Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Vânătoarea de profesori

S-a declanșat, în întreaga Românie, vânătorea de dascăli. Cu legea în mână. Cei care dau meditații trebuie să se înregistreze ca atare. Să raporteze. Și să plătească bir la stat. Un important pas înainte în materie de o ”Românie educată”. Și de stat de drept. Și de colectare la buget.

Asistăm la o inginerie săvârșită la nivel național. Profesorii și învățătorii sunt mizerabil plătiți. Iar asta se întâmplă în mod tradițional. Și programatic. De aici decurg două consecințe. Prima se referă la calitatea profesorilor și învățătorilor. Dacă lefurile sunt atât de mici, atunci este firesc să constatăm că și calitățile profesionale ale acestora sunt scăzute. Învățământul românesc este ocupat, din ce în ce mai mult, de către profesori și învățători slabi. Iar a doua consecință este că părinții, sesizând acest fenomen, simt nevoia să îmbunătățească cumva pregătirea copiilor. Și atunci recurg la meditații.

Fenomenul meditațiilor a atins în România cote înspăimântătoare. Familiile își rup de la gură, făcând fel de fel de sacrificii pentru a plăti meditații, încercând astfel să îmbunătățească pregătirea copiilor. Meditatorii sunt din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai scumpi, pentru că numărul profesorilor bine pregătiți scade în progresie geometrică. Și atunci în ”România educată”, guvernul, care în materie salariată își bate joc de profesori și învățători, periclitând astfel pregătirea noilor generații, recurge la o întreagă strategie pentru ca o parte din banii sacrificați de părinți pentru a face ceea ce școala nu e în stare să facă, să ajungă la buget sub forma unor impozite și taxe.

Cu cât România este mai puțin educată, cu atât mai mulți bani din banii de meditații vor ajunge în trezoreria statului.

Dacă profesorii nu se conformează, dacă ei nu își declară aceste activități și veniturile obținute și dacă refuză să plătească cota parte la stat, atunci vor fi urmăriți, hăituiți, amendați și, confrom ultimelor avertismente oficiale pe care le auzim, vor putea să fie chiar pedepsiți penal.

Am putea să ne imaginăm că este un cerc vicios. Cu cât educația e mai precară, pentru că salariile profesorilor și învățătorilor sunt precare, cu atât mai mult se învârte morișca meditațiilor și respectiv morișca banilor încasați la bugetul statului. Sub amenințarea moriștii penale. Dar nu este un cerc vicios. În ”România educată”, această operațiune este deliberată.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.