Reteaua Corect
Razvan Savaliuc

Un vot pentru doua Romanii

Scris de Razvan Savaliuc in 10 noiembrie 2019 la 11:39, in Politics. 894 vizualizari Intra in discutie Tagurialegeri, colonie, presedinte, prezidentiale, românia, vot shortlinkhttp://crct.ro/nvfD

Mergem la vot sa ne alegem Presedintele! Dar cati stim ce votam? Cati avem un minim de informatii pentru a putea discerne intre cine si cine.

In luna noiembrie vor vota doua Romanii, rezultatul unei populatii dezbinate de fortele din jurul lui Traian Basescu - Klaus Iohannis si papusarii internationali din spatele lor. Klaus nu este decat un biet figurant, montat sa iasa la vot desi nu a facut nimic 5 ani in afara de sadirea urii si plimbatul in vacante. Si care nu are curajul sa apara public intr-o confruntare electorala. Ce rusine! A fost scos din joben tocmai pentru ca este un personaj absent, lipsit de empatie, lenes si ingamfat, dar cu apucaturi dictatoriale pe care le-a incununat cu declaratia de sorginte nazista: “PSD trebuie sa dispara!

La viitoarele alegeri vor vota doua Romanii:

o Romanie traditionala unde ii veti gasi preponderent pe tarani, pensionari, antreprenori romani, populatia de etnie rroma (peste 3 milioane), pe cei care inteleg ce se intampla in aceasta tara si sunt patrioti... aceasta Romanie ii are ca oferte principale pe candidatii de stanga Viorica Dancila (PSD) si Mircea Diaconu (ALDE – Pro Romania);

o Romanie contaminata de fenomenul globalist/ corporatist, unde ii veti descoperi preponderent pe tineri si pe multi dintre milioanele de romani plecati de ani de zile sa munceasca in alte state in schimbul unui salariu mai bun... aceasta Romanie este impotriva guvernarii din ultimii ani si ii are ca oferte principale pe candidatii de dreapta Klaus Iohannis (PNL) si Dan Barna (USR);

Paradoxul face ca ambele Romanii sa creada cu tarie ca optiunea lor electorala e cea corecta. In fond, fiecare e liber sa creada si sa traiasca cum vrea. Sa voteze cum vrea. Romanii au pus mereu la vot o patima atat de intensa incat aceasta le-a depasit mai mereu ratiunea. De multe ori s-au certat de moarte prin familii, neavand respect pentru optiunea celuilalt. A contat mai mult bucuria de moment de a te impauna ca l-ai votat pe cel care a castigat, de parca celor iesiti la vot le-a pasat de cine i-a votat. Multi nu au gandit o clipa ce se va face concret pentru ei in schimbul votului dat.

Intre cele doua Romanii s-a creat o falie uriasa, o cultura a urii, alimentata de dreapta prin mijloace de propaganda infernale, adesea suburbane. Tinerii au fost manipulati de politicieni si retelele de socializare. Cei nevoiti sa lucreze afara au fost ajutati sa creada intr-o proportie covarsitoare ca PSD e “ciuma rosie” care trebuie “sa dispara”. Nu stiu cati pot accepta in fata rezultatelor oficiale ca in ultimii ani am avut pentru prima data o crestere economica si un proiect de tara. Cred ca deloc. Propaganda urii a fost prea infernala. Am intalnit tineri care gandesc negativ la adresa Romaniei si admirativ fata de corporatisti, doar pentru ca ei muncesc si au un salariu foarte bun la o multinationala care exploateaza resursele noastre, ca astia sunt buni cu ei si fac ce noi nu putem sa facem, fara sa vrea sa vada ca salariile lor foarte bune provin din resursele noastre. Se poate dezbate la nesfarsit cu ce sunt buni sau rai unii si ceilalti. Nu s-ar ajunge nicaieri... si oricum ura creata in societate e atat de mare incat argumentele nu mai conteaza.

Ca sa intelegi ce se intampla azi in Romania, trebuie sa analizezi ce se intampla in statele vestice, unde fenomenul globalismului, al marilor corporatii tot mai rapace, invinge statele si traditiile si isi impune dominatia.

Totul s-a schimbat in vest si tot asa se vrea si in est. De ce credeti ca avem conducatori tot mai slabi de la un an la altul? Pana la nivel de presedinte... Intorsi cu cheia de afara... De ce multi nu mai credem ca alegerile sunt libere si ca ne mai alegem presedintii?...

In viitoarea societate globalista nu se mai doresc oameni care sa gandeasca cu capul lor, care sa aiba personalitate, care sa aiba sentimente patriotice sau slabiciuni pentru sarmaniSe doresc doar yes-mani, cat mai obedienti. In niciun colectiv nu mai sunt acceptati lideri, pentru ca sunt considerati periculosi afacerilor din momentul in care pot face un grup sau chiar un sindicat al angajatilor, care sa se opuna unor decizii discutabile la varf.

Degradarea, lipsa de lideri autentici pe care o vedeti azi in partidele politice este transpunerea fidela a noului management din marile corporatii care controleaza planetaOmul conteaza tot mai putin. Numai profitul conteaza.

Globalismul/corporatismul e cel care a generat migratia de refugiati in Europa, pentru ca mana de lucru sa fie cat mai ieftina si nimeni sa nu isi mai permita sa conteste noile politici globaliste. Ai personalitate, traditii, ti s-a urat cu binele? Ia uite cati sunt in strada in cautare de un salariu... In tot mai multe state europene occidentale se renunta la religie (bisericile se inchid) la traditii... se introduc reglementari legislative revolutionare, care exacerbeaza minoritatile sexuale si drepturi neinchipuite pana candva, pentru ca omul sa fie rupt de familie si sa devina un robotel intr-o mare de multinationale.

Sunt state care nu accepta asemenea transformari: Italia, Polonia, Ungaria sunt cele mai ostile fenomenului globalizarii. Si pun piciorul in prag. Anglia deja s-a retras din UE. Franta a iesit in strada impotriva presedintelui Macron – exponent marcant al globalizarii, din cauza conditiilor tot mai grele de trai. Caci globalismul nu aduce bunastare omului de rand.

Confucius spunea: “Constiinta trece prin stomac”. Pana la urma, animalul politic din fiece om primeaza si omul modern, care are nevoi materiale tot mai mari, va alege sa ii fie bine, chiar daca va renunta la morala.

Cand nu ai cu ce sa iti platesti facturile... cat mai conteaza valorile universale ale omenirii: patriotismul, dragostea de tara, traditiile, onoarea, curajul... si in ultima instanta, raportat la tara noastra, mandria de a fi roman?...

Multi dintre romani vad ca suntem supusi ca natie unui tratament umilitor (dubla masura) de catre marile state europene. Stiu ca ni se iau de la an la an resursele si ni se baga politicienii si oamenii de afaceri in inchisoare. Dar aplauda lupta anticoruptie. Ca cica raul e din cauza ca sunt corupti politicienii nostri, desi coruptia importata de afara e cu mult mai infioratoare. Si multi voteaza, culmea, cu cei care ne implementeaza globalismul si corporatismul, care ii vrea pe ei saraci si mana de lucru in afara.

Analizand deciziile guvernamentale din ultimii ani stanga apare ca cea care se lupta pentru o viata mai buna, in timp ce partidele de dreapta cu cheita intoarsa din afara se opun si instiga la ura, ca sa ramanem nedezvoltati, ca sa ne dam resursele si sa fim in continuare sursa de mana de lucru ieftina pentru afara.

Ne aflam la o rascruce a viitorului nostru ca natiune. Ce ne va aduce votul celor doua Romanii?

Romania, care are poate cea mai credincioasa populatie crestina din Europa, va demonstra la votul din luna noiembrie ce viitor isi va alege. Trebuie sa ne pregatim sa acceptam ca foarte probabil Romania nu va mai fi la fel. Cel putin pentru cei trecuti de 40 de ani, care au prins alte vremuri, incomparabil mai fericite si normale.

Nu stiu ce se va intampla in viitorul an electoral, dar stiu ca daca Romania va aluneca pe panta globalizarii va fi mai rau decat ne inchipuim. Vom deveni o colonie numai buna de defrisat. Pentru ca ni se va lua tot. Resurse naturale, traditii, credinta, bunastare. Cred ca si Ardealul... Si cine se va opune va fi linsat mediatic si ingropat in dosare penale. La asta sunt buni marii procurori.

 

PS – Deja in laboratoarele noii guvernari PNL se pune la cale infiintarea unui fond de investitii in care sa fie listate la bursa toate marile companii care au mai ramas de stat: Hidroelectrica, Portul Constanta, Tarom s.a.m.d... sa fie instrainate si astea

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.