Rușinea multiplă. Penultimul act

Există câteva diferențe fundamentale între șezătoarea domnului Klaus Iohannis și conferința de presă a doamnei Viorica Dăncilă. Ele fac deosebirea dintre normalitatea și anormalitate. Dintre un competitor care fură la rezultat, și altul care nu fură. Dar și mai dureroasă, pentru mine cel puțin, este deosebirea dintre două moduri diametral opuse de comportament al unor persoane legitimate drept jurnaliști. Și care, teoretic, ar trebui să lucreze exclusiv în favoarea cetățeanului. Și să fie acei câini de pază ai societății despre care s-a tot vorbit.

S-a întâmplat un fapt fără precedent, cel puțin în România, cu prilejul organizării șezătorii electorale de către staff-ul de campanie al lui Klaus Iohannis. A fost un moment electoral. Și este dreptul oricărui candidat să-și organizeze cum crede el de cuvință acest eveniment. Cu o singură condiție însă. Să nu încerce să simuleze că le oferă cetățenilor un alt tip de produs. Nu etichetezi ceea ce s-a întâmpat la Biblioteca Centrală Universitară drept o dezbatere, atunci când nici nu poate fi vorba de așa ceva. Nu încerci să profiți de naivitatea, de buna credință și de lipsa de cultură democratică a cetățenilor, făcând un fel de alba-neagra dintr-un eveniment electoral. Umblând cu cioara vopsită. O dezbatere nu există decât atunci când, față în față, se află două sau mai multe persoane cu opinii diametral opuse sau măcar diferite și care se confruntă între ele. Și punct. Dacă această condiție nu este îndeplinită, evenimentul pus în scenă nu se numește dezbatere. Ci altfel. Și nici conferință de presă, dacă nu sunt îndeplinite criteriile care definesc un asemenea tip de eveniment. La o conferință de presă se prezintă jurnaliști, delegați de redacțiile din care provin. Iar intrarea acestora este liberă. În niciun caz nu ne aflăm în ipoteza unei conferințe de presă, atunci când juraliștii sunt aleși pe sprânceană de către organizator, peste capul caselor de presă și, după cum a remarcat un student care merită toate felicitările, incapabili să-i pună candidatului prezidențial vreo întrebare adevărată.

Dincolo, la Viorica Dăncilă, cele două capcane au fost evitate. Organizatorii nu au pretins că fac o dezbatere. Iar Viorica Dăncilă a stat două ore și jumătate în picioare, nu tolănită pe un scaun și cu pauze de hidratare, și a răspuns cum s-a priceput unor întrebări, multe extrem de incomode, formulate de ziariști a căror prezență nu a fost nici dirijată și nici restricționată de staff-ul ei electoral. Acolo, da, a fost o conferință de presă.  

Legat de acest subiect, nu am cum să nu remarc o realitate cel puțin stranie. Televiziunile de știri percepute drept mai critice în legătură cu Klaus Iohannis și cu prestația prezidențială a acestuia au etichetat evenimentul organizat de staff-ul său în mod obsesiv drept „dezbatere”. În mod total eronat. Și chiar în ciuda faptului că mulți dintre realizatorii emisiunilor politice au subliniat anterior, de câte ori au avut prilejul, că ceea ce se preconiza nu era sub nicio formă o dezbatere. Iar televiziunile apreciate în general ca fiind mai prietenoase cu Klaus Iohannis nu s-au lăsat atât de ușor amăgite. Și au taxat evenimentul drept ceea ce era de fapt. Adică o discuție de tip șezătoare, în prezența unei asistențe alcătuite în special din studenți și la care au participat câțiva invitați speciali, pe post de jurnaliști sau analiști, agreați de Administrația Prezidențială. Invitați la bucată. Fără a fi consultate redacțiile. Și fără a se solicita în mod oficial acceptul acestora.

Și tot legat de televiziuni, mai este de remarcat un detaliu extrem de important. Viorica Dăncilă și-a început conferința de presă la ora 18.00, iar până la ora 19.00 ea a fost prezentă în prim plan pe toate televiziunile de știri, în timp ce în poză era prezentată intrarea de la Bibioteca Centrală Universitară, unde urma să se desfășoare șezătoarea. Dar conferința ei de presă a durat nu o oră, ci două ore și jumătate. O oră și jumătate s-a suprapus peste șezătoare. Numai că, din momentul debutului șezătorii, aproape non-stop Iohannis s-a aflat în direct, telespectatorii având posibilitatea să-i asculte integral zicerile și să urmărească întreg circul, în timp ce doamna Dăncilă a fost prezentată gesticulând într-o fereastră, fără ca telespectatorii să aibă posibilitatea să afle ce spune. Sau ceea ce este întrebată. Asta dovedește că, în mod tacit, televiziunile de știri au desemnat favoritul aceseti neobișnuite finale prezidențiale. Instinctiv l-au preferat pe Klaus Iohanis. În ciuda faptului că cele mai multe dintre întrebările adresate acestuia erau de complezență. Iar răspunsurile, plictisitoare.

Dacă în plină campanie electorală, atunci când în mod natural candidații se dau peste cap pentru a-i seduce pe cetățeni și pentru a primi în final votul acestora, unul dintre favoriți se pretează la asemenea mânării, mie cel puțin nu-mi este greu să-mi imaginez ce va urma în cei cinci ani de mandat, dacă acesta iese președinte. Mă  abțin să spun ales, pentru că știu din experiență că, mai devreme sau mai târziu, vom afla, din nou, că important nu e cine votează, ci cel care numără voturile. Iar faimoasa numărătoare paralelă nu face nici doi bani de vreme ce, cum s-a mai dovedit, urnele pot fi schimbate în cel mai rău caz, iar în cel mai bun caz pot fi umplute cu buletine false.