Reteaua Corect

Turcia decide astăzi dacă Recep Tayyip Erdogan intră într-un al treilea deceniu de domnie

Scris de newsreporter in 28 Mai 2023 la 11:30, in Politics. 251 vizualizari Intra in discutie Tagurialegeri, erdogan, Kilicdaroglu, turcia shortlinkhttp://crct.ro/nBnO

​Turcii votează duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, având de ales între actualul preşedinte Recep Tayyip Erdogan şi contracandidatul său Kemal Kilicdaroglu, un scrutin care va decide dacă preşedintele îşi va prelungi domnia într-un al treilea deceniu, scrie HotNews.

Secţiile de votare s-au deschis duminică la ora locală 08:00 și se vor închide la ora 17:00, primele rezultate fiind aşteptate la începutul serii.

Principalele evenimente din ziua alegerilor prezidențiale din Turcia, LIVETEXT pe Hotnews.ro:

10:27Pe măsură ce turcii se îndreaptă către urne, prezența la vot pare să fie mai mare decât în primul tur, potrivit Al Jazeera.

„Este o datorie națională”

10:20Locuitori evacuați din zonele afectate puternic de cutremurul din februarie s-au întors în provinciile lor natale din toate colțurile țării pentru a vota, conform Al Jazeera.

„Merg pentru că este o datorie națională. Mă voi duce astăzi și mă voi întoarce după votul de dimineață”, a spus pentru agenția de presă Ilhas Aziz Duru. Dimineață, el a plecat cu autobuzul din Kirikkale, din centrul Anatoliei, spre provincia sa natală, Malatya, aflată la o distanță de 450 km.

Viceguvernatorul Kirikkale, Ahmet Sait Kurnaz, a spus că aproximativ 300 de victime ale cutremurului au primit transport gratuit de la agenția de dezastre AFAD pentru a se întoarce în orașele și satele lor natale pentru a vota.

Sute de mii de oameni au fugit din regiunea de sud afectată de cutremurele din februarie, care au ucis peste 50.000 de persoane. Pe măsură ce reconstrucția este în desfășurare, mulți rămân în alte părți ale Turciei, locuind în cămine, săli de sport sau alături de rude, în timp ce așteaptă să se întoarcă. 

10:10Prezență mare la vot, la unele secții de votare formându-se cozi, conform presei turce. 

09:40Un număr mare de afișe de campanie au apărut pe străzile din Istanbul, arătându-l pe candidatul opoziției Kemal Kilicdaroglu cu un mesaj simplu: „Sirienii se vor întoarce!”, potrivit Al Jazeera.

Kilicdaroglu a amenințat că va trimite milioane de refugiați sirieni înapoi într-o zonă de război, iar în timpul campaniei sale a acuzat guvernul lui Erdogan că a permis ca „zece milioane” de refugiați să intre în țară.

 

 

 

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.