Reteaua Corect

Rusia neagă o alianță militară cu China pentru a liniști India

Scris de newsreporter in 07 aprilie 2021 la 11:08, in Politics. 260 vizualizari Intra in discutie Tagurialianta militara, china, India, rusia, serghei lavrov shortlinkhttp://crct.ro/nxE3

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat în vizită oficială în India, a exclus marţi posibilitatea unei alianţe militare între Rusia şi China, în timp ce a confirmat angajamentul Moscovei pentru continuarea cooperării militare cu India, consemnează agenţia EFE potrivit Agerpres, citat de Știripesurse.

'Nu, am precizat-o în relaţiile noastre bilaterale la cel mai înalt nivel, la summitul Rusia-China, unde am spus că relaţiile noastre sunt cele mai avansate în istorie, dar nu urmăresc obiectivul stabilirii unei alianţe militare'', a precizat Lavrov.

El a făcut această declaraţie în timpul unei conferinţe de presă comune la New Delhi cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar.

''Prietenii noştri indieni au aceeaşi poziţie ca a noastră, considerăm că (alianţele militare) sunt contraproductive, noi credem în cooperarea inclusivă pentru ceva şi nu împotriva cuiva'', a explicat Lavrov, respingând speculaţiile despre orice acord de acest fel.

Astfel de speculaţii despre o alianţă militară între Rusia şi China au apărut într-o perioadă de amplificare a tensiunilor militare şi diplomatice între India şi China în urma unei serii de confruntări armate în zone disputate la graniţa lor comună.

Ministrul Serghei Lavrov a exprimat anterior poziţia neutră a guvernului rus faţă de fricţiunile dintre China şi India, el afirmând că aceste două ţări au resurse suficiente pentru a calma singure tensiunile dintre ele.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.