Reteaua Corect

Stelian Ion loveşte din nou: Cere Parlamentului să-i comunice informaţii până la o dată inexistentă

Scris de newsreporter in 19 ianuarie 2021 la 12:29, in Politics. 315 vizualizari Intra in discutie Taguri29 februarie, cerut, data, Parlament, Stelian Ion shortlinkhttp://crct.ro/nxgd

Ministrul Justiţiei Stelian Ion a trimis două adrese, una către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi alta către Biroul permanent al Senatului în care solicită Parlamentului să se implice în implementarea recomandărilor Grupului Statelor împotriva Corupţiei, şapte dintre acestea vizând integritatea membrilor Legislativului şi să comunice acţiunile întreprinse până pe 29 februarie, deși 2021 nu este an bisect, pentru a putea fi valorificate cu prilejul reuniunii plenare a GRECO care va avea loc în perioada 22 - 26 martie. MJ face o serie de sugestii Legislativului, în solicitare, oferind şi exemplele practicate de alte state, relatează Știrpesurse.

Solicitarea Ministerului Justiţiei privind implementarea recomandărilor formulate de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), în cadrul rundei a patra de evaluare apare pe ordinea de zi a Biroului permanent al Senatului de marţi, de la ora 11.00.

Documentul complet, obţinut de News.ro, poate fi accesat AICI.

Stelian Ion precizează, în solicitare, că au fost transmise adrese în 2019 şi în noiembrie 2020 către şefii de atunci ai Camerei Deputaţilor şi Senatului privind implementarea recomandărilor GRECO în cazul României, însă Ministerul Justiţiei nu a primit răspuns.

„Referitori la stadiul implementării recomandărilor adresate României în cadrul rundei a patra de evaluare, prin Raportul interimar de conformitate, GRECO a constatat că România a implementat satisfăcător patrul din cele treisprezece recomandări cuprinse în Raportul de evaluare, trei din celelalte recomandări sunt parţia implementate, iar şase rămân neimplementate. Astfel, GRECO a concluzionat că nivelul de conformitate cu recomandările rămâne «global nesatisfăcător» în sensul Regulii 31 paragraful 8.3 din Regulile de Procedură. Prin adresele nr. 28/80644/2019/05/11/2020 transmise către Camera Deputaţilor şi Senatul României, MJ a solicitat comunicarea stadiului implementării recomandărilor adresate RO care sunt de competenţa autorităţii legiuitoare, solicitări la care MJ nu a primit răspuns”, arată ministrul Justiţiei în document.

Acesta face şi o trecere în revistă a recomandărilor GRECO şi stadiul implementării acestora de către ţara noastră.

„Recomandările formulate de GRECO referitoare la România care, potrivit rapoartelor invocate anterior, au rămas parţia implementate sau neimplementate, şi care apreciem că vizează Senatul din perspectiva integrităţii referitoare la membrii Parlamentului sunt următoarele:

- GRECO a recomandat îmbunătăţirea transparenţei procesului legislativ prin dezvoltarea în continuare a regulilor privind dezbaterile, consultările şi audierile publice, incluzând criterii pentru un număr limitat de circumstanţe în care să fie ţinute şedinţe secrete şi asigurarea implementării acestora în practică; prin evaluarea practicii existente şi revizuirea în consecinţă a regulilor pentru a asigura publicitatea în timp util a proiectelor legislative, amendamentelor la aceste proiecte, precum şi a agendelor şi rezultatelor şedinţelor comisiilor, şi pentru a asigura termene adecvate pentru depunerea amendamentelor şi prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru ca procedura de urgenţă să fie aplicată cu titlu de excempţie într-un număr limitat de circumstanţe. (recomandare comună ad-hoc şi runda a patra) – neimplementată;

- GRECO a recomandat dezvoltarea unui cod de conduită pentru membrii Parlamentului şi asigurarea existenţei unui mecanism de respectare a acestuia atunci când este necesar – parţial implementată;

- GRECO a recomandat adoptarea de măsuri pentru a clarifica implicaţiile pentru membrii Parlamentului ale prevederilor existente în materia conflictelor de interese indiferent dacă un astfel de conflict poate fi pus în lumină şi de către declaraţiile de avere şi de interese şi a extinde definiţia dincolo de interesele financiare personale şi a introduce o cerinţă de dezvăluire ad-hoc atunci când un conflict între anumite interese private ale unui membru al Parlamentului poate apărea în raport cu o chestine aflată în lucru în procedurile parlamentare – în plen sau în comisii – sau în altă activitate legată de mandatul acestuia. – neimplementată;

- GRECO a recomandat stabilirea unui set robust de restricţii cu privire la cadouri, ospitalitate, favoruri şi alte beneficii pentru parlamentari şi asigurarea că un astfel de sismte este înţeles şi aplicat în mod corespunzător – neimplementată;

- GRECO a recomandat introducerea de reguli privind modul în care membrii Parlamentului să interacţioneze cu lobby-işti şi alţi terţi care încearcă să influenţeze procesul legislativ – neimplementată;

- GRECO a recomandat analizarea şi îmbunătăţirea sistemului de imunităţi al parlamentarilor în exerciţiu, inclusiv al acelora care sunt şi actuali sau foşti membri ai Guvernului, inclusiv prin relgementarea unor criterii clare şi obiective privind deciziile de ridicare a imunităţii şi prin renunţarea la necesitatea ca organele de urmărire penală să înainteze întregul dosar. – parţial implementată (implementată de către Camera Deputaţilor, soluţie care poate fi utilizată şi de către Senatul României, aspect agreat şi de GRECO la reuniunea din iunie 2019);

- GRECO a recomandat ca autoritatea parlamentară să înfiinţeze pentru membrii săi un sistem de consiliere prin care parlamentarii să poată solicita sfaturi în materie de integritate şi să ofere formare specializată şi regulată cu privire la implicaţiile normelor existente şi a celor care vor fi adoptate în materia prezervării integrităţii parlamentarilor, inclusiv viitorul Cod de conduită. – neimplementată”, conform sursei citate.

Prin urmare, Stelian Ion precizează că în contextul în care noul Parlament a fost învestit pe 21 decembrie anul trecut, cât şi faptul că „din totalul de 9 recomandări ale GRECO apreciate ca parţia implementate sau neimplementate, 7 vizează integritatea membrilor Parlamentului, propunem reevaluarea demersului de implicare a Parlamentului în implementarea recomandărilor restante şi vă adresă rugămintea de a ne comunica eventualele măsuri întreprinse până la data de 29 februariea.c., pentru a lue putea valorifica cu ocazia reuniunii plenare a GRECO din perioada 22 – 26 martie 2021”.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.