Reteaua Corect

România și Bulgaria vor fi scena celui mai mare exercițiu NATO din acest an

Regiunea Europei de Sud-Est – în mod particular România și Bulgaria – va fi punctul focal al exercițiului „Defender-Europe 2021”, cea mai mare aplicație militară NATO din acest an, la care se estimează că vor participa peste 30.000 de militari, declarat generalul-locotenent Christopher Cavoli, șeful Comandamentul Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa, scrie umbrela-strategică.ro.

„În 2021, plănuim să mută mai puține forțe de manevră și mai multe forțe avansate [cu rolul de a stabili capacități critice care să faciliteze desfășurarea unor trupe suplimentare] și plănuim să facem acest lucru în sud-estul Europei, astfel încât să putem exersa pe unele dintre acele linii de comunicații (…) cât și să lucrăm îndeaproape cu România și Bulgaria”, a declarat oficialul american la la un webinar găzduit de Asociația Armatei SUA, pe 3 februarie.

Generalul a subliniat că armata SUA va colabora îndeaproape cu România și Bulgaria în cursul exercițiului din acest și a indicat că cele două țări au avansat „rapid cu planurile lor de modernizare” a forțelor armate și „dezvoltarea eșalonului de comandă și control”.

În acest sens, Cavoli a mai amintit că România dezvoltă în prezent un comandament de divizie multinațională NATO și încearcă să certifice un corp multinațional. De asemenea, oficialul american a precizat că țara noastră a început să primească și primele sisteme antiaeriene Patriot și de artilerie reactivă HIMARS.

„În acest moment suntem încă în faza de coordonare, și, evident, pe fondul COVID există câteva lucruri pe care trebuie să le studiem destul de îndeaproape, dar așteptăm cu nerăbdare un exercițiu grozav”, a completat Cavoli.

La rândul său, generalul Tod Wolters, șeful Comandamentului European al SUA și comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), a declarat recent că oficialii NATO anticipează că la ediția din acest an a exercițiului „Defender-Europe” vor fi „peste 30.000 de militari americani, aliați și parteneri” din 26 de țări, iar manevrele se vor desfășura de la Baltica până în Africa, pe teritoriul a douăsprezece state. Oficialul a avertizat însă că NATO ar putea decide să reducă amploarea exercițiului în cazul agravării situației pandemiei de coronavirus.

„Este un exercițiu multi-domeniu. Va demonstra capacitatea noastră de deplasa forțe mari pe zone întinse de teritoriu”, a subliniat Wolters.

Exercițiul „Defender-Europe 2021” este programat să se desfășoare la finalul primăverii și începutul verii.

Desfășurarea ediției de anul trecut a exercițiul a fost afectată de pandemie, amploarea evenimentului fiind mult mai redusă în condițiile în care SUA și alte țări au decis să-și reducă sau anuleze participarea la manevre din cauza crizei sanitare. Acesta a fost și cazul României, care și-a anulat participare la exercițiile SABER STRIKE, respectiv SWIFT RESPONSE, conectate Exercițiului DEFENDER EUROPE 20.

Video pe umbrela-strategică.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.