Reteaua Corect

Tăriceanu, atac dur: România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că, în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. În opinia lui, cine crede că liderii europeni vor fi înţelegători în an electoral se înşeală, scrie Mediafax.

”În condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special Preşedintelui României şi liderilor partidelor parlamentare din opoziţie. Cine crede că liderii europeni vor fi înţelegători când în an electoral, oamenii politici de la Bucureşti se vor război se înşeală. România deja pierde teren şi va avea enorm de pierdut dacă lucrurile nu se schimbă de urgenţă. Dacă Preşedintele şi partidele de opoziţie vor continua să nege evidenţa protocoalelor nelegale şi abuzurilor şi vor refuza orice dialog pentru ca România să meargă înainte, atunci vom rata o mare şansă pe care o avem de a ne impune vocea la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să fim trimişi la colţ de către liderii europeni care înţeleg mult mai bine jocurile politice şi diplomatice şi acţionează în interesul propriilor ţări”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

 

 

 

El a negat opinia potrivit căreia solicitarea ALDE de a găsi un consens ar echivala cu un pas în spate în efortul de a stopa abuzurile.

”Nimic mai fals. Înainte de toate, faptul că astăzi oficialii europeni încep să admită că în România există o gravă problemă reprezentată de protocoale, faptul că astăzi se vorbeşte despre reglementarea ascultărilor abuzive ale telefoanelor sunt şi rezultatul eforturilor ALDE. Eforturi însă realizate cu pragmatism, consecvenţă, folosind atât armele discursului politic, cât şi pe cele ale diplomaţiei. Trebuie să înţelegem momentul prin care trece România şi de aceea acordul propus de ALDE este extrem de important. Acordul propus de ALDE este unul din ultimele trenuri, dacă nu ultimul în ceea ce priveşte gestionarea cu succes a preşedinţiei Uniunii Europene. Este un apel deschis la responsabilitate. Un apel la asumarea de către clasa politică din România a unor principii fundamentale care să asigure că abuzurile şi practica protocoalelor nelegale nu se vor mai repeta, iar românii îşi vor avea asigurate drepturile şi libertăţile fundamentale. Asumarea acestor principii în locul unor conflicte politice interminabile este necesară pentru a merge înainte. Dacă nu, politicienii se vor război în continuare, iar România va pierde”, a adăugat liderul ALDE.

În opinia luim, este nevoie de un consens ”într-o ţară ruptă în două de conflict, din păcate alimentat cu cinism de reprezentanţii instituţiilor de forţă”.

”Cine crede că bătălia politică s-a oprit la holurile Parlamentului sau la platourile de televiziune se înşeală. De fiecare dată când merg în ţară văd fractura majoră care are loc în societatea românească. Trebuie să oprim această fractură, să reparăm ce trebuie reparat şi să redeschidem dialogul la nivelul întregii societăţi. Nu sunt cuvinte mari, ci sunt realităţi pe care românii le simt pe propria piele. Este un mare semn de întrebare cum am ajuns ca în anul care celebrăm 100 ani de la Unire societatea românească să fie mai dezbinată ca niciodată”, a mai afirmat Tăriceanu.

El a precizat că a propus un pact întregii societăţi româneşti, care se regăseşte reprezentată la nivelul Parlamentului, atât la putere, cât şi în opoziţie.

”Nu ştiu vreun român care să vrea să aibă telefonul ascultat, care vrea să trăiască în ţara protocoalelor nelegale şi abuzurilor. Principiile pe care ALDE le propune urmăresc să restabilim un echilibru, în care românii indiferent de tabără să recâştige încrederea în Justiţie şi convingerea că aceasta nu este folosită ca instrument de eliminare a adversarilor politici incomozi. Propuneri cum sunt: un ministru de Justiţie expert, fără carnet de partid, concomitent cu restrângerea puterilor Preşedintelui în procedura de numire a procurorilor sunt garanţii privind limitarea implicării factorului politic. Acestea sunt principii fundamentale, de bun-simţ şi importante pentru viitorul României. Sper că se va găsi suficientă înţelepciune pentru a înţelege importanţa acestui moment prin care trecem. Da, vreau o Românie fără abuzuri, fără protocoale, fără intervenţia nedemocratică a serviciilor! Şi sunt convins că acest acord este cea mai bună şansă pentru a atinge acest deziderat”, a conchis preşedintele ALDE.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.