Trabucelu’ primește papucelu’?

În esență, din schimbul lor de șuturi sub centură, reiese că Aurescu ar fi fost pus în funcția de ministru de nimeni altcineva decât de către „stat” (???!!!), altfel fiind un incompetent care ar trebui să plece, iar Rareș Bogdan – un frustrat scăpat de la Sputnik care n-ar trebui luat în seamă. Fiecare are dreptate pe jumătate, în sensul în care Aurescu este într-adevăr un incompetent care ar trebui să plece, dar nu a fost numit așa, din spuma mării, de către… „stat”, iar Rareș Bogdan s-ar putea să fie frustrat din varii motive, dar în niciun caz scăpat de la Sputnik – și de data asta chiar trebuie luat în seamă. Nu atât el, cât izbucnirea lui. Ce ne spune ea?

Pe fond, Rareș Bogdan este „bazat”. Avem într-adevăr de-a face cu unul dintre cei mai proști miniștri de Externe din ’90 încoace. Posibil un șoarece de bibliotecă mai răsărit, ceea ce nu-i rău – dar doar atât. Pentru ministru de Externe trebuie altceva – elocință, statură, idei, europenism – dar nu în dauna patriotismului, arta de a spune nu, talentul de a convinge. Toate îi lipsesc cu desăvârșire dlui Aurescu. De o vădită platitudine comunicațională, cu mânecuțe și acribie de simplu grefier, maxim ce ar fi putut să spere domnia sa într-un stat neeșuat ar fi fost sub-secretar de stat pe la ceva tratate internaționale. Omul însă s-a tot cățărat și s-a tot întins la cașcaval, de când l-a adus Adrian Năstase, pe urmă l-a pus Ponta, și pe urmă, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Iohannis. După ce a candidat și a eșuat cu brio pe listele PSD (de Dâmbovița!) pentru Parlament, s-a trezit acum liberal (de București). Tehnocrat, nu glumă, nene Iancule!

La atâtea guverne care s-au perindat, liberalii l-ar fi avut la îndemână pentru Externe de exemplu pe profesorul Vlad Nistor, care are și doxă, are și verb. Dar nu se știe de ce, nu a fost în grațiile cui trebuie. Ca să ne gândim că Palatul Cotroceni alege înadins oameni șterși (cum e și premierul), ca să nu-i fie pusă în balanță propria măreție ar fi desigur prea mult.

Crăcănat deci pe mai multe mandate prezidențiale și guvernări de diverse culori, Aurescu s-a strecurat, bursucește, până când, scos de evenimente în prim plan, ne-am trezit că-i lipsesc doi dinți din față, din care cauză nu scoate o vorbă în apărarea sau promovarea României. Eșecurile Visa Waver, Schengen, Bîstroe, în general impotența de a transmite un mesaj clar și ferm părții ucrainene pe diverse teme de interes comun, gestionarea precară a „excreșcențelor” Budapestei față de Transilvania și altele – toate vorbesc de la sine. În total, o diplomație română atonă, fără vlagă, fără personalitate, de elev din fundul clasei.

Acest profil al persoanei era cunoscut de multă vreme, nu e o noutate. Se impune așadar să deslușim sensurile izbucnirii de acum a lui Rareș Bogdan. Este o simplă, nevinovată răbufnire de patriotism a lui „number one”, enervat de indolența care-și face veacul în Modrogan? Sau e mai mult și cu totul altceva? Bunăoară, este imposibil să nu te gândești la oarece scopuri politice care ar putea sta în spatele acestui episod aflat în derulare. Care să fie ele?

Primul este legat, desigur, de schimbul de garnitură, de rocada care se apropie. Sunt prea multe săbii și prea puține teci. La prima mână, apare că dl. Bogdan bate șaua ca să priceapă iapa. Mai precis, vrea el însuși să fumeze trabuce în Modrogan. E posibil, ba chiar probabil. Omul și-a cam făcut plinul cu euro-mule în Grand Place – îl avea deja făcut înainte de Bruxelles. A venit vremea să sară pe alte avioane, să nu mai zboare în dublă comandă.

Dar, pe de altă parte, dacă dl. Ciucă, general cu patru stele, vine la Senat, în inima democrației, dna Gorghiu unde se duce? Iată o întrebare legitimă pentru milioanele de telespectatori. Taman acum cand și-a schimbat look-ul, devenind o altă femeie, să n-avem grijă de ea? Nu se cade. Băsescu avea totdeauna grijă de femeile frumoase, nu le arunca niciodată la coș (vezi cazul Roberta Anastase, de pildă). Toată lumea va fi de acord că dna Gorghiu, măcar sub raport estetic, nu se compară cu dl. Aurescu. Deci oricum, este mai potrivită decât el în Modrogan.

De-o fi una, de-o fi alta, amărâți le-om duce toate. Dar de ce era nevoie de scandal public? N-ar fi fost mai simplu ca, la rocadă, să i se mulțumească frumos dlui Aurescu, să fie trimis bine-merci la ONU și, pe funcția vacantată, să apară unul dintre cei doi favoriți. Dar dacă Alina e “mai favorită” și atunci Rareș încearcă să-i forțeze mâna președintelui prin dezbatere în partid? Nu-i vorbă, Rareș se poate lupta cu oricine pentru inima președintelui, dar cu Alina poate? Aceasta-i altă întrebare legitimă. În context, nimeni nu știe dacă președintele l-a scăpat sau nu din brațe pe Rareș. Unii pretind că Rareș s-ar fi răsculat și face jocuri pe dedesubt în contra mentorului său. Mai degrabă încă nu – și iată de ce.

Doi lătrăi de ochii lumii

În atacul său la Aurescu, el încearcă, așa cum încearcă toți liberalii chestionați pe temă – chiar cu riscul de a deveni ridicoli -, să-l țină departe de scandal pe președintele Iohannis – care l-a impus pe Aurescu la Externe, după ce l-a avut consilier prezidențial (așa a procedat și cu Lazăr Comănescu, altă belea) -, pretinzând, nici mai mult nici mai puțin, că împricinatul ar fi fost numit de către „stat”!!! Care „stat”? Statul în picioare, poate.

Or, dacă așa stau lucrurile, intrăm într-o altă paradigmă: manevra de asasinare publică a dlui Aurescu s-ar putea să nu fie străină de președinte însuși, adică s-o fi inițiat chiar domnia sa. Rareș Bogdan este un apropiat al directorului SRI (căruia îi și datorează ascensiunea fulminantă). Iar dl. Hellvig este, înainte de toate, un apropiat al președintelui. Așadar este greu de crezut că prim-vicepreședintele PNL l-ar fi harponat pe Aurescu așa, din senin, cu de la el putere, adică fără să aibă acceptul – dacă nu chiar impulsul – celor de mai sus. Dar atunci se ridică altă întrebare legitimă: în ce scop? Care să fie contra-miza deteriorării imaginii partidului prin acest scandal?

Miza nu poate fi decât politică. De transformare a lui Aurescu într-un fel de „Acarul Păun”, adică într-un paratrăsnet al nemulțumirilor generale acumulate pe eșecurile dosarelor indicate mai-sus și pe altele, mocnite – și astfel, prin ricoșeu, a ameliora cumva ratingul partidului. Poporului – și din țară, și din străinătate – trebuie să-i potolești „setea de sânge”, să-i dai ceva de înghițit, o victimă: aceasta va fi, în prima fază cel puțin, Aurescu.

Rareș Bogdan este familiarizat cu atmosfera din Diaspora. El știe prea bine că, la alegeri, românii de acolo vor vota masiv cu AUR. (Așa cum, mai acum 3 ani, au votat masiv cu USR, cu care ulterior – cum i-am avertizat din acest colț de pagină – s-a dovedit că au luat țeapă. Acum, mai încearcă o dată și cu AUR, de ce nu?) În străinătate nu votează prea mulți, dar prin telefoane – mobile, nu cu „taxă inversă”… – influența asupra aparținătorilor din țară (bunici, părinți, frați, surori plus familiile lor, mulți depinzând financiar de expați) poate să devină semnificativă și să facă acea diferență de câteva procente la urne… În consecință, sacrificarea publică a lui Aurescu are scopul de a recâștiga / de a capta cât de cât din Diaspora și chiar dintre dezamăgiții din țară. Președintele nu va ezita să-l arunce la câini, dacă sondajul partidului și, implicit, al candidatului său propriu la președinție – cel care îi va asigura imunitatea post-prezidențială – ar avea de câștigat. Și ar avea.

În orice caz, scandalul odată început, nu se poate termina decât prin îndepărtarea lui Aurescu. Execuția lui a început. Auraș e pe făraș.

de Eugen Șerbănescu

Cotidianul