Reteaua Corect
Octavian Andronic

Scrisoarea pierdută, ediție europarlamentară

Nu știu dacă atunci când a compus „Scrisoarea pierdută” Caragiale s-a gândit vreun moment că e pe cale să realizeze o capodoperă. Mai degrabă cred că și-a făcut socoteala că va scoate din ea un spectacol care să-i amuze pe contemporani și din care să poată fi plătiți actorii. Mai ales că subiectul era unul destul de banal, desprins dintr-o realitate imediată ce ținea mai mult de un soi de normalitate decât de o abatere de la aceasta. Motivul scrisorii care ajunge altundeva este comun în aria comediei, iar rezolvarea conflictului - una pragmatică, ce mulțumește pe toată lumea, inclusiv pe spectatorul care nu și-a dorit altceva decât să râdă puțin de cei pe care în restul timpului îi socotea responsabil de viața sa. Banalitatea acțiunii ținea și de realitățile locului și timpului: în orice urbe mai măricică exista câte un Trahanache care făcea și desfăcea ițele politicii, un Tipătescu împuternicit de autoritatea centrală să folosească forța când credea de cuviință, o opoziție gălăgioasă și oportunistă compusă din intelighenția relativă a locului și, nu în ultimul rând, o afacere amoroasă ce implica personalități locale.

Pe măsura trecerii timpului zgura actualități s-a desprins de pe corpul operei dând la iveală perfecțiunea tăieturilor care alcătuiesc fațetele acestui diamant dramaturgic. De aici înainte ponderea s-a mutat de pe acțiune pe interpretare. Mai multe generații de actori s-au străduit să dea viață personajelor într-o manieră cât mai apropiată de intențiile autorului. Dintre toate rămâne ca un arhetip celebra punere în scenă a lui Sică Alexandrescu, din 1953, cu pleiada de actori geniali care s-au confundat practic în timp cu personajele interpretate. Dintre toți directorii de scenă care s-au încumetat să își măsoare puterile cu acest text, poate cea mai dură a fost tentativa lui Ciulei de a se desprinde de modelul fundamental, fără a afecta nici textul nici mesajul. Este aceea pe care TVR a simțit nevoia (firească) să o transmită în ajun de alegeri, fie ele și europarlamentare, pentru a sublinia perenitatea unei psihologii și a unui comportament social care nu diferă prea mult de cele de la 1883, anul desfășurării acțiunii. Căci chiar și după 130 de ani, în fiecare județ există câte un președinte de CJ în al cărui pix stau numirile bănoase, care se sprijină pe un emisar al puterii centrale care acționează discreționar și în care puterea oligarhilor locali se ciocnește zgomotos cu opoziția dispusă oricând să acuze și se recuze ceea ce ar fi făcut la rândul său dacă avea prilejul. Dar elementul care face piesa lui Caragiale mai actuală ca oricând, în momentul electoral prezent, este recursul bombastic și aiuristic la Europa, care era și atunci la fel ca acum, cu ochii pe noi și pe tribulațiile noastre neputincioase, și pe care o invocăm la fel de patetic și fără rost.
 
Desigur că telespectatorul a depistat în personajele de pe ecran figuri familiare din politică și gesturi și acțiuni tipice din vremea noastră. Spectacolul filmat prezentat de TVR a fost cel din a cărui distribuție au ieșit Toma Caragiu și Rodica Tapalagă, fiind înlocuiți cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, iar partitura lui Agamiță Dandanache rezervată de Ciulei lui însuși, a fost preluată de Fory Etterle. Iar dacă ștafeta predată -  dramatic, la modul propriu - de Caragiu lui Rebengiuc nu s-a dovedit un succes, în schimb Mariana Mihuț a strălucit pur și simplu în noua distribuție, fiind cea care a dus practic pe umeri întregul spectacol, printr-o interpretare de excepție. În întregul său ambițiosul spectacol realizat de Liviu Ciulei se distinge și prin nota caricaturală pe care a oferit-o unora dintre personaje și partiturilor lor - posibil una solicitată de cenzura vremii - dar care nu le-a înnobilat prestațiile. Ba, dimpotrivă, prin caracterul ușor revuistic conferit partiturilor lui Dem Rădulescu sau Octavian Cotescu, le-a diminuat acestora cota de reprezentativitate.
 
Poate că televiziunea ar trebui să ne ofere într-un an marcate de evenimente electorale și alte variante de care dispune în arhiva sa, dar în special de „scrisoarea” lui Sică Alexandrescu din filmul făcut în 1953, cu distribuția emblematică ce i-a  trimis în eternitate pe Giugaru, Niki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Radu Beligan, Ion Finteșteanu, Birlic, Talianu și Elvira Godeanu.
 
Trăim, dealtfel, o perioadă plină de scrisori pierdute și de destinatari mai mult sau mai puțin (re)cunoscuți.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.