Reteaua Corect

Un fost baron greu al PNL, acuzații INCENDIARE la adresa lui Klaus Iohannis

Fostul președinte al CJ Brașov și lider al PNL Brașov, Aristotel Căncescu, transmite o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis. Căncescu îi amintește că a fost ales președinte cu voturile ”baronilor” PNL, iar acum îi vrea pe toți la pușcărie, relatează Știripesurse.ro.

Către Președintele României, Klaus Johannis,

Klaus,

Ca fost președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL - și, ca unul dintre cei trei care te-au sprijinit să preiei conducerea PNL, poziție din care ai devenit apoi, automat, candidat la președinția României- îți cer să încetezi această campanie populistă în care implici Justiția și instituțiile statului.

Acum 20 de ani, pe când eram senator, susțineam că avem nevoie de legi prin care să scoatem politicul din justiție. Am ajuns azi, după 30 de ani de la Revoluție, să ne străduim să scoatem justiția din politic.

Dacă nu erau în politică oameni ca tine și ca Traian Băsescu, sigur s-ar fi reușit acest lucru.

Klaus,

Ai ajuns președinte datorită unor oameni ca mine, Țurcanu, Adomniței, Stavarache, Bâgiu, Scripcaru, Florea, Ciprian Dobre, Dobre, Uioreanu, Moloț, Frunzăverde și mulți alții, oameni care, la ora actuală sunt “penali”.

Ar fi normal, Klaus, ca fiind promovat în această funcție de niște “penali”, să îți dai demisia.

PNL-ul a fost masacrat în două rânduri. Mai întâi a fost Traian Băsescu, care după ruptura Alianței DA, a decimat de mai multe ori partidul nostru. A urmat tandemul Ponta-Maior, care a finalizat puținul care mai rămăsese. La ora actuală 70% dintre primarii și viceprimarii PNL au dosare penale sau sunt în urmărire penală.

Tu ce ai făcut, Klaus, pentru ei? Le promiți că dacă mai câștigi un mandat îi bagi pe toți la pușcărie! Un procuror dement le-a făcut aproape la toți primarii din județul Brașov, dosare penale, în mod obsesiv. Acești primari trebuie să fie prosti să te mai sprijine, pe tine și PNL-ul!

Brașovean fiind, am fost prieten cu Ludovic Orban, dar în partid nu l-am sprijinit niciodată, pentru că e arivist și nu are aptitudini

manageriale. Abia a scăpat de un dosar penal și acum vrea o “justiție dreaptă”. Daca era condamnat ,așa cum au pățit alți colegi de Parlament și ai domniei sale, mai era, oare, Justiția dreaptă?

Te-ai opus la legea codului administrativ, la legea codurilor penale, a incompatibilităților, deși cateva sute de aleși localiai PNL și-au pierdut mandatele. Tu ai scăpat.Ei, nu. Și tu crezi, Klaus, că acești oameni te vor mai ajuta?

Te vor mai vota?

Klaus,

De cinci ani sunt măcinat într-un mizerabil proces penal pentru drumuri din județul Brașov, cu toate că în Brașov executam aceste drumuri la prețuri mult mai mici decât le făceai tu la Sibiu.

Ca primar ai fost ajutat de toate guvernările de până în 2014. Eu, nu. M-am descurcat cu reursele mele proprii și brașovenii m-au votat de șase ori.

Tu, în schimb, după ce te-ai văzut cu sacii în căruță, te-ai apucat să-i împroști cu noroi pe toți.

Sunt convins că aroganța și lipsa ta de caracter le vei plăti în acest an.

Fac un apel la foștii mei colegi din administrațiile locale ale PNL- ului să schimbe această echipă din vârful partidului și să facă în România o justiție dreaptă, împreună cu celelalte forțe politice.

Nu pentru a-i acoperi pe corupți, ci pentru a nu mai permite în viitor să se întâmple asemenea abuzuri.

Aristotel Căncescu,
- fost senator al României (1992-2000)
- fost președinte al Consiliului Județean Brașovi[2000-2014)”, scrie Aristotel Căncescu.

 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.