Reteaua Corect

Tăriceanu s-a întâlnit în SUA cu vicepreședintele Mike Pence, pe care l-a invitat în România

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit marți, la Washington, cu vicepreședintele SUA Mike Pence, pe care l-a invitat să facă o vizită în România "pentru a se informa nemijlocit, într-o țară din prima line a flancului estic al NATO, asupra realităților și actualitatea temelor discutate", scrie Hotnews.ro.

Senatul anunță, printr-un comunicat de presă, că Tăriceanu s-a întâlnit marți, la Washington, cu Mike Pence, vicepreședinte SUA și președinte ex-officio al Senatului SUA și cu gen.lt.(r) Keith Kellogg, consilierul pentru securitate națională al vicepreședintelui SUA și a reafirmat "importanța aprofundării cadrului de cooperare oferit de parteneriatul strategic România-SUA care, în viziunea sa, este constituit pe elemente ce depășesc aspectele temporale ale alternanței guvernărilor politice din cele două state".
Tăriceanu i-a transmis lui Pence că "valoarea parteneriatului strategic între București și Washington a fost demonstrată cu prisosință în cei 22 de ani care au trecut de la lansarea sa, în special prin atașamentul comun față de un set de valori politice și culturale care continuă să determine decizii vizionare în cele două capitale, în beneficiul prosperității și securității cetățenilor".
"Președintele Senatului a reliefat rolul important pe care îl are România în adaptarea și implementarea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic al NATO și a pledat pentru întărirea prin diversificare a dialogului politic România-SUA și pentru sporirea participării economice și strategice a SUA pe teritoriul României, deopotrivă prin proiecte economice fanion, precum și prin stabilirea unei prezențe militare cu caracter permanent. Tăriceanu a reliefat importanța lansării neîntârziate a investițiilor americane în sectorul energetic off-shore din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, subliniind contribuția pe care exploatarea acestor resurse o va avea la securitatea energetică a României și a altor economii din zona de vecinătate care urmăresc, ca obiectiv strategic, diversificarea furnizorilor și a rutelor de transport", potrivit Senatului.
Discuțiile au vizat și teme cu impact regional, precum agresiunea rusă în bazinul Mării Negre, însemnătatea pentru viitorul relațiilor UE-SUA a retragerii Marii Britanii din Tratatul de la Lisabona și valențele noi pe care le dobândește parteneriatul strategic România-SUA în noul context post-Brexit.
Tăriceanu l-a invitat pe Mike Pence să facă o vizită în România, "pentru a constata trăinicia relației transatlantice pe segmentul relației cu România și pentru a se informa nemijlocit, într-o țară din prima line a flancului estic al NATO, asupra realităților și actualitatea temelor discutate".

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.