Reteaua Corect

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXIX)

Cunoscutul analist doctor Radu Golban face o descoperire extrem de interesanta. Si anume, ca primul proiect al Statelor Unite ale Europei a fost conceput sub regimul lui Hitler, Fuhrer-ul jucand un rol cheie.

Sursa imagine: totalschimbat.ro

Similitudinile cu noul concept lansat de Germania, la capatul primei recesiuni, sunt izbitoare. In acest context, reputatul analist pune in discutie cateva teze, lansate in aceasta dezbatere legata de Statele Unite ale Europei de catre Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu. Am publicat, intr-un scurt serial, in episoadele anterioare, demersul extrem de interesant al domnului Radu Golban. In  continuare, publicam, tot intr-un serial, cele mai importante documente ale Reich-ului nazist, legate de aceasta tema a Statelor Unite ale Europei.

De cealalta parte crestea masa proletariatului industrial tot mai mult. Nemultumirea in crestere a acestei paturi de populatie a dus la un marxism si comunism pseudosocialiste.

Tuturor acestor manifestari nu li s-a dat mai multa atentie poate numai de aceea ca tendinta dominanta a epocii, „devino bogat indiferent cum si prin ce” a tulburat excesiv multa vreme perspectiva asupra starii de fapt.

Desigur, liberalismul era un sistem al „Libertatii”. Cine nu mai gasea cumva acasa munca si paine, avea „libertatea” de a emigra. Si daca unei natiuni ii mergea economic prost, aceasta avea „libertatea” de a se indatora la englezi. Dar acest tip de libertate a avut o baza morala mult prea slaba pentru a putea sa dureze. Ce dar grecesc au facut filosofii economisti englezi omenirii prin aducerea la cunostinta opiniei publice a gandirii ei liberale asupra libertatii, s-a aratat pentru prima data in intreaga sa splendoare cand spatiul economic de manevra al natiunilor individuale si luate in ansamblu s-a ingustat tot mai mult si cand sursele coloniale de materii prime s-au divizat si lupta pentru pietele de desfacere a luat forme din ce in ce mai dure. Sistemul liberal crescut in sanul capitalismului de nivel mare si-a pierdut elasticitatea necesara in plus prin cartelizare, formare de trusturi, monopoluri si costuri fixe in crestere in industrie. Aici contrariile intereselor dictate de egoism nu au mai cautat posibilitati alternative, ci s-au ciocnit cu toata forta unele de altele. Cate razboaie s-au purtat cu aceasta mentalitate – pervertirea popoarelor prin interesul sacilor de bani! Aici avem, pentru a da exemple, luptele hispano-cubaneze, care au inceput in 1868 si aveau in spate speculanti cubanezi si sindicatul nordamerican al zaharului. Razbiuzk dintre Chile si Peru s-a purtat in jurul bogatelor camopuri de exploatare pentru salpetru. Pentru a face posibil acest razboi, Chile a luat imprumuturi care au fost garantate de bancherii europeni. Acesti bancheri si-au asigurat astfel privilegii in exploatarea terenurilor cu salpetru. Razboiul Angliei cu burii trebuie sa fi fost un razboi colonial. Dar interesul absolut special pe care il aveau sindicatul minelor de aur al domnului Cecil Rhodes si speculantii la bursa din Londra in izbucnirea si continuarea acestui razboi erau, insa, prea batatoare la ochi. Nu degeaba oamenii au vorbit aici de un razboi al burselor contra burilor. Razboiul ruso-japonez din 1904/05 a fost provocat de interesul capitalului rusesc in Manciuria si Coreea. Iar razboiul mondial din 1914/18 a fost in cele din urma punctul maxim la sistemului economic capitalist, dar in acelasi timp si inceputul sfarsitului.

Din Primul Razboi Mondial popoarele Europei au trecut timp de o generatie umana prin invataminte incredibil de dure, pe care le cunoastem cu totii si in care unul mai devreme, altul mai tarziu au aflat ca idolul libertatii din epoca precedenta era fals si perisabil. Razboi, inflatie, cele mai dure crize economice, foamete, somaj, au lovit din nou oamenii si le-au aratat ca sensul intregii activitati economice nu era profitul egoist si fara constiinta consecintelor, ci implinirea unei sarcini sociale. Nu e de mirare ca tocmai oamenii din spatiul Europei Centrale, care au avut de suferit cel mai adesea sub asuprirea sistemului nesocial, au fixat un ideal moral de libertate mai inalt.

In asigurarea bazelor de hrana si materiale brute in eliberarea comertului de interesele financiare internationale si dependente conjuncturale ca si in subordonarea benevola a  individului sub primatul comunitatii nationale zarim astazi noul ideal al adevaratei libertati economice.

VA URMA

1.

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXVIII)

Publicat in 12 noiembrie 2011 la 14:16

Cunoscutul analist doctor Radu Golban face o descoperire extrem de interesanta. Si anume, ca primul proiect al Statelor Unite ale Europei a fost conceput sub regimul lui Hitler, Fuhrer-ul jucand un rol cheie.

2.

Statele Unite ale Europei, o inventie a lui Hitler (XXVII)

Publicat in 10 noiembrie 2011 la 19:27

Cunoscutul analist doctor Radu Golban face o descoperire extrem de interesanta. Si anume, ca primul proiect al Statelor Unite ale Europei a fost conceput sub regimul lui Hitler, Fuhrer-ul jucand un rol cheie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.