Reteaua Corect

Scandalul Țuțuianu: Cum a legitimat PSD statul-paralel

„Ultimul scandal din PSD, cel provocat de înregistrările cu Adrian Țuțuianu în care își încondeiează colegii, ar fi fost o ocazie excelentă pentru social-democrați să puncteze la capitolul imagine în bătălia cu statul-paralel. Din nefericire, cum s-a văzut, pesediștii nu au reușit, prin reacțiile lor, decît să legitimeze metodele murdare ale acestuia”, scrie Bogdan Tiberiu Iacob într-o analiză pe care o redăm integral.

Zilele trecute, presa, mai precis postul România TV, a difuzat o serie de înregistrări audio realizate la o ședință pesedistă de partid din Găești, Dîmbovița, cu participarea lui Adrian Țuțuianu. În respectivele înregistrări, Țuțuianu poate fi auzit cum își critică în termeni duri colegi din conducerea partidului, începînd cu Liviu Dragnea și terminînd cu nume precum Paul Stănescu, Lia Vasilescu, Claudiu Manda, Daniel Andrușca.

În timpul tiradei furibunde, Țuțuianu a fost înregistrat pe șest de unul, sau chiar mai mulți colegi, conform unor surse, iar marfa a fost livrată, tot pe șest, presei. Care, în mod firesc, le-a difuzat prompt.

Imediat, au apărut reacțiile din partid: de la Manda și Vasilescu, la Dragnea, Cătălin Rădulescu, Rovana Plumb ori Andrușcă, pesediștii s-au simțit obligați să critice, mai vehement ori mai ponderat, pozițiile colegului lor, să anunțe discutarea lor în forurile de conducere ori chiar în sala de tribunal.

Un singur lucru nu a fost auzit din gura niciunui pesedist în scandalul respectiv, anume condamnarea stilului securistic în care un lider pesedist a fost înregistrat pe ascuns de proprii colegi și livrat presei.

Mai înainte de a analiza, intern ori extern, prestația lui Țuțuianu, marii adversari ai statului polițienesc aveau obligația morală să înfiereze cu toată tăria gestul celor care s-au comportat fix ca niște securiști ordinari. Și să anunțe o anchetă imediată pentru depistarea și sancționarea făptașilor.

În loc de asta, pesediștii au preluat fără fasoane ”marfa” și discută pe marginea ei ce ar fi de făcut.
Nu sunt departe vremurile cînd tot pesediștii criticau felul în care serviciile secrete ori DNA interceptau tot ce mișcă, legal ori ba, pentru a livra mai apoi discret înregistrările către diverse organe de presă; indignarea lui Dragnea & comp ajungea la cer în asemenea momente.

Prestația lor vizavi de înregistrările cu Țuțuianu transmite, însă, un alt fel de mesaj: practicile securistice sunt odioase, dar numai cînd aparțin statului-paralel.
Cînd sînt făcute de ”ai noștri” și servesc reglărilor de conturi din partid, ele sunt binevenite.
De dragul executării unui pesedist rebel, PSD a ratat o imensă ocazie de a arăta marelui public că este cu adevărat un adversar al regimului polițienesc, manifestîndu-se exact contrar, ca un admirator și un utilizator al metodelor acestuia”.

Sursa: Inpolitics.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.