Reteaua Corect
Andrei Marga

Starea lumii

Scris de Andrei Marga in 26 iulie 2020 la 11:59, in Politics. 874 vizualizari Intra in discutie Tagurichina, sua shortlinkhttp://crct.ro/nwqs

Cad brusc opțiuni cheie ale lumii de după 1990. În locul cooperării, se emit sancțiuni și retalieri. Mai nou, și între supraputeri – cum sunt SUA și China, care acum mai bine de patru decenii se lansau într-o conlucrare ambițioasă. Se redistribuie câmpurile investiționale. Lipsește un răspuns coordonat la o pandemie dificilă. Declinul culturii și dezorientarea merg mână în mână.

În ce lume suntem? Să schițăm răspunsul în cadrul discuției de la această oră.

Ne aflăm, cum am arătat detaliat în altă parte (A. Marga, Metanarativii actuali. Dezvoltare, modernizare, globalizare, 2015), după schimbări adânci ale societății moderne. Tehnologiile au încorporat genetica, electronica și informatica, economia nu a mai rămas „națională”, iar statele întâmpină provocări dinăuntru (mișcări civice, acțiuni ale minorităților etc.) și din afară (integrarea, amenințări teroriste etc.). Am trecut pe nesimțite în “societatea mondială” (Niklas Luhmann, Die Gesellschaft der Gesellschaft, 1998, I, p.153). Nimeni nu pare să fie în afara ei.

Este tentant ca “societatea mondială” să fie considerată o piață extinsă la maximum. Ea este, însă, sau ar putea fi, mai mult. “Societate” înseamnă “comunicare”, dar și împărtășirea de norme și valori (etice, juridice, religioase), de produse cognitive (științifice și filosofice) și evaluări. De altfel, astăzi, “societatea mondială” dispune de instituții (organizațiile internaționale) și este asigurată de armate. Ea însăși se schimbă.

Ce se petrece? Încotro se îndreaptă lumea?

Cel care rămâne încă punctul de plecare ale discuției, prin cunoștințe și experiență, a privit lumea în optica schimbărilor aduse de anii 1990 și de ascensiunea Chinei, dar spune că aceste praguri nu mai sunt totul. “Haosul, împreună cu o interdependență fără precedent, amenință pe diferite canale: în răspândirea armelor de distrugere în masă, dezintegrarea de state, impactul depredației mediului înconjurător, persistența practicilor genocidale și răspândirea de noi tehnologii care amenință să ducă conflictul dincolo de controlul sau înțelegerea umană. Noi metode de accesare și comunicare a informației unesc regiunile ca niciodată înainte și proiectează evenimente în mod global – dar într-o manieră care inhibă reflecția, cerând liderilor să-și înregistreze instantaneu reacțiile într-o formă exprimabilă în sloganuri”(Henri Kissinger, World Order, 2014, p.2). Se pune tot mai des în paranteză suveranitatea statelor naționale, iar forțe considerabile caută să redeseneze harta.

Strategul Bundeswehr-ului ne spune că s-a intrat în „dezordine (Unordnung)”. Desigur, „dezordinea nu este echivalentul haosului, ea însemnând doar necalculabilitate, netransparență, surpriză și, înainte de orice, imposibilitate de a plănui” (Carlo Masala, Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, 2016, p.160). Poate că nu este chiar „anarhie”, cum se anticipa (Robert D. Kaplan, The coming Anarchy: Shattering the dreams of the post Cold war, 2000), dar „dezordinea” va prevala. Ea nu va fi tranzitorie, ci o situație cu care va trebui să ne obișnuim. Războiul cu arme nucleare este exclus pentru timpul previzibil, dar vor fi pe scenă mereu evenimente (războaie locale, acte teroriste, declin al unor state). În fapt, a fost o iluzie așteptarea ca țările, rând pe rând, să se democratizeze (p.28), ca intervențiile militare să ducă la noi societăți (p.46), ca instituțiile internaționale să fie eficace (p.52), ca dreptul să fie preferat forței (pp.61-65). S-a instaurat, în schimb, un „imperialism liberal” (p.33), iar marile companii condiționează deciziile statelor.

Dar nici „dezordinea” nu ar mai fi descrierea adecvată, ne spun teoreticieni francezi. S-ar fi produs simultan „dereglarea intelectuală, dereglarea financiară, dereglarea climatică, dereglarea geopolitică, dereglarea etică” a lumii (Amin Maalouf, Le Dérèglement du monde, 2009, p. 11). Paradoxul este că, „în măsura în care se avansează, în aceeaşi măsură se pierde busola” (p. 17). Se poate spune că „victoria strategică a Occidentului, care ar fi trebuit să-i facă confortabilă supremaţia, i-a accelerat declinul; triumful capitalismului l-a precipitat în cea mai rea criză a istoriei sale; sfârşitul «echilibrului terorii»  a făcut să se nască o lume obsedată de «teroare»; şi, de asemenea, înfrângerea unui sistem sovietic în mod notoriu represiv şi antidemocratic a făcut să dea înapoi dezbaterea democratică pe toată întinderea planetei” (p. 22). S-a câștigat geopolitic și s-a pierdut în substanță democratică.

Desigur că ceea ce decid Statele Unite este hotărâtor. De aceea, unii văd lumea ca o confruntare de strategii și pledează pentru „manifestarea republicii într-un rol imperial” (George Friedman The Next Decade. Empire and Republic in a Changing World, 2012, p.243), prin consolidarea Americii în centrul lumii.

Cel mai profilat istoric contemporanist consideră că astăzi legile și instituțiile, pe care „le exploatează o elită coruptă și atotstăpânitoare”, sunt cauza unei „recesiuni”, care este simptomul unei „mari degenerări” (Niall Ferguson, The Great Degeneration. How Institutions Decay and Economies Die, 2012, p.10). Din „degenerare” nu se iese fără a restabili cetățeanul ca reper.

Un gânditor francez pune „dezorganizarea lumii” tot în seama instituțiilor. „Lumea socială și economică nu mai are nici sens și nici direcție, valorile care domină par a fi egoismul, minciuna și profitul” (Rodolphe Durand, La Desorganisation du monde, 2013, p.11). Asumpția valorilor ca ceva inerent vieții în societate slăbește. Se argumentează că „era anarhiei relative este deja pe noi” (Robert D. Kaplan The Return of Marco Polo’s World, 2018, p.39). Deunăzi, noul economist șef al Băncii Mondiale a mers mai departe și spune că, în situația în care SUA și China intră în conflict economic, „globalizarea se încheie” (Carmen Reinhart, la Bloomberg, 23 mai 2020) și, odată cu ea, o epocă.

În privința Europei, consilieri ai guvernului german atrag atenția că organizarea actuală a Europei nu este ultima. Pe de o parte, “integrarea în forma tradițională, ca proiect specific vest-european al epocii postbelice, și-a încheiat istoria. […] În același timp, marile narațiuni despre integrarea Europei – începând cu Phoenix-ul european renăscut din cenușă – s-au învechit. Noile state membre din Răsăritul Europei Centrale aduc cu ele o cu totul altă experiență a războiului și epocii postbelice, adesea controversată” (Andreas Wirsching, Demokratie und Globalisierung. Europa seit 1989, 2015, p.228-229). Din multe direcții, Uniunea Europeană are nevoie de reorganizare.

Principalul economist francez acuză că în Europa funcționează tainic un „guvern” fără legitimare, compus din birocrați care operează în afara tratatului european, în afara Parlamentului european și fără răspunderi față de parlamentele naționale. „Puternicul și, în același timp, intangibilul guvern al eurozonei s-a dezvoltat efectiv în unghiul mort al posibilităților de control politic, care este o gaură neagră a democrației” (Thomas Piketty și alții, Pour un traite de democratization de l’Europe, 2017, p.9). Prea puțin se controlează democratic ceea ce se decide la nivelul Consiliului European, iar crizele sunt consecința implacabilă.

Este clar că globalitatea e realitate, globalismul rămâne o ideologie ce nu dă rezultate, iar globalizarea, așa cum a fost concepută din anii nouăzeci încoace, are nevoie de corecturi. Economiile cele mai puternice, începând cu cea americană, le operează deja. Externalizarea capitalurilor începe să se reducă.

Este clar și că nu există șanse pentru Europa în afara unificării – dar, așa cum se face, ea se împotmolește. Nu marketizarea este problema, ci iluzia că este singurul mecanism de integrare. Nu statul social este sursa dificultăților, ci malformarea lui la dreapta, de către cei care vor să-l anihileze, sau la stânga, de către cei care nu-l rafinează. Un stat național democratic și capabil de cooperare extinsă – care, evident, nu este etnostatul – rămâne rezolvarea.

În discuție intră în mod necesar științele, tehnologiile și curentele de gândire. Științele își continuă evoluția ghidată de obiectivul aplicării, înăuntrul căreia se fac descoperirile și inovațiile. Geografia cultivării științei s-a schimbat, ierarhia producătorilor de cercetări științifice și tehnologice este, între timp, alta decât cea de acum trei decenii (Hu Angang, China in 2020. A New Type of Superpower, 2011). Asistăm la declinul vestitei pregătiri profesionale din Europa continentală. Perspectivele instituționalizării creștinismului în noi țări din Asia (David Aikman, Jesus in Beijing, 2016) antrenează consecințe pe scară mare.

Piețele de mari dimensiuni atrag un voluminos transfer tehnologic în lume. Cursul nu poate fi oprit (Jean-Francois Susbielle, Chine-USA, la guerre programmée,2006, p.43). Dacă exporturile spre piețele mari se reduc sau dacă sunt afectate exporturile dinspre acestea, lumea intră în turbulențe. Deja precedenta administrație americană constata că centrul economic al lumii s-a mutat la Pacific. Cel mai prestigios ziarist german a tras recent concluzia: „secolul al nouăsprezecelea a fost secolul Europei, cel de al douăzecilea a fost secolul american. Secolul al douăzecișiunulea, așa sună cele mai multe predicții la trecerea în noul mileniu, va fi secolul Asiei. Eroare: va fi secolul chinez” (Theo Sommer, China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert, 2019, p.11). Opțiunea „comunicare-cooperare-concurență” nu are de fapt alternativă.

Sub nenumărate aspecte, pandemia agravează dificultățile pretutindeni în lume. Este deja perceptibil ceea ce se anticipează la universitatea Harvard: “Covid 19 va crea o lume mai puțin deschisă, mai puțin prosperă și mai puțin liberă” ( Stephen Walt, How the World Will Look After Coronavirus Pandemic, în „Foreign Policy”, March, 20, 2020). Această perspectivă o întrevăd, de altfel, și strategi americani, și cei chinezi, și cei ruși, și cei germani, și cei israelieni – pentru cazul în care nu se iese din confruntare, spre limanul cooperării. Se vorbește de revenirea la “o interacțiune a ideologiilor și a naturii înseși” (Robert D. Kaplan The Neomalthusian World of the Coronavirus, în „The National Interest”, February, 28, 2020), care va diviza lumea.

Cu tabloul abordărilor viu în minte, care sunt, desigur, mai multe decât se pot cita într-un spațiu restrâns, rămân la părerea că lumea stă mai departe sub impactul “geometriei variabile a supraputerilor” (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, 2017). Ca o lume brăzdată de falii noi, deloc împăcată cu sine și în căutarea unor noi aranjamente. Îți dai seama de aceasta examinând dependențele reciproce dintre supraputeri, puteri și țări în general și ceea ce rezultă din ele.

Acum două secole, Hegel punea „agitația și neliniștea“ epocilor ce vin în seama schimbării a ceea ce numim „legitimare“. Chestiunea este esențială și se poate discuta. Azi sunt, însă, mai mulți factori care alimentează „geometria variabilă”: piețele pe care se operează, tehnologiile, resursele umane, orientările valorice, calibrul intelectualilor publici și formatul liderilor.

Deocamdată în multe locuri se instalează ceea ce am anticipat cu câțiva ani în urmă – „societatea nesigură“ (A. Marga, Societatea nesigură, 2016). Din nesiguranțele ce se multiplică în zilele noastre se va putea ieși nu cu expediente comode, ci cu o sondare mai adâncă a realităților, cu intelectuali publici sensibili la tectonica lumii și cu lideri în stare să pună în mișcare democrații vibrante.

În orice situație, un adevăr se va impune. Soluțiile doar „tehnice” – de natura asigurării asistenței medicale sau alocărilor financiare – rămân urgente, dar nu vor fi de ajuns. Cum s-a spus sugestiv, toate țările au fost puse în dificultate și au de luat lucruri de la capăt (Ed Yong , How the Pandemic Will End Story, “The Atlantic”, March 25, 2020). Schimbări în politica statelor și în politici între state vor fi indispensabile.

Din nefericire, unii au convertit urgențe sanitare în urgențe cvasimilitare sau polițienești și vor să profite de pandemie pentru a obține controlul societății prin stări excepționale (Giorgio Agamben, The Invention of an Epidemic, în „Quodlibet”, 26 februarie 2020). Cu astfel de stări nu s-a rezolvat mare lucru, căci epidemia continuă. Dar, deși nu-i confortabil,nu este de prisos să ne amintim că este creată deja în istorie paradigma funestă a guvernării cu stare de urgență ani la rând. A devenit oare atrăgătoare desfigurarea democrației? Să sperăm că nu decid doar cei gata să lase totul vraiște în urmă!

În diferite locuri se petrece, într-adevăr, ,„prăbușirea autorității publice, mai mult decât un derapaj totalitar dramatic”. Este evident că pandemia a uzat în plus politicile. S-au uzat însă, mai ales, politicieni și „politicile” lor – nu și soluțiile bazate pe rațiune și bună credință.

Este la fel de clar clar că epoca neoliberalismului se apropie de sfârșit. Ea a adus libertăți mai mult ca oricând, dar nu a reușit să lege de libertăți – de altfel, nici nu a încercat – răspunderi și un sens matur al vieții. Nedreptățile s-au extins, decalajele, dintre cetățeni și dintre țări, s-au adâncit, ostilitățile au revenit, iar viața oamenilor se consumă în lupta pentru supraviețuire sau putere.

Ce este de făcut? Sunt multe de întreprins – atât individual, cât și comunitar. O stare a lumii de “dezordine”, de “dereglare”, de “anarhie”, de percepere a nevoii de schimbare obligă îndeobște la a judeca cu mintea proprie și a pretinde creație.

Închei cu două mențiuni.

Prima privește politica internă. Consider că dezvoltarea locală – în orice direcție – revine în prim plan. Va câștiga cine știe să democratizeze instituțiile și să organizeze societatea proprie pentru performanță. Se observă lesne că simpla obsesie a funcțiilor, nepriceperea și continua falsificare a chestiunilor de stat aduc pierderi grele.

A doua mențiune privește politica externă. Sunt de părere că din starea actuală a lumii rezultă câteva îndemnuri: “să evaluezi lucid realitățile și să valorifici ceea ce ai!”; “să fii consecvent cu angajamentele pe care le-ai contractat și deschis față de oricine!”; “să abordezi lumea realist, dar să inovezi!”; “să cooperezi onest și să cultivi prieteni!”. Va câștiga cine le concretizează. Nici obtuzitatea în fața realităților schimbate, nici irosirea a ceea ce ai, nici inconsecvența, nici clișeele, nici așteptarea ca alții să-ți șoptească ce ai de făcut nu duc departe.

Ele permit, însă, acea politică internă a amatorismului, care degradează orice atinge, și acea politică externă de excursii, în care aștepți să ți se dea. Este, de fapt, politica ce duce nicăieri și ține o țară la distanță de schimbările din lume.

<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.