Să ne pregătim pentru o lungă hibernare

România, care ar trebui să sărbătorească anul viitor, în 2018, 100 de ani de la Marea Unire, se afundă în irelevanţă, în sărăcie, în mizerie morală, în izolare, e lipsită de proiecte şi de orice speranţă. Vecinii noştri – Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia – refuză să înghită pe nemestecate (rachete Patriot, de exemplu, în cazul Poloniei) ce le propun NATO, adică SUA, sau UE, adică Germania, care ne consideră pe toţi esticii cetăţeni de mâna a doua (vezi Europa cu două viteze a lui Juncker, Merkel şi Macron), buni de exploatat şi buni de abuzat. Dar noi – de fapt, statul nostru paralel – am ales cu mândrie să fim slugi la doi stăpâni, Germania şi SUA, şi pentru asta ne considerăm mai şmecheri decât vecinii noştri, superiori. Ca nişte chelneri care servesc impecabil la mesele celor mai tari. Şi ne fandosim cu găselniţa noastră diplomatică prin care ne aplicăm singuri cu plăcere şuturi în fund. Spre est, spre Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia şi Rusia, nici nu ne mai uităm, pentru că am devenit şi noi ultima roată la căruţa Europei, a Vestului, care, vai !, tocmai se prăbuşeşte, se duce în şanţ. Dar e un Vest care continuă să ne ignore cu superbie şi să ne insulte la tot pasul, după ce ne-a luat pe nimic oamenii şi bogăţiile. Un Vest care n-a câştigat nici un război împotriva noastră – poate doar pe generalii noştri să-i fi cumpărat şi protejat de furia poporului.

Prin intermediari locali şi paraleli, partidele istorice PNŢ şi PNL au fost decapitate şi compromise de ocupaţia străină, care lucrează mult mai bine cu adunăturile improvizate, corupte şi impostoare, cum sunt PSD (decretat cel mai mare pe veci de ţuţerii săi din media şi din institutele de sondare), USR sau PDL cel din 2005 până în 2012. La fiecare tură de alegeri suntem ameţiţi şi înşelaţi (dacă nu mergi la vot, eşti iresponsabil !) să punem ştampila pe presupusul rău mai mic al momentului, pentru ca apoi, preţ de patru ani, să ne uităm neputincioşi la abuzurile incredibile ale „aleşilor” în perfect concubinaj cu capitalul străin, cu băncile, cu multinaţionalele, cu ambasadele obraznice. C-aşa-i în tenis şi în democraţie !

Oricât ai căuta o ieşire din situaţia cumplită în care se află astăzi România europeană şi proatlantică, nu poţi să găseşti vreuna, nu se arată nimeni şi nimic la orizont. Foarte probabil, ţara noastră a intrat într-o lungă fază colonială, în care nu avem voie decât să repetăm, ca nişte papagali, propaganda livrată la pachet de la centru sau de la centre. Alegerile nu mai sunt de mult o soluţie, ci doar o păcăleală colectivă şi repetitivă. Alianţele diverse – strategice, politice, economice şi militare – sunt bine bătute în cuie şi nu le mai poţi schimba decât în crize majore (care vor veni), în războaie sau în catastrofe ce se întâmplă la centrul imperiilor, care până atunci ne vor exploata la sânge. La 100 de ani de la Marea Unire a neamurilor româneşti, compatrioţii noştri nu au ca opţiune decât pregătirea pentru o lungă şi tristă hibernare. În aşteptarea unor vremuri mai bune şi a unor oportunităţi istorice.