Reteaua Corect

Tăriceanu și HotNews, avertisment la unison în privința lui Kovesi

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, emite o teorie incendiară despre adevăratul rol pe care ar urma să-l joace Laura Kovesi, dacă va ajunge procuror european, mai precis lichidarea ultimelor zvîcniri ale capitalului românesc, în favoarea celui străin. Interesant de remarcat, însă, o teză asemănătoare susține, tot azi, și siteul Hotnews, prin unul dintre cei mai experimentați analiști politici, scrie Inpolitics.ro.

”Constatare: ca de obicei, în politica europeană ne ducem, din păcate, după fentă. După împărțirea marilor posturi europene strict între patru state din Vest, cu Germania și Franța în frunte, am văzut chipuri fericite, la noi, de faptul că asta ar maximiza, în compensație, șansele de a avea postul de procuror șef european pentru Laura Kovesi.

Dincolo de faptul că Vestul nu îmi pare deloc interesat în acest moment în a acorda „compensații” Estului, ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă un asemenea post – presupunând că l-am obține – nu e, de fapt, un măr otrăvit. Mi-e teamă că rolul principal al dnei Kovesi ar fi să ne blocheze, sub pretextul interminabilelor anchete la care se pricepe atât de bine, accesul la fondurile europene. Cu alte cuvinte, UE ne-ar da cu o mână și ne-ar bloca cu două.
Să reamintim câte firme autohtone au fost lichidate prin suspectarea și anchetarea la nesfârșit a patronilor ori a managerilor?
Să reamintim cum a fost capitalul românesc călcat efectiv pe cap și au fost forțați să lase locul liber pentru investitorii străini care au avut drum presărat cu petale de flori? Așa cum azi românii află cum au lovit în subvențiile agricultorilor români deciziile comisarului european Dacian Julien Cioloș, mi-e să nu descoperim peste ani cum a îngropat procuroarea europeană Kovesi ce a mai rămas din capitalul românesc.”scrie Tăriceanu pe Facebook.

Că Laura Kovesi ar urma să fie folosită împotriva României e și teza Hotnews, care mai punctează și apropierea tot mai mare dintre Franța, Germania și Rusia:

”Cert este că noul mandat european de cinci ani va fi marcat de o creștere a suspiciunilor și tensiunilor din interiorul UE, cu precădere pe axa Est – Vest. Și nu e vorba doar de faptul că în final nu s-a regăsi nici un reprezentant din Est pe lista cu nominalizări care a ieșit din Consiliul European. Sunt destule alte motive. Cum este reapropierea vizibilă față de Moscova în special a Germaniei dar si a Franței, răsplătită cu recentul aranjament politic din Moldova și cu previzibila abandonare a Ucrainei, cu reluarea poziției Federației Ruse de membru cu drepturi depline în APCE și cu semnarea recentă la Sankt Petersburg a unor ambițioase acorduri de cooperare economică ruso-germană. Ne-am putea aștepta oare, pe acest fond, și la o probabilă sporire a criticilor Comisiei Europene la adresa unor țări din Est, mai ales dacă un Frans Timmermans resentimentar va rămîne, așa cum se estimează, un influent vicepreședinte al acesteia. Inclusiv prin utilizarea poziției de Procuror General European” scrie analistul Alexandru Lăzescu. (B.I.)

Sursa: Inpolitics.ro.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.