, euro-african și euro-latino-american în același timp. 

 

În secolele trecute, pentru a dobândi statutul de putere globală, Rusia avea nevoie să își asigure controlul asupra continentului european. De data aceasta, pentru a-și garanta securitatea în Europa, Rusia trebuie să câștige o competiție geostrategică globală în care, împreună cu aliații săi, are a stabili echilibrul strategic cu coaliția anglo-saxonă indo-pacifică așezată pe temelia triunghiului SUA-UK-Australia, cărora li se adaugă Japonia și Coreea de Sud. 

 

Războaiele din secolele trecute au fost provocate de ambițiile unora dintre puterile globale emergente (Germania și Japonia) de a modifica ordinea lumii. Războiul prezent, care a început ca război hibrid și a ajuns în faza inevitabilă a războiului convențional, are ca forță motrice ambiția principalei puteri globale consacrate (SUA), dar intrate în decadență (o decadență care în loc să alimenteze federalismul internațional alimentează șovinismul hegemonic), de a nu permite ca ordinea lumii dominate de ea să se schimbe în esență

 

Pacea în secolul trecut a fost asigurată prin echilibrul puterilor globale. Pacea la începutul secolului actual este subminată de dezechilibrul puterilor globale, în contextul căruia se manifestă cu agresivitate nostalgiile unipolariste. 

 

Din bătălia de ariergardă a utopiei unipolariste s-au născut noile ideologii anti-binare care neagă diversitatea culturală, diversitatea de gen, diversitatea talentelor, diversitatea rolurilor sociale. Acest egalitarism identitar care promovează dictatura minorității împotriva voinței majoritare, și-a pus eticheta de „democrație” și și-a propus, în numele superiorității pseudo-democratice auto proclamate, să elimine pe toți cei care nu se supun regulilor sale și contestă „ordinea internațională bazată pe aceste reguli”. Cei din urmă au fost etichetați ca „dictatori” și promotori ai tiraniei. 

 

Noul război mondial ar urma să fie așadar un război al „democrației” împotriva „tiraniei”. 

 

În realitate, o dimensiune esențială a războiului este cea dintre capital și muncă, respectiv dintre corporații, ca formă de organizare a capitalului globalizat, și stat, ca formă de organizare politică a popoarelor. Capitalul are nevoie de război. Munca are nevoie de pace. Corporațiile vor să facă din stat brațul lor înarmat; adică să își subordoneze statul. Statele vor să civilizeze capitalul”; adică să pună corporațiile în slujba cetății, a societății

 

Ceea ce se confruntă în realitate nu este democrația” de tip occidental cu despotismul” de factură orientală, ci federalismul arhetipal cu rivalitatea tribală. Aceasta estre confruntarea dintre solidaritatea socială transnațională, ca unică formă de egoism inteligent într-o lume a interdependențelor obiective, și egoismul tribalist, ca formă utopică de garantare a securității prin dominare. 

 

Pacea presupune solidaritatea arhetipală. Războiul decurge din dezbinarea și rivalitatea tribală. 

 

Globalizarea ca fenomen natural decurgând din interdependența tuturor comunităților umane trăitoare pe Terra, facilitată, dacă nu chiar impusă, de progresul tehnologic, care a făcut comunicarea universală posibilă și adicția reciprocă inevitabilă, nu poate fi negată. 

 

În aceste condiții, mai mult ca niciodată, securitatea este indivizibilă. Nimeni nu poate confisca securitatea în interes propriu. Securitatea este ori pentru toți ori pentru nimeni. Dacă securitatea nu poate fi oferită tuturor cu toții vom primi în schimb războiul. 

 

Pentru a ajunge la securitate globală în condițiile lumii de azi, în care principalele puteri militare care au definit vechea ordine mondială practic unipolară, cunoscută sub numele de „pax americana”, nu mai dispun nici de atuul economic, nici de cel geostrategic, nici de cel al resurselor naturale, nici de cel demografic, nici de cel cultural, se impune edificarea unei noi ordini care să fie nu doar multipolară sau policentrică, ci și caracterizată de simetria care să asigure echilibrul puterilor. Actualul război nu trebuie să ducă la înlocuirea unei superputeri mondiale cu o altă superputere mondială, fie ea unică sau plurală, ci la un ansamblu de cercuri de putere cu capacități echivalente, constituite pe criteriul complementarității economice și al compatibilității culturale. 

 

Securitatea fiecăruia dintre aceste grupuri de putere nu trebuie măsurată prin capacitatea de a se opune cu succes unul altuia, ci prin aceea de a permite cooperarea cu ceilalți spre profitul tututor. 

 

Țara mea, România, este în prezent membru al NATO și al UE. Când a cerut să fie acceptată ca membru al NATO, aceasta era o alianță defensivă care conferea securitate aliaților. Când a dorit să devină membru al UE, aceasta era o putere soft, care asigura pacea prin solidaritate socială și dezvoltare economică, în contrast cu puterile hard pentru care pacea era condiționată de înarmare. 

 

Așa cum am afirmat-o la timpul respectiv, România nu dorea ca prin alianțele ei și prin integrarea în structurile vest-europene să se opună Rusiei, ci fiind în siguranță și în bunăstare, pe de o parte, să ofere Rusiei o vecinătate sigură și prietenoasă, iar pe de altă parte, să poată coopera în beneficiu reciproc cu Rusia, transformând tranșeele vechiului Război rece în punți ale păcii globale. Aceasta corespundea intereselor vitale ale României și aceste interese nu s-au schimbat. Numai aceste interese sunt eterne și în funcție de ele România își concepe alianțele. Aceste alianțe nu sunt, însă, eterne. Ele durează atât timp cât între aliați se menține congruența intereselor strategice. 

 

De la intrarea României în NATO și UE lucrurile s-au schimbat, întrucât evoluția lumii de la monopolarism la multipolarism a făcut ca politicile protagoniștilor euro-atlantici să se modifice; nu neapărat în bine, realist și înțelept. NATO devine o organizație care își asumă roluri ofensive la nivel global. UE contemplă posibilitatea transformării într-o putere militară

 

Ucraina este terenul pe care se manifestă azi aceste tendințe de o manieră care riscă să divizeze lumea din nou în blocuri adverse. Marea Chinei este un al doilea asemenea teren. În acest context este posibil să vedem că și Balcanii de vest redevin câmp al confruntării globale. 

 

România, ca membru NATO și UE, nu a avut în vedere asemenea evoluții, atunci când s-a alăturat acestora, și nici acum interesele ei nu le recomandă. 

 

România nu este interesată să devină nici linia întâi a frontului euro-atlantic într-un război cu Rusia și lumea euro-asiatică, nici un fel de zonă gri la periferia Europei occidentale. Lucrul acesta este limpede. Ea rămâne loială alianțelor sale în lipsa unei alternative evidente, dar în loialitatea ei se simte profund neliniștită

 

Pentru moment singura poziție fezabilă pentru state ca România, nu este aceea de a întoarce spatele alianțelor și entităților federative în care se găsesc, ci a acționa din interiorul lor pentru ca ele să se întoarcă la principiile care le-au guvernat nașterea și să participe la construcția unei ordini internaționale multipolare și simetrice care, respingând neo-imperialismul globalist și ideologia globalistă, să facă globalizarea a lucra pentru toți.

 

Pentru România, învecinarea cu o Rusie prosperă și calmă este mai favorabilă decât învecinarea cu o Rusie rănită și revanșardă. De asemenea, o ordine multipolară securizată prin echilibrul centrelor de putere este mai benefică decât o ordine mondială unipolară sau decât dezordinea multipolarismului asimetric. În fine, pentru ea, dar cred pentru marea majoritate a națiunilor lumii, costurile celui mai ieftin război sunt cu mult mai mari decât cele ale celei mai scumpe păci.

 

Iată motive pentru care așteaptăm veștile Conferinței de la Moscova privind securitatea globală cu interes și unii chiar cu speranță. Ele sunt și motivele pentru care am acceptat invitația de a participa la acest eveniment (fie și numai online) și a adresa mesaj de față, în încercarea de a fi vocea celor fără voce, a căror dorință de pace este strivită de vocile războiului.

 

Sunt în poziția de a ști că intervenția militară rusă în Ucraina nu a fost neprovocată. Tot așa cum este clar că „vizita” președintei Camerei Reprezentanților a SUA în Taiwan reprezintă o provocare menită a extinde războiul de necâștigat din Ucraina în Marea Chinei. Puterile decadente senilizate au nevoie de războaie victorioase pentru a-și păstra poziția dominantă, iar când victoria nu poate fi obținută, în loc să pună capăt războiului îl extind.

 

Îngrijorările Rusiei cu privire la securitatea sa și la statutul său în ordinea globală sunt legitime. Modalitatea prin care a ales să le răspundă, respectiv soluția militară, este, însă, regretabilă.

 

Recurgerea la această modalitate certifică și eșecul ONU și al OSCE în a-și îndeplini misiunile privind prevenirea crizelor și gestionarea conflictelor. Reforma acestor organizații – fiecare produs al unui război ieșit din actualitate (al Doilea Război Mondial și Războiul rece) – este de multă vreme așteptată. Dacă tot s-au găsit unii nebuni să propună excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate și să îi atribuie un statut de rang secund în ONU, înseamnă că a sosit vremea pentru a se negocia o altă ONU în care vocea tuturor marilor furnizori de bunăstare și securitate din lume (mai mult de cinci) să se facă auzită.

 

Sunt, de asemenea, unii înguști la minte care doresc excluderea Rusiei din OSCE, deși, evident, fără Rusia OSCE, singura organizație regională unde Rusia și SUA sunt membri pe poziții de egalitate juridică, nu mai are nici un sens. Iată un alt argument pentru convocarea unei noi Conferințe pentru Securitate și Cooperare în Europa – acea Europă extinsă de la San Francisco la Vladivostok, la care să fie acum invitată să participe și China – de natură a stabili noi reguli de comportament internațional subsumate ideii de conviețuire pașnică și a deschide calea pentru noi tratate referitoare la controlul armamentului și asigurarea echilibrului capacităților militare între actorii regionali și globali.

 

Până atunci, poate tocmai Conferința pentru securitate de la Moscova ar putea propune Secretarului General ONU convocarea unei Conferințe a membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și vecinilor Ucrainei (Belarus, Polonia, România și Ungaria) care să stabilească cadrul unui tratat internațional referitor la condițiile terminării războiului din Ucraina, oferind garanții de securitate tuturor părților interesate, pe baza principiului echilibrului strategic, al naționalităților și al caracterului indivizibil al securității.

 

Războiul din Ucraina trebuie terminat cât mai repede printr-un acord de pace cu caracter multilateral (având, deci, ca părți nu numai Rusia și Ucraina, ci și SUA și membrii permanenți ai Consiliului de Securitate ONU) care să fie just, fezabil și durabil. În acest sens este în interesul tuturor, inclusiv al Rusiei, ca ucrainenii să aibă un stat-națiune al lor viabil, independent și suveran, apt a se integra util, rațional și pozitiv în arhitectura de securitate a Europei de est. De asemenea, este în interesul tuturor ca războiul din Ucraina să se termine înainte de distrugerea completă a UE sub aspect economic și geopolitic sau de epuizarea energiilor Rusiei, precum și înainte ca potențiala reluare a cooperării strategice între SUA, UE și Rusia în rezolvarea sfidărilor globale să fie compromisă pe termen lung.

 

Lumea ar fi mai sigură dacă am adopta „Regula celor Șase NU”: NU reideologizării relațiilor internaționale (ceea ce conduce inevitabil la resuscitarea Războiului rece); NU constituirii de blocuri militare adverse (mai devreme sau mai târziu, dependente de existența războaielor, care dacă nu se nasc natural, sunt inventate); NU schimbărilor de regim politic prin intervenție externă și export de revoluții și modele identitare (respectul diversității identităților naționale trebuie să devină principiu de bază al relațiilor internaționale); NU creării unor alianțe menite a îngrădi aspirațiile altor state și a pregăti războiul cu acestea (alianțele militare regionale trebuie să aibă caracter strict defensiv și ele trebuie integrate într-un sistem de cooperare circumscris de un pact defensiv global); NU disparităților securității naționale (cu referire inclusiv la securitatea personală și cea socială, cea cultural-identitară și cea geopolitică); NU politicii sancțiunilor economice, izolării și represaliilor.

 

Pentru cei care privesc astăzi împrejur la crizele care se amplifică, asemenea idei sunt de domeniul visului. În tot ceea ce omenirea a realizat mai frumos, însă, s-a constatat că mereu realiștii prezentului sunt visătorii din trecut. De aceea trebuie să cutezăm a visa. Cu cât mai cutezătoare vor fi visele noastre de azi, cu atât mai mari vor fi realizările noastre de mâine.

 

Filosoful Carl Gustav Jung spunea că "să gândești e dificil și de aceea majoritatea oamenilor judecă." În cazul nostru, a gândi soluții adecvate pentru restabilirea păcii este dificil. Așa se face că mulți au preferat să se transforme în judecători care împart lumea în buni și răi.

Acesta nu este drumul spre pace, mai ales atunci când nimeni nu este cu desăvârșire bun sau cu desăvârșire rău, ci drumul care urcă Golgota nefericirii noastre.

 

Parafrazându-l pe Descartes cu al său Discours de la methode, a sosit vremea pour bien conduire la raison et trouver la voie de la paix dans la science ...du compromis.” („…pentru a conduce bine rațiunea și a găsi calea păcii în știința... compromisului”).

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.