Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Se joaca partida maghiara

Intreaga suflare politica asteapta incremenita rezultatul alegerilor Congresului UDMR care urmeaza sa aiba loc la sfarsitul acestei saptamani. Doua mari blocuri politice, cel prezidential si cel anti-prezidential, sunt conectate la tensiunile interne care pot schimba sau nu orbita partidului minoritatii maghiare. Exista, pentru unii, sansa de a-si conserva o putere care s-a dovedit malefica pentru Romania si exista, pentru altii, sansa de a prelua Executivul si de a-l elimina pe Traian Basescu acum, si nu la capatul ciclului electoral. Dar nu numai cele doua blocuri politice stau la panda.

In aparenta, ecuatia este simpla. Daca la Congres, sau imediat dupa, UDMR o vireaza catre Uniunea Social-Liberala, se schimba nu numai Guvernul, ci si orientarea acestuia si, in scurt timp, vom avea un nou presedinte. Daca, dimpotriva, UDMR ramane langa PD-L pana la alegeri, aceeasi coalitie va conduce Romania. Cu acelasi Guvern sau cu un altul, purtand o palarie identica. Dar fortele care decid incotro se va indrepta UDMR nu sunt doar interne. Un vector de influenta este insusi Presedintele Traian Basescu. Acesta, prin intermediul consilierului sau, Eckstein-Kovacs, care, de altfel, este si unul dintre candidatii la presedintia UDMR, face multiple presiuni, folosind zaharul unor promisiuni si biciul dosarelor penale pentru ca, in final, decizia sa fie favorabila Cotroceniului. O alta linie de forta vine chiar de la Budapesta. Unde premierul Orban nu sta nici el cu mainile in san ci, dimpotriva, se straduieste sa dobandeasca in viitor o mai mare influenta asupra UDMR, mizand pe un alt candidat redutabil, Olosz Gergely. Din alta directie exercita o presiune nu doar puternica, dar constanta europarlamentarul Laszlo Tokes, care e bine insurubat si el in cercurile politice de la Budapesta si care, de altfel, si-a si facut public proiectul infiintarii unui nou partid al maghiarilor. Si, in fine, un nume despre care se vorbeste extrem de putin este Verestoy Attila. Acesta, in calitatea sa de, hai sa-i spunem, mogul, ca sa aiba si UDMR-ul asa ceva, este, probabil, cea mai importanta eminenta cenusie a partidului. Si interesele lui Verestoy Attila vor conta. El a fost, in trecut, intens hulit de catre Presedintele Traian Basescu si vanat cu unele dosare penale ca, de altfel, si Marko Bela, dosare despre care nu se mai vorbeste. Si fiindca l-am amintit pe Marko Bela, trebuie sa precizez ca el sprijina in mod explicit candidatura lui Kelemen Hunor, la fel ca si Laszlo Borbely, o alta personalitate UDMR care, probabil, va juca un rol cheie in decizia desprinderii sau ramanerii in alianta cu PD-L.

Pentru a intelege cat de complexa este optiunea pentru o viitoare conducere si o viitoare conduita politica, e important cred sa introduc in ecuatie si elementul PRM. Este adevarat ca PRM, in acest ciclu, nu a mai functionat ca un partid parlamentar. Ceea ce nu inseamna ca nu poate reveni in viitor. Interesul UDMR, mai ales in perspectiva in care maghiarii vor avea nu un partid, ca pana acum, ci doua, este indiscutabil scaderea pragului electoral de la 5 la 3 la suta, promisiune care i-a fost smulsa Presedintelui Traian Basescu. Numai ca o asemenea modificare a legii, in mod straniu, va ajuta PRM sa revina in Parlament. O alta dimensiune e prezentei PRM pe scena politica este alianta pe care acesta o incheie cu PSD. O alianta otravita pentru maghiari. Si care ii lipeste, in loc sa-i indeparteze, de Traian Basescu.

Asupra partidei extrem de interesante care se joaca la UDMR si in jurul acestui partid, voi reveni.

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.