Reteaua Corect

Vlad Voiculescu, intelectual, filantrop și taumaturg în viață

Scris de newsreporter in 03 august 2020 la 10:11, in Politics. 405 vizualizari Intra in discutie TaguriVlad Voiculescu shortlinkhttp://crct.ro/nwsA

Dacă stați de vorbă cu nea Nelu Cotrocelu (Neluuuu! – așa îl alintau pupezele și voluptuoasa actriță Florina Cercel), veți constata că marea lui victorie politică a fost cea din 2000. Nu, nu, nu, categoric nu, nu câștigarea alegerilor, ci îndepărtarea lui Miron Mitrea din funcția de trezorier al campaniei electorale, scrie național.ro.

Pe de altă parte, prima decizie a Cabinetului Adrian Năstase a fost o dispensă de studii acordată lui Miron Mitrea. Fostul lider sindical e mai deștept decât Ponta și Dragnea la un loc – nici nu-i greu – dar diploma de subinginer nu îi dădea pinteni să fie ministru. Năstase i-a oferit dispensa și bine a făcut. Dispensa era legală. Năstase a mizat pe un om foarte inteligent.

Într-o lume în care toți proștii ambițioși au mai multe doctorate și masterate decât cărți citite, o diplomă de facultate nu contează. Alain Delon, Pierre Cardin și I. L.Caragiale n-au terminat nici liceul. Poți să fii Michelangelo sau manager genial la Coca Cola fără diplomă de facultate. Dar există niște rigori când îmbraci haina Statului.

Beleaua e că Guvernul tehnocrat al domnului Dacian Cioloș a sărit peste legalitatea pe care Adrian Năstase a respectat-o. Știu, Năstase egal termopane, mătușa Tamara! Cu mii de scuze (așa-i expresia), nu discut cu prostoboii care au crescut cu postere pe pereți. Postere din revista Bravo. Iar fiii lor, la fel de educați, sunt azi pe Tik Tok.

Concret, marea dificultate a Serviciului Personal din Ministerul Sănătății, pe durata mandatului Vlad Voiculescu, a fost să îl determine pe angelicul din Piața Victoriei să aducă o diplomă de studii superioare. A fost, pur și simplu, o misiune neîndeplinită. Vlăduț i-a dus pe oameni cu vorba și bonomia fizionomică elogiată de Liiceanu. Și i-a dus, și i-a tot dus, fiindcă e charismatic. Nicio diplomă nu a fost atașată dosarului său, chiar dacă domnul ministru a pretins că posedă așa ceva. Eu sunt convins că posedă.

Un om bine și rău intenționat mi-a explicat că domnul Voiculescu posedă, chiar posedă diplomă, dar cine i-a dat-o nu prea avea dreptul să i-o dea.

Suntem foarte cârcotași. Și ce, Petrache Lupu avea vreo diplomă? După ce a trăit epifania (revelation, pe înțelesul corporatițtilor), ciobănașul de la Maglavit a făcut numai bine. L-a întâlnit pe Dumnezeu fără a ști patristică. Tot pe acolo, dar mai mult pe dincolo, este și Vlad Voiculescu – intelectual, filantrop și taumaturg în viață. Știe și istorie. A zis că românii sunt subțirei, în lupta anticomunistă, față de Solidaritatea din Polonia. A făcut școala după ’90 și cred că a făcut-o online, așa că n-a aflat că Walesa a fost un flecușteț parfumat, un kikiri – mikiri pe lângă Rezistența din Munți și pe lângă țăranii care s-au opus Cooperativizării.

Național.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.