Reteaua Corect
Adrian Severin

Romania – republica parlamentara III. Sa revenim la Constitutie

Scris de Adrian Severin in 06 decembrie 2017 la 12:13, in Politics. 193 vizualizari Intra in discutie Taguriconstitutie, republica parlamentara, românia shortlinkhttp://crct.ro/nrVi

3. Reamintirea dezbaterilor ideologice si a luptelor politice care au insotit procesul de elaborare si adoptare a Constitutiei Romaniei este importanta pentru a intelege prin utilizarea “interpretarii istorice” ce spune legea fundamentala a tarii noastre.

Vor fi insa, desigur, unii care vor cita adagiul marelui jurist Mihail Eliescu, zicand “confidentele legiuitorului nu ma intereseaza”. Cu alte cuvinte, putin imi pasa de ceea ce au avut in minte sau au discutat in taina autorii Constitutiei. Conteaza numai ce a iesit in public, respectiv ce este scris pe hartie si a fost adoptat prin vot. Daca punand cap la cap dispozitiile constitutionale rezulta institutii si distributii de putere conturand o republica semiprezidentiala, marturiile potrivit carora altceva s-a dorit nu prezinta nici cea mai mica importanta.

Asa este. Numai ca in mod obiectiv, norma de drept constitutional pozitiv indica fara posibilitate de tagada ca Romania este o republica parlamentara, iar nu semiprezidentiala. In cel mai rau caz, o republica parlamentara cu un presendinte avand puteri oarecum sporite, dar nu mai mult de atat.

 

3.1.            Subliniez din nou ca esential pentru calificarea unei republici ca fiind „semiprezidentiale“ este bicefalismul puterii executive, unul dintre sefii acesteia fiind mai important intrucat el este ales direct de catre popor si nu raspunde decat in fata acestuia la alegeri (Presedintele), in timp ce celalalt este mai putin important intrucat este desemnat de cel dintai si confirmat de Parlament, functionand sub controlul ambilor si putand fi demis de oricare dintre ei (Primul- Ministru). Prin urmare, pentru a avea o republica semiprezidentiala este necesar, printre altele, ca Presedintele sa faca parte din puterea executiva. Ori, in Romania, nu este cazul.

 

Art.80 (2) al Constitutiei este cum nu se poate mai limpede: “Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.” Nu trebuie sa fi foarte perspicace, nici din cale afara de logic, nici expert in drept pentru a intelege ca o persoana / institutie cu rol de mediator intre cele trei puteri ale statului (legislativa, executiva si judecatoreasca), nu are cum apartine vreuneia dintre acestea; deci, nici celei executive.

Art. 80 trebuie coroborat cu art.102 care spune: “Guvernul, potrivit programului sau de guvernare aprobat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii.”  Asadar, nici o vorba despre Presedinte.

 

La un moment dat tara nu poate avea doua politici interne si externe. (Evident, daca vorbim despre o tara normala.) Potrivit textului constitutional citat, singurul program de guvernare, care include atat politica interna cat si pe cea externa, se aproba de Parlament (iar nu de Presedinte) si se executa de Guvern (iar nu de Presedinte ori sub indrumarea sau supravegherea sa). De aceea Parlamentul exercita controlul politic asupra activitatii Guvernului, la limita putandu-l demite prin procedura motiunii de cenzura.

 

Este vorba de acelasi Parlament care poate declansa procedura de demitere a Presedintelui prin suspendarea acestuia si care nu poate fi dizolvat de Presedinte decat atunci cand se ajunge la un blocaj politic major ducand la imposibilitatea formarii Guvernului.

 

Prin urmare, nici vorba de bicefalismul executivului. Executivul Romaniei este unitar si pus sub comanda unica. Cel mult s-ar putea vorbi de un anume pluralism in raport cu Banca Nationala care are plenitudinea deciziei in materia politicii monetare si de credit.

 

Orice alta competenta conferita de Constitutie Presedintelui trebuie interpretata in asa fel incat sa fie compatibila cu calitatea sa principala de mediator si cu statutul sau de persoana aflata in afara executivului (ca, de altfel, si in afara celorlalte puteri ale statului).

 

3.2.           Portivit art.80 (1) din Constitutie, “Presedintele Romaniei reprezinta statul roman”, adica statul din puterile caruia nu face parte si ale caror functii nu le exercita. Nu se poate deduce decat ca aceasta reprezentare – deopotriva in relatiile cu cetatenii romani si in cele cu strainii, caci legea nu distinge – are caracter simbolic. Dupa cum numai simbolica poate fi si calitatea de “garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii”. Cum oare ar putea garanta in mod real Presedintele aceste valori, neavand la dispozitie nici un instrument executiv, decat personificandu-le in simbol si exaltandu-le in discurs?

 

3.3.           Tot simbolica este si functia Presedintelui de comandat suprem al fortelor armate (art.92.1). Textul este preluat din Constitutia Regatului Romaniei potrivit caruia Regele era “capul ostirii”. Evident era vorba despre un comandament simbolic, seful efectiv al armatei fiind Seful Marelui Stat Major. Simbolurile nu sunt, insa, lipsite de importanta, mai ales atunci cand tara trece prin momente dificile si imnul national, drapelul, stema, Presedintele reprezinta semne in jurul carora se aduna poporul pe deasupra intereselor de moment sau a politicilor de partid.

Chiar fiind “comandant suprem”, Presedintele nu poate mobiliza armata decat cu “aprobarea prealabila a Parlamentului” (art.92.2), iar masurile urgente pe care le ia in caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, trebuie aduse neintarziat la cunostiinta Parlamentului (art.92.3) care se convoaca de drept in 24 ore de la declansarea agresiunii, pentru a le aproba.

3.4.           Un indicator important al puterii presedintilor este acela al capacitatii lor de a dizolva Parlamentul. In cazul Romaniei, Presedintele nu poate proceda la dizolvare si la convocarea de noi alegeri pentru ratiuni de oportunitate politica aflate la aprecierea sa. Constitutia romana ii permite acest lucru numai din motive procedurale si anume atunci cand se constata ca raportul de forte dintre partidele parlamentare nu conduc, dupa mai multe incercari, la formarea unei majoritati care sa genereze un Guvern (art.89). Cum tara nu poate ramane neguvernata, singura solutie este intoarcerea la popor si revenirea jucatorilor la linia de start. Aceasta nu este o prerogativa specifica republicilor semiprezidentiale, ea fiind regasita in cazul tuturor republicilor parlamentare.

 

Tocmai pentru a evita ajungerea la o asemenea situatie de blocaj, art.103 (1) il obliga pe Presedinte sa declanseze procedura de formare a Guvernului prin desemnarea unui candidat pentru functia de Prim-Ministru, numai prin consultari care sa constate existenta sau cel putin probabilitatea existentei unei majoritati parlamentare gata sa il sustina. Atunci cand un partid a obtinut in alegeri majoritatea absoluta a mandatelor parlamentare, “consultarile” vor avea loc numai cu acesta. In lipsa unei asemenea majoritati unitare, “consultarile” vor cauta identificarea unei majoritati plurale. Acesta este, deci, rolul “consultarilor” iar nu acela de a-i da posibilitatea Presedintelui sa impuna Premierul care ii place.

 

Curtea Constitutionala a stabilit ca Presedintele ar avea posibilitatea sa il respinga pe candidatul partidului / partidelor o singura data, facand o analogie (fie ea si fortata) cu prerogativa prezidentiala de a retrimite o lege Parlamentului o singura data inainte de promulgare. Pe linia aceleasi analogii, partidele indreptatite pot retrimite aceeasi propunere de premier, care de asta data nu mai poate fi refuzata, tot asa cum Parlamentul poate retrimite legea returnata de Presedinte fara a o fi amendat in lumina sugestiilor formulate de acesta. In ambele cazuri nu este vorba de un drept de cenzura, ci despre “dreptul de a avertiza” cu privire la presupusele vulnerabilitati sau slabiciuni ale deciziei luate de partidele parlamentare si respectiv de Parlament in ansamblul lor.

 

3.5.           Despre atributiile Presedintelui in domeniul politicii externe nu mai vorbesc intrucat am facut-o pe larg in lucrarea mea “Romania: subiect sau obiect la geopoliticii?” publicata in 2015 la Editura Compania, capitolul “Cine concepe si cine raspunde pentru actiunea externa a Romaniei?” (pag 335-340). Ma rezum la a repeta aici ca teza larg raspandita in si de catre presa romana, potrivit careia Presedintele este titularul politicii externe a Romaniei (ca, de altfel, si al aceleia de aparare si siguranta nationala) constituie un fals patent.

Constitutia il cheama pe Presedinte sa se exprime in legatura cu acest domeniu si totodata sa indeplineasca o functie protocolara (de reprezentare) si una procedurala (de semnare a documentelor negociate de Guvern sau de autentificare a “propunerilor” Guvernului). Atat si nimic mai mult. Legile care au extins aceste atributii sunt neconstitutionale si oricum nu schimba caracterul parlamentar al republicii.

Nu voi relua nici discutia legata de consecintele alegerii directe a Presedintelui in plan constitutional (cu privire la natura republicii) si in planul practicii politice (cu privire la dezechilibrul aparent dintre legitimitate si autoritate). Am subliniat cele necesare anterior.

3.6.           Ceea ce se mai cere de adaugat este referirea la art.100 (2) al Constitutiei, care dispune ca in indeplinirea atributiilor sale tangente la sfera executivului, Presedintele actioneaza prin decrete prezidentiale care trebuie contrasemnate, pentru a produce efecte, de Primul Ministru. Asadar, desi, spre deosebire de Premier, este ales direct, Presedintele nu poate face nimic in domeniul politicii externe (art.91), al celei de aparare (art.92), al celei de ordine publica si siguranta nationala (art.93) si al decorarilor, avansarilor in grade militare si numirilor (art.94) fara acordul Guvernului si, dupa caz, aprobarea Parlamentului.

 

Faptul ca CAST a devenit din sistem de coordonare si colaborare a unor institutii lipsite de un conducator comun (care nu se subordoneaza ierarhic una alteia), un al doilea Guvern si chiar Parlament al tarii, cu caracter semiocult, functionanad in logica statului politienesc, nu este vina Constitutiei, ci consecinta violarii ei in litera si spirit. Este vorba de acelasi tip de viol care a condus la decesul “Presedintelui – mediator” si la nasterea “Presedintelui – jucator”.

 

3.7.           Cum se explica in asemenea caz legenda “republicii semiprezidentiale”? O legenda oferind alibiul “erorii comune”, loviturii de stat prin care democratia republicana s-a convertit in dictatura mafiota.

 

Dupa caderea Guvernului Roman, in toamna anului 1991, unii dintre aceia care participasera la redactarea Constitutiei si ii cunosteau foarte bine natura, dar care, spre a domoli ingrijorarile Presedintelui Ion  Iliescu, l-au asigurat ca i se ofera o guvernare semi-prezidentiala, vazandu-se lipsiti de acoperire politica, au definit in lucrarile elaborate de ei (fie memorii, fie scrieri stiintifice) produsul constitutional altfel decat stiau ca el este in realitate. Aici isi au partial sursa erorile literaturii de specialitate facuta de profesionisti care nu aveau cum sa se insele, dar care au considerat ca o mica inselaciune de forma le poate asigura un mare confort de fond.

 

Pe de alta parte, interpretarea gresita a Constitutiei a fost perpetuata de presa. In unele cazuri, din motive de superficialitate si incompetenta. In altele din motive tinand de interesele patronilor de  presa. Daca erorile stiintifice au ratacit elita, cele mediatice au intoxicat masa.

 

Pe o atare baza, liderii politici cu inclinatii neo-cezariste (in primul rand Traian Basescu) au folosit prerogativele oferite de o republica, vezi Doamne, semiprezidentiala, pentru a prelua fraiele guvernarii si a guverna de maniera autoritara. Este uluitor si revoltator sa constati astazi ca o eroare de intrepretare – spontana sau provocata – a condus la aruncarea peste bord a unei Consttitutii democrate, cu tot cu garantiile institutionale oferite de ea.

 

Inclusiv din aceasta cauza Romania piere. Pentru a o recupera sau salva trebuie sa incepem prin restabilirea ordinii constitutionale, prin revenirea la Constitutia din 1991 (modificata in 2003), adica la “republica parlamentara”. Pe acest drum  primul pas este acela de a redescoperi si a reconfirma forma de guvernamant a statului consacrata de legea fundamentala hranita cu sangele revolutionarilor din 1989, anuland alibiul semiprezidentialist al adeptilor extremei drepte (neofasciste) care ne duc spre o noua disctatura. Textul de fata se vrea o modesta incercare in acest sens.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.