Acest anunţ a fost făcut în cea de-a 70-a zi a intervenţiei ruse în Ucraina, care a făcut mii de morţi şi a provocat cea mai mare criză de refugiaţi în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 13 milioane de persoane strămutate.
Rusia a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară. FOTO: Profimedia Images
Miercuri, în cursul manevrelor militare din această exclavă rusă de la Marea Baltică situată între Polonia şi Lituania, două ţări membre ale UE, Rusia a simulat "lansări electronice" de sisteme de rachete balistice mobile Iskander cu capacitate nucleară, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, scrie Agerpres.
Rusia a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară. FOTO: Profimedia Images
Forţele ruse au efectuat lovituri unice şi multiple asupra unor ţinte care simulau lansatoare de sisteme de rachete, aerodromuri, infrastructură protejată, echipamente militare şi posturi de comandă ale unui inamic fictiv, a precizat comunicatul.
După ce au efectuat tirurile "electronice", militarii au efectuat o manevră de schimbare a poziţiei pentru a evita "o eventuală lovitură în represalii", potrivit Ministerului Apărării. Unităţile de luptă au exersat, de asemenea, "operaţiuni în condiţii de radiaţii şi contaminare chimică".
Rusia a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară. FOTO: Profimedia Images
Peste 100 de militari au participat la aceste exerciţii.
Rusia şi-a plasat forţele nucleare în alertă maximă la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie. Putin a avertizat asupra unor represalii "rapide ca fulgerul" dacă Occidentul intervine direct în conflictul din Ucraina.
Potrivit observatorilor, în ultimele zile televiziunea de stat rusă a încercat să facă utilizarea armelor nucleare mai acceptabilă pentru public. "De două săptămâni auzim la televizor că ar trebui deschise silozurile nucleare", a declarat marţi Dimitri Muratov, redactor-şef al unui jurnal rus independent şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.