Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Sculptorul Buculei, confruntat cu nesimțirea de partid și de stat

În vârful celui mai mare monument din România, cu o înălțime de 22 de metri, un mare artist, după opinia mea cel mai important sculptor după Constantin Brâncuși, muncește de unul singur, zi de zi. De la distanță, se vede ca o furnică. Ce își desăvârșește opera. Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia. Vernisat cu fast la 1 decembrie 2018, zi în care a fost sfințit și de Patriarhul Daniel. De acolo, de sus, artistul se confruntă într-un mod absolut dramatic cu nesimțirea de partid și de stat. Și iată cum.

Acest monument, cea mai importantă operă sculpturală din istoria României, așezat pe un tumul, simbolizând mormintele eroilor care și-au dat viața pentru Marea Unire, construit sub forma a patru cruci imense, unite în parte superioară și care simbolizează cele patru ținuturi românești, a fost conceput de artist cu mult timp în urmă. În vederea realizării lui, au fost organizate mai multe licitații, pe care Mihai Buculei le-a câștigat rând pe rând. Lucrările au fost demarate, din vina autorităților statului român, cu o mare întârziere. Și, în condițiile în care primarul municipiului Alba Iulia Mircea Hava, azi europarlamentar, printr-un truc legislativ pe care în perfectă cunoștință de cauză l-au susținut în Parlament liberalii, a deturnat o parte din bani pentru alte lucrări din oraș. Totuși, fapt uimitor, uriașul monument din calcar dur a fost ridicat într-o singură lună, astfel încât să poată fi vernisat la debutul sărbătoririi Cententarului Marii Uniri.

Așadar peste o minune arhitectonică, realizată de artistul care și-a pus semnătura pe bustul lui Corneliu Coposu din Pața Palatului, pe statuia lui Simon Bolivar de lângă Televiziunea Română, pe statuia lui Șerban Cantacuzino de pe Dealul Mitripoliei și pe aripile dedicate luptei anticoministe din fața Casei Presei Libere, s-a suprapus o operă inginerească de excepție. Monumentul Marii Uniri a fost ridicat într-o singură lună, pentru că fiecare bloc de piatră a fost în prealabil proiectat și tăiat la milimetru.

Dar evenimentul de la 1 decembrie 2018 s-a încheiat. Sărbătoare a luat sfârșit și toată lumea a plecat acasă. Mai puțin sculptorul Mihai Buculei. Acesta a rămas pentru a-și desăvârși opera. Care mai necesita finisaje extrem de migăloase executate prin șlefuirea calcarului. La aproape 79 de ani, câți va împlini la 22 decembrie, zi de zi, de dimineața până seara, artistul trudește la mare înălțime în dogoarea soarelui, lustruindu-și opera. Nimeni nu îl ajută. Cu excepția ministrului Apărării Naționale, care l-a întrebat dacă are nevoie de ceva și i-a pus la dispoziție câțiva militari, care l-au ajutat să înalțe schelele și să evacueze bucățile mai mari de piatră desprinse din lucrare cu ocazia finisărilor. Edilii orașului Alba Iulia nu i-au dat și nu îi dau un pahar cu apă. Și-a închiriat o garsonieră modestă, pentru a locui până-și sfârșește monumentul în apropierea acestuia. Primăria, deși dispune de spații locative, nu i-a pus la dispoziție nimic. I-au trimis însă vorbă nesimțită, întrebându-l când își demontează schelele, își ia catrafusele și pleacă din oraș. Ministerul Culturii nu a mișcat nici el un deget. Deși ministrul este om de cultură din Alba Iulia.

Orașul care va fi dominat sute de ani de acest monument, în fața căruia deja se fotografiază, se filmează aproape toți turiștii care trec prin Alba Iulia, privește, dacă privește, total impasibil truda acestui uriaș artist, transformat în furnică și albit de praful care iese de sub frezele cu care lucrează.

Schelele le plătește din buzunar. Chiria pentru ele curge zi de zi. Ca și chiria pentru modesta garsonieră. La capătul acestei aventuri a celui mai mare artist plastic în viață din România, rămâne un monument cu care întreaga Românie se mândrește și se va mândri , dar și un teribil gust amar al birocrației nerușinate, a lipsei de omenie, a nesimțirii de partid și de stat. Promit că voi reveni asupra acestui subiect, atunci când voi putea să spun mai multe!

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.