Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Va exploda bomba Băsescu la Primărie?

Discuție, luni, cu maestrul Cristoiu despre actuala campanie electorală. Cine cîștigă Primăria Generală? Zic, cu un aer de glumă, că la felul cum e făcută România, trebuie să luăm cel mai idiot scenariu și să pariem pe el toți banii. Cum ar fi acela că devăluirile anti-Nicușor Dan vor duce la retragerea lui din cursă, ceea îl lasă pe Băsescu unic candidat al dreptei și, foarte probabil, viitor primar general. După care, o invitabilă urmărire penală contra lui, pentru fals în acte, după încheierea procesului Petrov, va duce la demisia din funcție, iar capitala va fi condusă o bună perioada cu improvizații, adică acea situație care convine de minune unor șmenari. Maestrul a rîs condescendent, am rîs și eu poznaș. Azi vorbim iar: eu nu mai rîd, și nici Maestrul nu mai e la fel de sigur că e o fantezie.

Înregistrarea difuzată de Dana Budeanu cu omul dreptei punînd pile unor afaceriști imobiliari fără scrupule e groasă rău de tot și ea abia începe să facă valuri. Iar Nicușor Dan lasă impresia că deja se teme nu de efectul a ceea ce s-a dat, ci de ce anume ar putea să apară de aici încolo.
Ne amintim că acum vreo lună, Cozmin Gușă vorbea despre iminența apariției în media a unei înregistrări cu Nicușor Dan în dialog neprincipial cu tatăl unui consilier general al USR, partener al celebrului și controversatului Costanda.
Nu a apărut aceea, ci alta, ceea ce lasă loc deschis.

Suspectă și rapiditatea cu care Dan a recunoscut autenticitatea înregistrării.
Acum cîțiva ani, el declara presei, senin, că nu își mai amintește ce a făcut cu 150.000 de euro obținuți dintr-o tranzacție. Pentru cineva pretins sărac și modest, vorbim de o sumă imensă; cum să uiți ce ai făcut cu ea?

Putea să aplice aceeași strategie și acum și să mai cîștige puțin timp susținînd că nu își amintește precis – cum a făcut Băsescu în cazul copilului lovit – și e nevoie să studieze mai atent înregistrarea șamd. Nu a făcut-o. Pentru că știe, probabil, că mai sunt și altele pe țeavă.

Pentru Dan, scandalul Mitrache echivalează cu mega-scandalul ”firul roșu” din 2000, care l-a terminat pe Meleșcanu în alegeri, deși era candidat de prim rang la președinție.

Care ar fi similitudinile?
Meleșcanu a căzut dramatic, de la 25-28% în sondaje, la cca.3% nu pentru că dezvăluirea era terifiantă, ci dintr-un singur motiv: ea contrasta violent cu imaginea sa publică, minuțios construită ani de zile.
Meleșcanu trecea drept pro-occidentalul rafinat din PSD, partidul moscovit care nu voia să se lase reformat, și obținuse simpatia unui mare număr de români. Cînd a căzut bomba firului roșu cu Kremlinul reinstalat de fostul ministru de Externe la cîțiva ani după revoluția anticomunistă, șocul a fost total: tocmai pro-occidentalul Meleșcanu?

Nicușor Dan șochează cel puțin la fel de rău: avem un afacerist veros, cu mai multe dosare, care face ilegal un restaurant în parcul Orășelului Copiilor, primarul vrea să recurgă la demolare, iar Dan intervine în favoarea afaceristului.
Omul care de ani de zile blochează demolarea a diverse edificii din București de data asta acționează fix invers, într-un caz de-a dreptul sfidător?
Și rîde, și consimte, cînd i se aduce la cunoștință, în înregistrare, de către un oficial din primăria sectorului 4, telefonic, că afaceristul Mitrache se folosește de numele său ca de un buzdugan cu care bate în masa primăriei.
În loc să ia foc de indignare, Nicușor Dan pare de-a dreptul încîntat.
Dincolo de asta, e ca și cum șeful unui ONG tip ”Salvați copiii” ar face lobby pentru menținerea unui pedofil la conducerea unei grădinițe.
Să spună că a intervenit în favoarea afaceristului în calitate de deputat sensibilizat de problema unui cetățean oarecare nu e suficient, el va trebui să prezinte și memoriul primit de la acesta la Comisia pentru amenajarea teritoriului, altfel vom crede că e vorba de aranjamente pe firul scurt. Deocamdată, auzim doar de amenințări cu procese de calomnie la adresa presei ori a adversarilor.

Scandalul e abia la început, iar pe Dan par să-l aștepte zile grele. Reacția exagerată a lui Ludovic Orban în favoarea sa mai degrabă îi face un deserviciu (intenționat?), accentuînd seriozitatea evenimentului.
În liniile 2-3 ale partidului, în schimb, se vorbește deja ca despre o problemă despre înregistrarea buclucașă (senatorul Daniel Fenechiu).

În perioada care vine, o nouă înregistrare îi va fi fatală useristului, și va trebui să iasă din cursă după modelul Marian Munteanu în 2016, cu dinții strînși, alb de furie, amenințînd și el cu procese, dar mort și îngropat definitiv.
Retragerea de facto – că pe buletinele de vot va rămîne, simbolic – deschide drum neașteptat candidatului PMP, Traian Băsescu, care poate să o doboare pe Firea.

De aici, multiple beneficii pentru unii.

O victorie a lui Traian Băsescu – reactivat brusc și misterios în ultimele două zile –  face plauzibilă intrarea PMP în parlament, și mai apoi în structura de guvernare PNL, UDMR, PMP anunțată deja de Ludovic Orban, pe coordonate strict popular europene.
O retragere rușinoasă a fondatorului USR va trage dramatic în joc alianța USR-PLUS la parlamentare, care riscă să nu treacă pragul electoral de 7% ori să intre la limită, în calitate de partid mărunt. În ambele situații consecința va fi un fenomen despre care scriam încă din februarie: cei 8 europarlamentari ai USR-PLUS vor dezerta pe capete la marele partid al dreptei care se va fi născut, PNL. Vorbim de 8 europarlamentari pe care îi va pierde Emanuel Macron în favoarea Angelei Merkel. O miză cu adevărat majoră.
Orban își va fi îndeplinit obiectivul de a nu crea în PNL un nou pol de putere printr-un primar general tip Rareș Bogdan, fără a i se putea imputa politic eșecul Nicușor Dan.
Dacian Cioloș și Dan Barna își vor freca palmele, cel puțin pe termen scurt, scăpînd de primarul care le-ar fi putut prelua partidul nou creat prin fuziune.
Marcel Ciolacu va bifa eliminarea din coastă a sulii numite Gabriela Firea, care va fi, probabil, trasă pe linie moartă în viitorul nu foarte îndepărtat.
În fine, nici primarul Traian Băsescu nu ar putea sta pe roze, cum spuneam, o eventuală urmărire penală după procesul Petrov, din octombrie, putînd să-l scoată de la primărie la scurt timp după ajungerea acolo, caz în care pînă la alte alegeri, anul viitor, ea va fi condusă de un viceprimar liberal.

Pînă una alta, să observăm două mici evenimente, azi, care confirmă norii negri de deasupra candidatului Nicușor Dan.
Primul, absența viitorului primar de la inaugurarea intens mediatizată a metroului Drumul Taberei, unde ar fi putut beneficia de compania selectă a președintelui Iohannis și a premierului Ludovic Orban, o lovitură de imagine ratată.
Al doilea, că toate televiziunile de știri au tăiat după doar cîteva minute transmisia conferinței de presă – importantă totuși, în context – organizată în regim de urgență de Dan pentru a se apăra în scandalul Mitrache. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.