Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Umilință maximă pentru PNL. Provocare maximă pentru PSD

Curtea Constituțională s-a pronunțat. În unanimitate. A respins solicitarea lui Ludovic Orban, prin care acesta reclama că moțiunea de cenzură introdusă de PSD într-o sesiune extraordinară a Parlamentului ar încălca Legea Fundamentală. Pentru PNL, în prag de alegeri, acest verdict definitiv și executoriu reprezintă o umilință maximă. Iar pentru PSD, o provocare căreia nu-i va putea face față.

Verdictul dat în unanimitate înseamnă că până și judecătorii numiți de Klaus Iohannis s-au pronunțat ferm, în sensul că solicitarea lui Ludovic Orban a fost o mare prostie. Să ne amintim. Argumentul acestuia, care nu a rezistat examenului CCR, este că nu a exista în acest sens niciun precedent. Cu alte cuvinte, că nu s-a  mai întâmplat în utimii 30 de ani ca vreun partid să introducă vreo moțiune de cenzură în timpul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Și dacă nu s-a întâmplat, a considerat Ludovic Orban, nici nu se poate întâmpla vreodată. Până când s-a decis să sesizeze Curtea Constituțională, mai multe persoane, cunoscătoare ale Legii Fundamentale, unele dintre acestea chiar foști judecători ai CCR, i-au atras atenția lui Ludovic Orban și oricui a avut urechi de auzit, cu argumente solide, că o moțiune de cenzură poate fi introdusă și într-o sesiune extraordinaă a Parlamentului. De altfel, liderul PNL, chiar inginer fiind, nu avea altceva mai bun de făcut decât să citească Legea Fundamentală. Și să constate singur că acolo nu este prevăzută niciun fel de interdicție în acest sens. Și mai mult decât atât. În Constituție scrie negru pe alb că o sesiune extraordinară a Parlamentului se bucură de același regim juridic cu cel prevăzut pentru o sesiune normală. E trist ca un Guvern să fie condus de un premier, care nu cunoaște Constituția pe care s-a jurat să o respecte.

În acest sens, Ludovic Orban a fost încurajat și de președintele Klaus Iohannis. Acesta, de mai multe ori, a atacat PSD, în sensul că face un gest politic fără rost. S-a întrebat retoric ce sens are, cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, să încerci să dai jos Guvernul și să creezi o altă majoritate parlamentară. Făcându-se că uită că el însuși a susținut un scenariu asemănător chiar înante de alegeri, atunci când se afla în opoziție.

Decizia CCR îl prinde în ofsaid și pe Marcel Ciolacu. Acesta, după numeroase presiuni în acest sens, venite din direcția bazinului electoral al PSD, a consimțit ca partidul să inițieze o moțiune de cenzură, chiar înaintea Congresului, în urma căruia a primit un mandat pe patru ani. A făcut pur și simplu un exercițiu de imagine. Dar cu o mare teamă în suflet. Teama că moțiunea va trece. Așa că s-a dat peste cap, aranjând lucrurile în așa fel, încât să nu existe cvorum, iar moțiunea să nu intre în procedura de vot. Manevra lui a fost corect citită de majoritatea analiștilor. Din simpul motiv că a fost pentru prima dată când, într-o asemenea situație, PSD nu a negociat cu reprezentanții minorităților naționale, altele decât cea maghiară. Și tot pentru prima dată, fiindcă pur și simplu nu le-a solicitat sprijinul, cei cinci deputați, care de regulă votau cu PSD, nu au fost prezenți în sală. Astfel, șmecheria a devenit evidentă pentru toată lumea.

Și acum ce va face Marcel Ciolacu? În mod normal, ar trebui să repună pe tapet moțiunea de cenzură. Să solicite sprijinul deputaților minorităților naționale. Și să genereze procedura de vot. Dar nu va face așa. Pentru că, așa cum am spus din capul locului, el a recurs la un șiretlic. S-a prefăcut doar că vrea să pălmuiască Guvernul. Și de fapt s-a rezumat în a-l mângâia ștrengărește pe creștet pe Ludovic Orban.

În aceste condiții, PNL, care s-a făcut de râs la CCR a nu știu câta oară, mai este un partid credibil în ochii electoratului? Dar PSD, care s-a prefăcut că dă jos Guvernul, mai este un partid credibil?

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.