„TRAIANE, AI BANI, AI CE-TI TREBUIE, DU-TE DOM’LE SI STAI LINISTIT!”

Să amintim cîteva mici ”amănunte”.

După ce ani de zile fusese acuzat de relații cu Securitatea fără să apară și dovezile necesare, (trei decizii CNSAS de necolaborare) Dan Voiculescu, senator și lider de partid de guvernămînt, s-a trezit cu marele cartof fierbinte în brațe în 2006, după ce a fost nominalizat vicepremier. Doar că cineva nu l-a vrut acolo. Așa că SRI a livrat ca prin farmec un lot restrîns de dosare între care și cel al lui Voiculescu ”Felix”.
CNSAS l-a ștampilat rapid, iar Voiculescu, la fel ca Băsescu, a mers fuguța în justiție. A pierdut la Curtea de Apel, ca Băsescu, apoi la ICCJ.
Furios, a anunțat că merge la CEDO, fix ca Băsescu.

L-a ”liniștit” imediat zeița Justiției, Monica Macovei:

„Chestiunea cu «mersul» la CEDO este o păcăleală. CEDO nu este o instanţă de recurs şi nu poate schimba fondul deciziei ICCJ. De altfel, nici nu există vreun drept din CEDO care să poată fi invocat cu succes în acest caz. Poate numai dreptul la un proces mai scurt, adică Voiculescu s-ar putea plânge la CEDO că justiţia nu l-a declarat mai repede colaborator al Securităţii”, scria pe blogul propriu europarlamentarul PDL, pe atunci, Monica Macovei,
Macovei mai susţinea că preşedintele fondator al PC ar trebui să dispară din orice construcţie politică.

Nu altfel gîndea o armată întreagă de politicieni de dreapta.

”PNL a întins mâna celor care au colaborat cu fosta Securitate, iar acum o strânge pe deplin cu aceştia, prin înfiinţarea USL. Îi recomand dlui Ponta să se uite mai atent la ce are în preajmă în legătură cu colaborarea cu fosta Securitate şi dacă ei mai pot avea sau nu un loc de muncă în PSD” declara liderul PDL, premierul Emil Boc.

Nu mai vorbim de presa internațională, care, de la The Washington Post (”Membri ai fostului regim comunist, în structurile de conducere din România”) și New York Times (”România, pradă luptei dintre fostele servicii secrete comuniste şi reformişti”) la Le Monde (”Dan Voiculescu – unul dintre personajele cele mai controversate, la limita dintre afaceri şi politică”) scria despre turnătorul dovedit Voiculescu și despre refuzul acestuia de a părăsi politica.

Ceva mai lucid, fostul președinte Emil Constantinescu observa, în iunie 2006, că ”Băsescu şi Voiculescu au aceleaşi justificări privind relaţiile cu Securitatea”.
„Domnul Traian Băsescu a spus «toţi am semnat un angajament când eram elevi, toţi comandanţii trimiteam rapoarte». Acest «toţi» este jignitor pentru că încearcă să difuzeze responsabilitatea. Aşa am întâlnit la domnul Voiculescu – «toţi cei care eram în serviciu la stat am colaborat cu Securitatea». Nu este adevărat. Nu toţi, unii au colaborat”, spunea Constantinescu.

Și tot o armată de oameni – politicieni, ziariști, oengiști – i-a cerut tăios lui Voiculescu demisia din Senat și din politică, începînd cu decizia CNSAS și pînă la verdictul final al ÎCCJ. Bossul Intact a demisionat din Senat în 2007, fără a recunoaște vreo legătură cu acuzația de colaborare: ”Demisia mea nu are legătură cu acuzaţiile DNA sau CNSAS”. Totodată, a anunțat că nu avea să mai candideze la șefia PC, la următorul congres.
Nu a părăsit de tot politica, însă.

Lucru care l-a scîrbit profund pe Traian Băsescu.
Dar profund de tot…

Octombrie 2009: ”Nu pot accepta să se decidă guvernul cu un fost turnător la Securitate, Felix, în capul mesei(…) Nu pot accepta ca decizii de asemenea dimensiuni, de asemenea magnitudine, să se ia într-o firmă privată, cu un fost securist în capul mesei, cu un fost turnător la Securitate, cu Felix în capul mesei şi să se stabilească: ne trebuie o perdea în faţă, căutăm o figură luminoasă, ca cea a primarului Iohannis, iar în spate ne aşezăm noi, cu toate năravurile noastre”.

Doi ani mai tîrziu, era și mai scîrbit. Și îi transmitea lui Voiculescu:

”Greu de calificat un asemenea om. Du-te dom’le… Ai bani, ai ce-ţi trebuie…Du-te, dom’le şi stai liniştit. Nu te mai băga să faci politica ţării şi să influenţezi populaţia… Stai, ai bun simţ. Deci chestiunea este undeva cu bunul simţ”.

În 2014, altă refulare băsesciană de om onest:

„Mai toxic este Ghiţă decât Voiculescu. Măcar la Voiculescu ştii câte parale face, el e un turnător nenorocit, şi-a turnat rudele, familia, la Securitate ca să-i fie lui bine”.

Au trecut alți cîțiva ani.
Am ajuns în prezent.
Un prezent în care turnătorul dovedit Traian Băsescu refuză să accepte sentința justiției de el modelată, două mandate la rînd, și anunță că merge la CEDO deși – mare atenție! – el nu a clamat niciodată pînă acum, pe parcursul judecății, că nu ar fi avut parte de un proces corect.

Un prezent în care turnătorul dovedit Traian Băsescu nu suflă o vorbă despre demisia de onoare din Parlamentul European și din PMP și despre abandonul politicii.

Care PMP, deși are în statut acces interzis turnătorilor cu verdict definitiv de colaborare, nu doar că nu îl dă afară, dar mai face și scut în jurul lui, cu declarații patetice de iubire și nemărginit respect.

Iar armata detractorilor de odinioară ai lui Voiculescu se întrec acum să livreze argumente publice pentru care Traian Băsescu e un mare om, mare caracter, mare bărbat de stat. (Vorba mucaliților, a turnat, dar a și băut…)
Cine știe, poate îl propun și la vreun premiu de virtutate, mai ales că ONG-urile care îl onorau și îl decorau cîndva pe bandă rulantă pentru intransigență morală, anticorupție, euroatlantism șamd se dau acum moarte-n păpușoi. Cîțiva dintre lingătorii de clanțe de odinioară au mîrîit în barbă cîteva critici leșinate, cu sentimentul datoriei de contiință îndeplinite. Alții, nici măcar atît; pur și simplu mucles total. În fine, o a treia categorie a stabilit că turnătoriile din junețe nu se pun și că, oricum, cine nu turna în comunism? Case closed.

Nu are nicio relevanță pentru ei faptul că România a fost condusă un deceniu de un individ cu probleme maxime de morală dar, infinit mai grav, unul șantajabil. Cu dublă comandă, cum spunea el însuși de atîtea ori despre alții.

Dan Voiculescu și Traian Băsescu au turnat la fel și au reacționat la fel în fața probelor de netăgăduit.
Diferența e că unul era securistul rău, iar altul e securistul bun, de omenie, care trebuie lăudat, apărat, compătimit pentru că rămîne fără acoperiș deasupra capului șamd.
Dubla măsură, tara care omoară România de veacuri…(Bogdan Tiberiu IACOB)