Reteaua Corect
Adrian Severin

Romania – republica parlamentara II. Apel la istorie

Scris de Adrian Severin in 05 decembrie 2017 la 12:26, in Politics. 202 vizualizari Intra in discutie Taguriconstitutie, istroie, republica parlamentara, românia shortlinkhttp://crct.ro/nrUX

2. De la concepte sa trecem acum la istorie. Prima Constitutie post-comunista a Romaniei a fost redactata, dezbatuta si adoptata in a doua parte a anului 1990 si pana spre sfarsitul anului 1991, cand poporul a fost chemat sa o consacre prin referendum. Ca ministru al reformei in cea mai mare parte a acestui interval, am participat intens la elaborarea ei. O noua lege fundamentala era in mod natural obiectul reformei principale a statului si a sistemului de organizare sociala. Asa se face ca pot depune marturie asupra a ceea ce a fost, s-a vrut si s-a realizat.

2.1.           Din start a fost exclusa ipoteza republicii prezidentiale. Toata lumea a fost de acord ca dupa un regim autoritar, cu un presedinte foarte puternic, este nevoie de un sistem mai descentralizat, mai pluralist si mai reprezentativ pentru o societate cu o structura complexa.

 

Disputa s-a nascut cu privire la alegerea intre republica parlamentara si cea semi-prezidentiala, intr-o prima etapa avand succes ideea promovata de Guvern (in numele caruia vorbeam) favorabila republicii parlamentare. Aceasta idee a intrat, insa, in conflict cu optiunea Presedintelui Iliescu (si, mai ales, a cercurilor de interese ancorate de el) care pleda pentru semi-prezidentialism.

 

De fapt, Presedintele si oamenii sai contemplau posibilitatea unui pumn prezidential de fier, imbracat intr-o manusa de catifea semi-prezidentiala. Imprejurare care m-a determinat atunci sa il intreb daca nu cumva prefera sa fie prim-ministru, si sa il suspectez ca vede in institutia prezidentiala un fel de continuator al partidului unic care “este in toate” dar nu raspunde pentru nimic.

 

Pe fondul adancirii tensiunilor dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria, Presedintele Senatului, dl. Alexandru Birladeanu, a propus excluderea reprezentantului Guvernului de la lucrarile Adunarii Constituante, argumentand ca elaborarea legii fundamentale este incredintata exclusiv acesteia si de aceea excede sfera relatiilor dintre executiv si legislativ. Mi se ingaduia sa particip dar numai ca invitat fara dreptul, altminteri recunoscut ministrilor, de a interveni in dezbateri oricand considerau necesar. De aceea am continuat lucrul intr-o semi-clandestinitate, incluzandu-mi consilierul (dl. Mihai Constantinescu) in comisia de experti care formula “tezele Constitutiei” si redacta efectiv textul acesteia, iar pe de alta parte, conferind cu presedintele respectivei comisii (profesorul Antonie Iorgovan), uneori alaturi de alti membrii ai ei, in biroul meu de la Palatul Victoria sau la sediul sau din cladirea Senatului.

 

2.2.           Inainte de a se ajunge la acest mod de operare, am avut ocazia sa ma adresez plenului Constituantei, intamplator chiar in legatura cu rolul Presedintelui tarii. Am spus atunci ca Guvernul si partidul de guvernamant (al carui lider oficial era Petre Roman) sprijina “republica parlamentara” ca echivalent al monarhiei constitutionale, cu un Presedinte asemenea unui monarh ales la fiecare patru ani (sic!). Am adaugat la aceasta ca Presedintele trebuie sa aiba exact drepturile stabilite pentru “capul” (nu “seful”) statului in timpul Reginei Victoria a Marii Britanii si anume: dreptul de a fi consultat, dreptul de a incuraja si dreptul de a avertiza.

Discursul meu a primit aplauzele firavei opozitii de atunci, dar a impartit in trei majoritatea fesenista: entuziasti (gruparea Roman), revoltati (gruparea Iliescu) si perplecsi (restul). In numele a ceea ce avea sa devina minipartidul “FSN 20 mai”, un deputat, pe nume Falca, m-a acuzat cu o falca in cer si una-n pamant, nici mai mult nici mai putin, decat ca “il  insult pe domul Iliescu”. Ceea ce mi-a prilejuit o reactie in care afirmam ca avem de adoptat o Constitutie pentru o natiune si nu pentru o anumita persoana fizica.

In mijlocul acestei aprinse dispute m-am trezit cu liderul national-liberal Dan – Amadeo Lazarescu, erudit istoric si fin cunoscator al monarhiei britanice, asezandu-se langa mine pe banca guvernului. M-a felicitat pentru discurs (o parte din ideile mele erau, de fapt, inspirate de un studiu al dlui. Lazarescu dedicat lordului Palmerston) dar m-a avertizat cu de acum celebra sa repulsie aristocratica fata de “prostime”, ca majoritatea membrilor Constituantei  nu avea echipamentul intelectual necesar pentru a accepta propunerea mea. In consecinta, m-a indemnat textual sa accept a “plati o taxa prostiei” si sa reformulam impreuna textul meu spre a il face digerabil.

Asa a iesit primul articol al capitolului dedicat de Constitutie institutiei Presedintelui, pe care, din cate imi aduc aminte, l-am rugat chiar pe distinsul istoric liberal sa il prezinte plenului ca pe o formula de compromis, chipurile apta a satisfice pe toata lumea. Astfel, a fost si deocamdata a ramas scris ca “presedintele reprezinta statul”, fara  a se preciza unde, cand si in raport cu cine, ceea ce arata ca “reprezentarea”  are intelesul de “simbolizare” , precum si ca “Presedintele mediaza intre puterile statului si intre stat si societate”.

In seara acelei zile, cu rasul cald si subtilitatea intelectuala caracteristica lui, Mihai Constatinescu a venit in biroul meu si mi-a spus: “Bravo! Formidabil! Ati catsigat! Avem republica parlamentara! Cata vreme Presedintele se afla in afara executivului si evident, nu poate nici legifera si nici nu poate fi judecator, el ramane fara putere de decizie. Va trebui sa se limiteze la administrarea procedurilor. Toate celelalte atributii pe care i le va mai conferi Constitutia urmeaza sa respecte aceste limite si sa se interpreteze in interiorul lor. Asta este republica parlamentara, fara sa mai fie nevoie sa o numim astfel!” .

2.3.           Ulterior am rediscutat problema cu Antonie Iorgovan si, pare-mi-se cu Valer Dorneanu si Florin Vasilescu.Cu totii am convenit ca, de vreme ce in continut institutiile erau construite dupa modelul republicii parlamentare, nu are nici un rost ca in textul propriu-zis al Constitutiei sa mentionam si felul republicii, fiind sufficient s aindicam ca forma de organizare a statului este cea republicana. Aceasta cu atat mai mult cu cat variant hibrida de republica semiprezidentiala nu este stabilizata din punct de vedere teoretic, ea cunoscand multe subvariante care o apropie cand de republica prezidentiala, cand de cea parlamentara. Asadar, in lipsa unei definitii ferme si unanim acceptate a semiprezidentialismului, trimiterea la acest concept nu ajuta cu nimic, important fiind modul in care erau construite institutiile statului si cum se delimitau competentele lor, respectiv cum se asigura coerenta competentelor atribuite fiecareia dintre ele. Asa s-a ajuns la textul art.1.2 din Constitutia Romaniei care suna simplu: “Forma de guvernamant a statului roman este republica”.

 

2.4.            O noua criza avea sa apara ulterior in legatura cu modul in care urma sa fie ales Presedintele. Guvernul si partidul de guvernamant doreau alegerea indirecta de catre Parlament, tipica pentru republica parlamentara. Presedintia dorea alegerea directa prin vot universal. Am acceptat formula alegerii directe dupa ce mi s-a explicat ca aceasta este practicata si in republicile parlamentare (ex. Portugalia), este adevarat, cu titlu exceptional.Doar in republicile prezidentiale si semiprezidentiale, tinand seama de puterile extinse acordate Presedintelui, alegerile directe sunt esentiale.

 

La timpul respectiv, ca titular al reformei, am construit si o argumentare teoretica a compromisului la care am ajuns, argumentare la care astazi nu se mai refera nimeni. Astfel, am aratat ca, neavand la dispozitie instrumente executive pentru a isi indeplini functia de mediator, functie la care se face apel si care devine activa in special in momentele de criza, disputa si tensiune, Presedintele trebuie sa dispuna de o mare autoritate morala. O asemenea autoritate nu poate fi conferita decat prin alegerea directa de catre popor.

 

Formuland aceste teze, in care mai cred inca si astazi, am avut totdeauna in cuget teama ca discrepanta dintre competentele constitutionale ale Presedintelui (avand character strategic) si puterea politica obtinuta prin votul popular (oferind tentatii tactice) va naste tensiuni consecutive dorintei titularilor functiei de a-si aduce autoritatea la nivelul legitimitatii in termeni politici reali. Cu alte cuvinte, ca amintitii titulari isi vor depasi limitele competentelor constitutionale in incercarea de a se transforma din Presedinti-mediatori in Presedinti-jucatori. Ceea ce din pacate au facut toti cei patru detinatori postcomunisti  ai mandatului prezidential de pana acum, in grade diferite, nivelul maxim fiind atins de dl. Traian Basescu. Cei mai aproape de “fisa postului” au fost Presedintele Iliescu in ultimul sau mandate si Presedintele Emil Constantinescu. Presedintele Iohannis paseste hotarat pe drumul deschis de predecesorul sau.

 

2.5.           In fine, cu privire la competentele tematice speciale ale Presedintelui, de fiecare data s-a mentionat ca ele intervin numai in siajul deciziilor Parlamentului sau Guvernului, ceea ce pentru orice interpretare de buna-credinta excludea un drept de cenzura prezidentiala, implicand doar un drept de opinie. Referitor la atributul de a prezida sendintele unor institutii, atunci cand participa la ele, am convenit ca este de bun simt sa ii conferim un asemenea rol din simple ratiuni de politete (dupa cum argumenta cu elocinta expertul constitutionalist si consilierul prezidential Florin Vasilescu) si nimic mai mult. Argumentul era intr-adevar de bun simt dar, din nefericire, bunul simt nu poate fi legiferat; il ai sau nu il ai. Or, legile, inclusiv Constitutia, oricat de bine redactate ar fi, se adreseaza oamenilor onesti si rezonabili, iar nu celor manati de intentii maligne si de gustul abuzului.

 

2.6.           Nu exista lege care sa nu poata fi abuzata. Un plus de prudenta ar fi fost, insa, necesar pentru a evita derapajele interpretarii textului constitutional. Este adevarat, pe de alta parte, ca incercarea de a redacta texte mai detaliate ar fi esuat, foarte probabil, in contextual raportului de forte care a impus compromisul.

 

Oricum, toate compromisurile acceptate atunci, nu au putut compromite principiile asezate la temelia Constitutiei noastre. Ele au fost compromise de abuzurile prea usor tolerate de partidele politice, de marea masa a populatiei, de presa si de mediile academice, unii dintre reprezentantii acestora decizand sa dea o lectura gresita legii fundamentale in speranta de a-si procura astfel unele avantaje personale sau, cel putin, din dorinta de a nu il indispune pe vreunul dintre detinatorii vremelnici ai puterii.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.