Resetarea spatiului euro-atlantic?

Asa s-a si intamplat, odata cu punerea la punct pe de o parte a institutiilor din “pachetul Bretton Woods” (FMI si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare care face parte azi din Grupul Bancii Mondiale) si, pe de alta parte, Natiunile Unite cu institutiile sale subordonate. Toate menite sa asigure supravegherea bunei functionare a unui sistem ce se dorea global in asigurarea bunastarii si securitatii unei dezvoltari ce tindea spre globalizarea formulei de “welfare states”.

Speranta era ca, intr-o perioada rezonabila de timp, se va forma un spatiu euro-atlantic de cooperare multipla, exacta contrapondere a ceea, de partea cealalta a Cortinei de Fier, structura Uniunea Sovietica si satelitii sai. Astfel au aparut si s-au dezvoltat, in oglinda, NATO si Comunitatea Economica Europeana si, de partea cealalta, CAER-ul si Organizatia Tratatului de la Varsovia. Istoria recenta a aratat ca temeliile ideologice, evident necesare pentru departajare, nu puteau fi suficiente in lipsa unui sistem autenic de success economic, cel care, pana la urma, a facut diferenta si a dus la disolutia extraordinara de rapida a lumii comuniste. Dar, pe toata perioada Razboiului Rece, atat SUA cat si URSS au actionat drept garantia ultima in materie de supravietuire (economica, sociala, politica, militara, de securitate si imagine de forta) pentru partea de joc de care o controlau.

Dupa caderea brutal a Cortinei de Fier, americanii au avut viziunea unei posibile duble suprematii: continuarea dominatiei indiscutabile in zona euro-atlantica dar si preluarea indatoririi de “jandarm modial”, incercand sa proiecteze sistemul de succes validat pana atunci de relatii cu europenii spre alte spatii, extreme de diferite si cu modele etnico-culturale care au inceput rapid sa puna probleme deosebit de complicate, situatiile extreme fiind nefericitele experiente Irak si Afganistan.

Intre timp insa, deteriorarea continua si sigura a climatului economic din spatiul euro-atlantic, marcat mai profund decat s-a crezut de criza din 2008, aduce acum, cand totii actorii isi aduna puterile in asteptarea urmatoarei mari crize globale, un climat de neincredere manifesta intre partenerii traditionali. Asta face ca in ultimele saptamani, poate cu totul neasteptat pentru unii, de o parte si de alta a Atlanticului, sa curga acuzatii pe un ton din ce in ce mai dur vizand responsabilitatea uneia sau celailalte dintre parti in proasta guvernare economica ce greveaza serios sansele iesirii din criza.

Cel putin asa cum arata acum lucrurile, putem oare spune ca spatiul euro-atlantic mai functioneaza in parametrii sai traditionali de incredere reciproca, asta insemnand siguranta absoluta ca, in cazul unei crize economice foarte serioase unul sau altul dintre parteneri, SUA sau UE,  va dori si va avea resursele necesare pentru o interventie in forta pe piata americana si, respective, in zona Euro?  Si atunci, urmarea logica va fi ca fiecare dintre marii actori va cauta rapid un partener important cu care sa incheie un acord, fie el oricat de neasteptat din punct de vedere ideologic, dar absolut necesar in termeni de supravietuire? Depinde de miscarile de pe burse in urmatoarele cateva saptamani si de cum vor arata indicia principalelor institutii bancare, acum toate in cadere libera. Dar cum ar putea arata viitoarele aliante? Despre asta, intr-un articol viitor.