Reteaua Corect

Tăriceanu a explicat în SUA relația tensionată cu liderii UE

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost în vizită în SUA, acolo unde s-a întâlnit cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, dar și cu alți lideri politici importanți. Tăriceanu i-a invitat pe aceștia în România să vadă situația ”așa cum este ea, nu cum o prezintă unii binevoitori", relatează Știripesurse.ro.

”A fost o plăcere să mă întâlnesc, în cadrul vizitei în Statele Unite, cu Mike Pence, vicepreședinte #SUA și președinte ex-officio al Senatului SUA, dar și cu gen.lt.(r) Keith Kellogg, consilierul său pentru securitate națională. În discuțiile pe care le-am avut, am subliniat importanța aprofundării cooperării în cadrul parteneriatului strategic România-SUA și i-am făcut vicepreședintelui SUA invitația de a efectua o vizită în România.

Totodată, mă bucur că am avut prilejul să discut cu Ted Cruz, senator republican pentru statul Texas, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2016. Am vorbit, în primul rând, despre consolidarea relației între forurile legislative român și american, lansându-i invitația ca senatori americani să vină în vizită în #Româniapentru a cunoaște țara noastră așa cum este ea, nu cum o prezintă unii "binevoitori", scrie Călin Popescu Tăriceanu.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.