Reteaua Corect

Von der Leyen avertizează împotriva aplicării unui tratament inechitabil statelor din Estul Europei

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia asupra singularizării statelor UE din estul Europei, chiar dacă braţul executiv al Uniunii, pe care politiciana germană îl va conduce în curând, a promis să pună presiune asupra statelor membre în cazul nerespectării statului de drept, transmite vineri dpa, potrvit Agerpres.

"În statele central şi est-europene, mulţi au sentimentul că nu sunt pe deplin acceptaţi", a declarat von der Leyen, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului german Sueddeutsche Zeitung.

Von der Leyen a mai afirmat că se va recurge la sancţiuni financiare în cazul statelor membre doar în "absolut ultimă instanţă".

"Cu toţii trebuie să învăţăm că deşi un stat de drept consolidat este scopul nostru, nimeni nu este perfect", a adăugat noul şef al executivului european.

Von der Leyen a sugerat, de asemenea, că va oferi Italiei concesii atunci când vine vorba de bugetul său foarte îndatorat. Regulile bugetare ale UE au la bază motive întemeiate, "dar există şi multă flexibilitate" care poate fi folosită mai bine pentru a permite investiţii care să stimuleze creşterea economică, a spus ea.

Într-un alt interviu, von der Leyen a promis o abordare dură în relaţia cu Rusia. Ea a declarat pentru cotidianului german Die Welt că Moscova "nu scuză slăbiciunea" şi că sancţiunile ar trebui menţinute. Pe de altă parte, s-a angajat să ofere Rusiei o nouă rundă de dialog.

Fostul ministru german al apărării a fost ales la limită şef al executivului UE la începutul acestei săptămâni de către Parlamentul European şi va preluat funcţia de la Jean-Claude Juncker pe 1 noiembrie. 

Sursa: Agerpres

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.