Reteaua Corect

Spre o „antantă“ Polonia-Ungaria-România?

În decurs de o săptămână la București au sosit miniștrii de Externe ai celor mai vocale state din Grupul de la Visegrad – Polonia și Ungaria, scrie Cotidianul. Dincolo de condamnarea ministrului ungar de Externe pentru că a interzis diplomaților maghiari să participe la festivitățile de Ziua Națională a României, de caracterizarea vizitei sale drept „stranie“, întâlnirile sale de la București semnalează o nouă orientare a României către Grupul de la Visegrad, într-o Uniune Europeană în care tandemul franco-german va trebui să aibă o nouă contrapondere (inclusiv la greutatea voturilor din Consiliul UE) după plecarea Marii Britanii. „Cooperarea regională“ a fost termenul cel mai folosit în comunicatele emise după întâlnirile cu președinții celor două Camere și cu ministrul Teodor Meleșcanu.

Ofensiva ungară

Ungaria este vârful de lance în contestarea noii legi a educației din Ucraina, care limitează drastic orele cu predare în limba minorităților naționale, o lege orientată împotriva rusofonilor din țara vecină, însă căreia îi cad victime colaterale minoritățile română, maghiară sau poloneză. Imediat după promulgarea legii, în toamna anului trecut, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia au protestat la OSCE. Însă guvernul de la Budapesta a mers mai departe – a decis să blocheze prin veto orice pași ai Ucrainei către integrarea în UE și a blocat și o întâlnire ministerială NATO-Ucraina. Reacția de peste Ocean nu a întârziat. Think tank-ul american Atlantic Council a remarcat că poziția dură fața de guvernul de la Kiev coincide „în mod suspect“ cu cea a Rusiei, iar mesajul transmis statelor din estul Europei afectate de legea ucraineană este că aliații SUA trebuie să susțină în primul rând rolul Ucrainei de tampon în fața Rusiei și abia apoi să critice guvernul de al Kiev în legătură cu aspecte fără detentă geostrategică. În acest context, Budapesta face un serviciu României, permițând guvernului de la București să-și continue rolul de partener „predictibil“ al SUA.

„Misiune sinucigașă“ în Transilvania

Pentru moment, România poate ajuta electoral guvernul lui Viktor Orban, care și-a trimis solul la București. Alegerile din Ungaria vor avea loc în aprilie. Partidul Fidesz conduce detașat, dar premierul Orban își dorește o majoritate de două treimi, ca în 2014, iar aici, alegătorii din Transilvania au un rol important. 98% din minoritarii maghiari care au primit cetățenie ungară au votat în 2014 pentru Fidesz. Opoziția susținută de Bruxelles încearcă să spargă acest monopol. Cu câteva zile înainte de vizita lui Szijjarto în România, o delegație a Uniunii Democrate (a fostului premier Ferenc Gyurcsany) a încercat să facă campanie electorală în România. Rezultatul a fost dezastruos. „Misiune sinucigașă în Transilvania“, titra presa ungară, care remarca concluzia dură a liderului UDMR, Kelemen Hunor: „A face campanie este o pierdere de timp şi de energie pentru ei, deoarece maghiarii din Transilvania ştiu foarte bine cu cine vor vota“.

Kaczysnki caută sprijin la București

Cât privește Polonia, ministrul de Externe Jacek Czaputowicz (foto) a venit la București pentru a cere sprijin într-o dispută cu Bruxelles-ul care vizează și România – legile justiției. Comisia Europeană a început procesul de suspendare a dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE (celebrul Articol 7 al Tratatului UE), iar Ungaria a anunțat deja că va bloca procedurile prin veto. Însă guvernului de la Varșovia nu-i strică încă un aliat, iar România, atacată la Bruxelles pe aceeași temă, a fost prima vizată. „Polonia va apăra şi alte state ale UE din regiunea noastră dacă va considera că sunt tratate necorespunzător de către instituţiile europene. Asta e misiunea noastră: dacă vom fi solidari, dacă ne vom sprijini reciproc, atunci vocea noastră va fi auzită în forurile europene“, a fost mesajul lui Czaputowicz. Omologul său, Teodor Meleșcanu, nu a avut o poziție clară, însă a emis cu ocazia vizitei ministrului polonez prima poziție a României la amenințarea Bruxelles-ului cu limitarea fondurilor europene în cazul nerespectării valorilor europene, o poziție identică cu cea a statelor Visegrad: „ar constitui o încălcare grosolană nu numai a prevederilor, dar şi a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene“.

Abordare similară a legilor justiției

De remarcat și narațiunea foarte asemănătoare în susținerea legilor justiției adoptată în Polonia și România. Începând cu această săptămână, fostul ofițer SRI Daniel Drăgan are acces la platforma Euobserver, unde susține că reforma justiției este necesară pentru a pune capăt ingerințelor serviciilor de informații în justiție, similare celor din perioada comunistă. Este o argumentație asemănătoare cu cea a regimului Kaczynski, al cărui principal argument este că judecătorii formează o castă încă neilustrată, plină de foști colaboratori ai vechiului regim.

Când își va pierde răbdarea Germania?

Potrivit presei occidentale, România nu intră într-un grup select. Polonia și Ungaria, dar și Austria sunt dominate de „noii xeneofobi ai Europei“, iar în aceste state regimurile „atacă justiția, ONG-urile pentru drepturile omului și libertatea presei“, scrie The Guardian. Scriind pentru The Washington Post, Anne Applebaum vede mâna Rusiei în aceste state central și est-europene și arată că proatlantiștii din Est „nu numai că nu pot conta pe sprijinul SUA, dar  poziția Casei Albe le face și mai dificilă susținerea pozițiilor“. În aceste condiții, ultimul cuvânt va aparține Germaniei, scrie politologul Ivan Krastev, citat de The Guardian. Germania poate disciplina țările din Est prin pârghiile economice, dar tot Germania este cea care poate distruge UE. „Problema cu UE va veni când Germania nu va mai avea răbdare cu această mizerie“, spune Krastev.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.