Reteaua Corect

Traian Băsescu candidează în Capitală

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, marți, că va candida la fotoliul de primar general al Capitalei, scrie Evz.ro.

Potrivit lui Traian Băsescu, acest lucru se va întâmpla în condițiile în care PNL şi PMP nu ajung la o înţelegere privind o candidatură comună la Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

„Am fost adeptul şi promotorul ideii – dreapta să meargă cu Nicuşor Dan. Dar asta înseamna să mergem măcar într-o alianţă politică. Da, îl susţineţi pe Nicuşor, dar la Consiliul General nu avem liste comune.

Decizia mea este să avem o discuţie serioasă în PMP. În cazul în care nu se realizează o alianţă, să candidez pentru PMP. Garantez partidului un scor acceptabil pentru Bucureşti”, a afirmat Traian Băsescu.

„Sunt hotărât să intru în această competiţie dacă USR şi PNL vor considera că pot să batjocorească PMP-ul, adică să-i spună votaţi-mi-l pe Nicuşor, dar noi nu discutăm cu voi. Nu poţi să nu faci liste comune la Consiliu.

Dacă nu vor face acest lucru, mă voi considera dezlegat de obligaţia de a fi lacheu. Cum adică vii şi îmi spui… Cum e posibil să îi spui unui partid care are 10 la sută în Bucureşti: îmi susţii candidatul, dar eu nu te vreau pe liste?”, a afirmat Traian Băsescu.

„Nu ţin neapărat să viu un învingător perpetuu. Am o obligaţie morală faţă de PMP, pe de o parte. De pe altă parte, niciodată n-am plecat ca favorit în competiţiile electorale şi le-am câştigat. Vin cu modestia celui care e pregătit să piardă, dar nu exclud posibilitatea să câştig”, a explicat Traian Băsescu.

Fostul preşedinte susţine că şi-ar dori o confruntare cu actualul edil al Capitalei, Gabriela Firea, dar şi cu fostul premier Victor Ponta.

„Cu Firea şi cu Ponta mi-aş dori-o din tot sufletul pentru că nici unul, nici altul nu cunoaşte Bucureştiul”, a explicat Traian Băsescu.

Întrebat dacă Victor Ponta va intra în cursa pentru Primăria Capitalei, Băsescu a afirmat că nu exclude ca liderul Pro România să candideze.

„(Lui Ponta, n.red) cred că i-ar prinde bine să intre şi i-ar prinde bine o confruntare cu mine pentru că se antrenează pentru prezidenţiale cu un fost preşedinte”, a menţionat Traian Băsescu, potrivit antena3.ro

Evz.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.