Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Uraganul vine din Costa Rica. Se numește Udrea și Bica

Multe lucruri păreau bizare legate de șederea prelungită în Costa Rica a celor două doamne. De ce, în ciuda faptuui că au fost date acum mult timp în urmărire generală, apelându-se la Interpol de cel puțin opt luni, ele au trăit liniștite, fără a fi fost de nimeni deranjate? Acest fapt extrem de bizar a fost limpezit în termeni cât se poate de clari de către reprezentatul Interpol din Costa Rica. Am mai primit și alte explicații utile. Legate de celelalte circumstanțe ale acestui periplu extern a două persoane condamnate penal în mod definitiv și care au deținut poziții cheie sub regimul Traian Băsescu. Mai rămân însă unele necunoscute.

Trei lucruri sunt extrem de relevante și pot sugera cu oarecare claritate ceea ce urmează să se întâmple. 1). Interpol Costa Rica le-a luat în primire pe cele două doamne și le-a monitorizat îndeaproape încă din momentele în care acestea, pe rând, au ajuns acolo. Asta este o certitudine. Comunicată oficial. 2). Nici Udrea și nici Bica nu au avut vreo secundă, așa cum ne-au asigurat în repetate rânduri, statutul de azilante. Nici măcar nu au făcut cerere în acest sens. Și nici nu puteau să facă. 3). Ambele sunt expulzabile. Nici măcar faptul că Elena Udrea a născut în Costa Rica un copil, care aparent îi conferă niște drepturi, nu o poate proteja de expulzare.

De la aceste premize, care acum sunt confirmate de autoritățile din Costa Rica, precum și de documentele oficiale care au fost făcute publice, trebuie să pornim pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt din momentul plecării celor două doamne din România și ce urmează să se întâmple în viitor. Ne interesează desigur și soarta celor două doamne, dar mai mult decât atât ne preocupă efectele în plan politic, care pot rezulta din ceea ce s-a petrecut în Costa Rica și începem acum, încet-încet, să aflăm.

Ar putea fi invocat faptul că acolo au fost alegeri și că noul președinte și-a desfășurat campania utilizând constant o temă anticorupție. Dar ceea ce s-a întâmplat nu cred că vine din această direcție. Prefer să citesc cu atenție și chiar printre rânduri ceea ce a declarat oficial și public reprezentantul Interpol din Costa Rica. Este evident că atât Bica, cât și Udrea puteau fi reținute imediat, urmând să se declanșeze procedura vizând extrădarea solicitată de autoritățile de la București. Cum arătam, cele două doamne ne-au aburit. Atunci când au declarat în repetate rânduri că se află într-o procedură de obținere a azilului. Total fals. În realitate au făcut doar cereri pentru statutul de refugiat. Cum ar face un somalez rătăcit pe teritoriul României. Și nici aceste cereri nu se aflau în alt stadiu decât în cel de examinare. Până atunci, aveau legitimații provizorii de refugiate. În al doilea rând, înțelegem că Interpolul nu a făcut niciun fel de eforturi speciale pentru ale căuta, de vreme ce ni se comunică cu subiect și predicat că atât Bica cât și Udrea au fost atent monitorizate încă de la sosirea lor în Costa Rica. La scurt timp, cele două au fost găzduite gratuit , provizoriu, pentru trei luni, în apartamentul unui cetățean american de origine română. Apoi fiecare s-a mutat în altă parte. Este de presupus la ce se referă „monitorizarea”. Cele două, prezentate de autoritățile române a fiind infractoare de rang foarte înalt, care au ocupat poziții extrem de puternice în arhitectura statului român, au fost, presupun eu în baza declarațiilor șefului Interpol, supravegheate permanent  audio, video și electronic, ambiental și neambiental, cu toată tehnica destul de sofisticată din dotarea autorităților din Costa Rica, aflate într-o relație de bună și de îndelungată colaborare cu FBI-ul din Statele Unite. Nu era cât se poate de firesc ca autoritățile din Statele Unite să afle pe această cale mai multe detalii despre ce anume a făcut în realitate fostul lor protejat, ex-președintele României Traian Băsescu? Și care era cel mai simplu canal prin care FBI și CIA ar fi putut să aibă acces la asemenea informații extrem de sensibile? Au avut la dispoziție două surse super-prețioase. Prietena și colaboratoarea cea mai apropiată a lui Traian Băsescu, care a fost șefa sa de Cabinet, iar apoi ministrul Turismului și, mai târziu, Ministrul Dezvoltării în guvernele acestuia și, pe de altă parte, fosta șefă anti-mafia, care a anchetat sau a ținut la sertar unele dintre cele mai sensibile și explozive dosare penale.

În Costa Rica, cele două doamne s-au zbătut să-și rezolve problemele financiare, iar autoritățile din Statele Unite, monitorizându-le prin intermediul autorităților locale, au putut astfel să ia urmele banilor. Urme se pare destul de sofisticate.  În felul acesta, la Washington a fost treptat developată fotografia unei mega-caracatițe. Atât Elena Udrea cât și Alina Bica au vorbit. Au vorbit între ele. Au vorbit cu rude și cu prieteni apropiați. Au vorbit cu oameni de afaceri de origine română, care le-au ajutat sau s-au prefăcut că le ajută. Au vorbit cu avocați.

Presupun că procesul stoarcerii de informații s-a încheiat. Partenerii noștri au aflat ceea ce era de aflat. Udrea și Bica nu mai prezintă în acest moment interes. Pot fi așadar extrădate. Iar semnalul a fost dat. Cât se poate de explicit. În caz contrar, nu ar fi avut niciun rost ca cele două doamne să fie reținute în stradă. Ca filmul acestei operații să fie făcut public. Și nici nu ar fi fost necesară o conferință de presă. Și încă amplă.

Udrea și Bica au încercat să-și negocieze libertatea. Și au eșuat. Acum rămâne de văzut dacă autoritățile de la București vor reuși să profite ori vor reuși să aibă acces la cele două mine de aur.  Dacă partenerii din Statele Unite vor dori sau nu să tragă o linie roșie și să recunoască faptul că, dintr-un motiv sau altul, poate în necunoștință de cauză, au susținut un grup mafiot, o grupare de crimă organizată la vârful statului român. Sau caracatița este atât de mare și atât de periculoasă, încât mai trebuie făcute săpături și în altă parte? În acest caz, Udrea și Bica reprezintă doar începutul unui uragan care inevitabil va ajunge și în România.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.