Reteaua Corect

Vizita președintelui Iohannis la Kiev a bulversat presa internațională

Scris de newsreporter in 17 iunie 2022 la 11:35, in Politics. 452 vizualizari Intra in discutie Taguriiohannis, Kiev, presa internationala, vizita shortlinkhttp://crct.ro/nzKr

Vizita președintelui român Klaus Iohannis la Kiev, alături de reprezentanții axei occidentale Macron-Scholz-Draghi, a provocat confuzie în presa internațională. Marile publicații din Vest, printre care Le Figaro, New York Times, El Pais, nu l-au inclus pe liderul de la București în pozele cu care au ilustrat evenimentul, relatează Ziare.com.

Publicația britanică The Guardian l-a scos pur și simplu din poză pe Iohannis ca să poată da explicația foto: „Italy’s Mario Draghi, Ukraine’s Volodymyr Zelenskiy, France’s Emmanuel Macron and Germany’s Olaf Scholz in Kyiv, Ukraine”.

 

Vizita lideri europeni in The Guardian

 

La fel și articolele principale din alte publicații europene, care au fost titrate doar cu numele celor trei lideri occidentali.

 

Titlu Le Figaro despre vizita liderilor europeni la Kiev

 

„Cine e tipul înalt din dreapta?” scrie autorul unui cont specializat în satiră de pe Twitter, referindu-se la poza de grup cu cei patru lideri europeni care s-au întâlnit joi, 16 iunie, la Kiev, cu președintele Ucrainei.

 

Unul dintre motivele pentru care vizita lui Klaus Iohannis a luat prin surpindere presa internațională este că aceasta nu a fost confirmată oficial de Cotroceni și informațiile despre ea au apărut destul de târziu, în comparație cu vizita intens mediatizată a trio-ului Macron-Scholz-Draghi.

Un alt element important este și acela că cei trei lideri vest-europeni au mers împreună cu trenul, s-au și fotografiat dimineață, în drum spre Kiev, în timp ce președintele României a ajuns separat în capitala Ucrainei. Unii s-au întrebat dacă a fost o greșeală de comunicare a Administrației prezidențiale, reflectată ca atare și de presa internațională.

Vizita președintelui român alături de liderii Franței, Germaniei și Italiei a fost intens dezbătută pe rețelele sociale. Mulți comentatori au remarcat că asocierea este menită să creeze o punte între vest și est, având în vedere că atitudinea celor trei lideri occidentali față de războiul din Ucraina a fost cel puțin controversată: Macron a căutat în permanență un dialog cu președintele rus Vladimir Putin, Scholz a întârziat ajutorul pentru Ucraina și Draghi a urmat aceeași linie, ca lider al unei țări profund dependente de resursele energetice ale Rusiei.

Ziare.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.