Reteaua Corect

Violențe în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte marţi (surse)

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească marţi în urma violenţelor de la frontiera cu Fâşia Gaza în care 55 de palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene, în cursul ciocnirilor şi manifestaţiilor împotriva inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim, transmite AFP, citat de Agerpres.

Organizată la iniţiativa Kuweitului, reuniunea este programată la ora 14,00 GMT, potrivit unor surse diplomatice.

Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâşia Gaza.

Conducerea palestiniană a denunţat un "masacru", în timp ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a justificat folosirea forţei prin dreptul Israelului de a-şi apăra frontierele în faţa acţiunilor "teroriste" ale mişcării islamiste Hamas, care guvernează Gaza şi împotriva căruia Israelul a condus trei războaie din 2008. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.