Reteaua Corect

Trudeau refuză `să dezbată` locul monarhiei

Premierul canadian, Justin Trudeau, a refuzat duminică să redeschidă dezbaterea constituţională privind locul monarhiei britanice, al cărei suveran este automat şeful statului Canada, scrie AFP preluat de agerpres, relatează Știripesurse.

"Pentru mine, nu este o prioritate. Nici măcar nu este ceva ce intenţionez să dezbat'" a declarat şeful guvernului canadian într-un interviu acordat Radio-Canada la Londra, în ajunul funeraliilor reginei Elisabeta a II-a.

"A face o schimbare atât de profundă într-un sistem care este printre cele mai bune, cel mai stabil din lume, pentru mine, acum, nu este o idee bună", a subliniat Justin Trudeau, evocând "un moment complex şi complicat".

Fostă colonie britanică devenită independentă în 1867, Canada este o monarhie constituţională cu suveranul Regatului Unit ca şef de stat. Prin urmare, în prezent Charles al III-lea este oficial "regele Canadei".

Odată cu decesul Elisabetei a II-a, dezbaterea asupra locului monarhiei a fost relansată. Potrivit unui sondaj Ipsos realizat pentru Global News, 58% dintre canadieni doresc un referendum legat de actualul statut al ţării.

Este o creştere de cinci puncte într-un an, potrivit acestui sondaj publicat vineri care mai relevă că doar 44% dintre canadieni spun că au o opinie favorabilă despre Charles al III-lea.

În parlamentul federal, separatiştii din Quebec au cerut recent ruperea legăturilor cu Coroana britanică, în timp ce opoziţia de stânga a NPD, fără a o face o prioritate, doreşte abolirea monarhiei.

Pentru Justin Trudeau, însă, monarhia constituţională oferă "o stabilitate remarcabilă" pentru vremurile noastre. "Este un sistem care funcţionează, într-o eră în care vedem că instituţiile noastre democratice şi democraţiile noastre din întreaga lume se prăbuşesc puţin", a premierul canadian care a discutat sâmbătă cu regele Charles al III-lea.

"Am trăit prin dezbateri constituţionale. Schimbarea sistemului nostru de guvernare, în orice moment, este dificilă", a subliniat premierul canadian, făcând aluzie în special la cele două referendumuri privind independenţa Quebecului (1980 şi 1995).

El însuşi fiul unui prim-ministru canadian, Justin Trudeau a întâlnit-o de mai multe ori pe regina Elisabeta a II-a încă din copilărie. După decesul ei, el a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că suverana "a fost una din persoanele sale preferate din lume" şi că sfaturile ei îi "vor lipsi enorm".

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.